Povestea tinerilor care şi-au deschis o firmă unde vând unul dintre cele mai vechi alimente din lume. Tinerii au întâmpinat cele mai mari probleme cu birocraţia şi lucratul cu statul

Postat la 15 martie 2026 5 afişări

Pe Alexandra şi Andrei Mureşan îi pasionează designul, dar au apetit şi pentru experienţele culinare. Ea este designer full time, cu o experienţă de opt ani în domeniu, iar el se ocupă cu modelare şi randări 3D. Anii petrecuţi în faţa monitoarelor i-au făcut să caute noi preocupări, unele care să-i ţină departe de lumea digitală şi mai aproape de satisfacţia creării unui lucru de la zero, manual. Este începutul poveştii Roi Honey Goods.

Prima idee a fost să se joace cu mierea crudă din stupina familiei. În toamna lui 2022, au creat şi testat mai multe reţete, care au ajuns apoi la prieteni, pentru degustare. „Reacţiile au fost pozitive, aşa că la începutul anului 2023 am hotărât ca vrem să trecem la următorul pas.

Anul acesta am reuşit să finalizăm şi să perfecţionăm produsele, să ne deschidem firma şi să lansăm magazinul online, roihoneygoods.com, unde clienţii pot să achiziţioneze produsele noastre, dar pot şi să găsească reţete simple şi sănătoase pe care să le încerce acasă”, povestesc cei doi tineri antreprenori.

În ultimele luni, au încheiat şi câteva parteneriate cu alte afaceri care au aceeaşi pasiune pentru produse fabricate manual, dar şi generatoare de profit.

„Deseori, atunci când oamenii aleg să consume miere, o cumpără din supermarketuri, acolo unde găsim de cele mai multe ori miere importată, iar şansele ca aceasta să fie contrafăcută, potrivit unui studiu făcut de EFSA (Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară) sunt de 50%.

Cu brandul Roi, încercăm să facem mierea mai atractivă şi mai vizibilă pentru un public care nu are contact direct cu lumea apicultorilor, nu participă la târguri tradiţionale şi nu frecventează pieţe unde găseşti în general genul acesta de produse, la calitate superioară.” Roi Honey Goods este un brand prezent şi activ în mediul online, acolo fiind publicul pe care îl ţintesc Alexandra şi Andrei Mureşan.

CITIT AICI MATERIALUL INTEGRAL

Urmărește Business Magazin

GALA Women in Power 2026
COVER STORY. Priorităţi de bancher

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.