Povestea femeii care a venit din Dubai la Bucureşti pentru a conduce afacerile din România ale unuia dintre cei mai mari producători auto din lume

Autor: Ioana Matei Postat la 22 octombrie 2025 236 afişări

Povestea femeii care a venit din Dubai la Bucureşti pentru a conduce afacerile din România ale unuia dintre cei mai mari producători auto din lume

100 Cele mai puternice femei din business. Natalie Thompson, CEO, Mercedes Benz-România

BIO

Natalie Thompson a devenit, la preluarea mandatului de CEO al Mercedes Benz-România, cel mai tânăr executiv de top din piaţa auto locală. Cu o experienţă de peste 12 ani în industria auto, Natalie a ocupat diverse roluri de conducere, contribuind la transformări importante în cadrul Mercedes-Benz. Şi-a început parcursul în 2014, în cadrul Mercedes-Benz UK, în echipa de product management.

Din 2016, cariera sa a continuat în Orientul Mijlociu, unde a ocupat funcţia de product & pricing manager, iar ulterior a preluat conducerea echipei de marketing şi comunicare. În 2022, ca parte a transformării Mercedes-Benz General Distributors, a avut un rol esenţial în dezvoltarea şi implementarea Centrului de Excelenţă în Marketing GD în regiunea EMEA. Viziunea sa asupra ecosistemului auto este influenţată de un context european în care sustenabilitatea, reglementările privind emisiile şi orientarea consumatorilor către vehicule ecologice capătă o importanţă tot mai mare.

Natalie subliniază că piaţa se află într-un moment esenţial, cu avansuri notabile în tehnologia de conducere autonomă şi o creştere semnificativă a segmentului de vehicule electrice.

În cadrul Mercedes-Benz, compania pe care o reprezintă, se estimează că până în a doua jumătate a acestui deceniu, vehiculele electrice şi hibride plug-in vor reprezenta până la 50% din vânzările de maşini noi – o direcţie strategică ce reflectă angajamentul faţă de inovaţie şi viitorul mobilităţii.

 


 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.