Sharp desfiinţează peste 10.000 de locuri de muncă şi negociază vânzarea mai multor fabrici

Postat la 27 septembrie 2012 16 afişări

Producătorul nipon de televizoare Sharp intenţionează să desfiinţeze peste 10.000 de locuri de muncă, din totalul de aproape 57.000, şi negociază vânzarea mai multor fabrici, parte a unui plan de revenire pe profit, au declarat surse apropiate situaţiei.

Reducerile de posturi şi vânzarea fabricilor de televizoare din Mexic, China şi Malaezia, precum şi a companiei Recurrent Energy din SUA, sunt incluse într-un plan prezentat luni de Sharp creditorilor companiei, au spus sursele, citate de Bloomberg. Sharp negociază vânzarea celor trei fabrici cu producătorul chinez de componente electronice Foxconn. După pierderi record, Sharp a prezentat propunerile de redresare principalelor bănci creditoare, Mizuho Financial Group şi Mitsubishi UFJ Financial Group, încercând să obţină sprijin pentru refinanţarea datoriilor. Cele două bănci vor contribui cu împrumuturi în valoare de circa 360 miliarde de yeni (4,6 miliarde de dolari), au spus sursele.

Mai multe pe mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
sharp,
afaceri,
locuri de munca,
fabrici
/actualitate/afaceri/sharp-desfiinteaza-peste-10-000-de-locuri-de-munca-si-negociaza-vanzarea-mai-multor-fabrici-10126267
10126267
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.