Povestea a doi francezi îndrăgostiţi de România. Au renunţat la corporaţie şi au decis să îşi deschidă o afacere deosebită în ţara noastră

Autor: Alina-Elena Vasiliu Postat la 29 octombrie 2020 983 afişări

„Suntem doi francezi care au renunţat la corporaţie pentru a dezvolta un business de impact cu spirulină artizanală în România.” Aşa îşi rezumă povestea Romain Couderc şi asociatul lui, Florent Mathé. S-au cunoscut în Bucureşti, au descoperit că sunt amândoi interesaţi de sport şi de natură şi s-au îndrăgostit de România. Ce a urmat poartă numele Spinoa, un brand de produse pe bază de spirulină.

Romain Couderc a călătorit timp de un an prin Asia, cu bicicleta, peste 7.000 de kilometri, din Turcia până în Cambodgia, având în bagaj spirulină, pentru un boost de energie. În Bangkok a dat peste un startup care producea spirulină proaspătă pe acoperiş, a gustat-o şi i-a plăcut. Folosea deja această microalgă pentru a-l ajuta în activităţile lui sportive, dar abia atunci a realizat că produsul are un potenţial mare de dezvoltare.

„Acum doi ani, când m-am regăsit cu Florent în România, el având o experienţă de zece ani în domeniul agroalimentar, am vorbit despre spirulină şi despre faptul că poate fi un aliment în sine, nu doar un supliment alimentar. Am văzut în ea potenţialul unui aliment sănătos şi ecologic, care răspunde provocărilor hranei viitorului. După ceva timp, Florent şi-a lăsat jobul, eu am făcut cursuri de formare în Franţa pentru creşterea spirulinei şi am decis să începem împreună un proiect cu impact: Spinoa”, povesteşte Romain Couderc.

El făcuse un master în Afaceri Internaţionale în Franţa, după ce venise în România, în 2011, pentru a deschide şi dezvolta filiala locală a unei firme franţuzeşti în domeniul IT. După şase ani, a ajuns într-un moment în care îşi dorea altceva, aşa că a decis să călătorească un an şi apoi să înveţe acvacultură specializată în spirulină în Franţa. Florent Mathé a fost angajat la o corporaţie franceză în domeniul agroalimentar, la care a lucrat peste zece ani şi unde ajunsese până în funcţia de director comercial pe Europa Centrală şi de Est.

Au lăsat toate acestea în urmă şi au pus la bătaie o investiţie de 10.000 de euro în Spinoa, brandul sub care vând spirulină crunchies, dar şi ciocolată, săpun şi alte produse care au la bază acelaşi ingredient. O pungă de 100 de grame de spirulină crunchies costă 55 de lei.

„Spirulina crunchies este o nouă formă pe care a luat-o spirulina, pe lângă pastilele şi pudra cu care ne-am obişnuit. Crunchies arată bine, sunt gustoase, 100% naturale şi uşor de adăugat în supe, salate şi alte feluri de mâncare. Au gust un pic sărat şi autentic”, explică Romain.

Anul 2019 a fost primul de activitate pentru cei doi antreprenori francezi, un an în care au participat la multe târguri şi evenimente şi care le-a adus afaceri de 55.000 de lei. Au început să colaboreze cu restaurante precum Papila, Rawdia sau M60, dar şi cu magazine online şi offline din Bucureşti şi din restul ţării.

„Ne-am axat pe dezvoltare de produse, am lansat o miere cu spirulină, o gamă de ciocolată cu spirulină şi alte superalimente, dar şi un săpun cu spirulină - toate produse local, în România.”

Spirulina este produsă în Franţa şi în Burkina Faso, însă din 2021 Spinoa va avea producţie locală proprie. Clienţii sunt majoritar femei, care reprezintă 60% din total. Au vârste cuprinse între 25 şi 45 de ani, sunt oameni care caută produse sănătoase, oameni sportivi, care vor o sursă alternativă de proteină şi micronutrienţi.

„Spirulina fiind un antiviral puternic şi întărind sistemul imunitar, am avut o creştere la vânzări în primele luni de pandemie. Majoritatea spirulinei de pe piaţa din România provine din Asia şi nu are o trasabilitate clară. Consumatorii sunt însă din ce în ce mai atenţi la trasabilitate şi la sănătatea lor, iar acesta este un lucru pozitiv pentru noi. Totuşi, am simţit o scădere a puterii de cumpărare în lunile de vară. Rămânem însă încrezători pentru viitor.”

Romain şi Florent lucrează acum la dezvoltarea unei ferme de spirulină artizanală lângă Bucureşti, folosind metodele federaţiei de fermieri de spirulină din Franţa, care reuneşte 200 de producători. Aşa vor putea produce în România spirulina proaspătă.

„Ferma va fi deschisă pentru vizitatori şi studenţi de orice vârstă. Vom crea, împreună cu alţi trei fermieri din România, o cooperativă de produse artizanale şi locale care pun accentul pe calitate şi respectul pentru mediu”, spune Romain Couderc.

5 idei de afaceri de la zero

Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

Pastificio Ambra – producţie de paste (Bucureşti)

Fondatori: Laurenţiu Baciu şi Silvia Enache

Investiţie iniţială: 150.000 de euro

Cifră de afaceri estimată în 2020: 150.000 de lei (aproape 32.000 de euro)

Prezenţă: naţională

Las Căpşuni – plantaţie de căpşuni (Fierbinţii de Jos, jud. Ialomiţa)

Fondator: Ştefan Deiu

Investiţie iniţială: 80.000 de lei (circa 17.000 de euro)

Cifră de afaceri estimată în 2020: 200.000-250.000 de lei (42.000-52.000 de euro)

Prezenţă: Mega Image

3albine – fabrică de procesare a mierii (Brăila)

Fondatori: Silvian Chiruţă, Ionuţ Ţăranu şi Maria Ilinca

Investiţii: 150.000 de euro

Cifră de afaceri în 2019: 30.000 de euro

Prezenţă: online, băcănii şi cafenele din Bucureşti

Miorlauu – brand de accesorii din pastă polimerică (Bucureşti)

Fondatoare: Andreea Avram

Investiţie iniţială: 200 de euro

Prezenţă: online

Amistad – brand de bere artizanală (Voluntari, jud. Ilfov)

Fondatori: Cătălin Minea, Doru Negrei şi Bogdan Burcea

Investiţie iniţială: peste 100.000 de euro

Cifră de afaceri în 2019: 15.000-20.000 de euro

Prezenţă: online, HoReCa

ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero. În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

Urmărește Business Magazin

Citeşte pe MonitorulApararii.ro

ALEPH STORY: Muncitori, căutăm patrie. O discuţie cu Adelina Mihai, jurnalist şi Irina Ursu, editor-prezentator STIU, despre afirmaţia lui Florin Cîţu, ministrul Finanţelor, că Ungaria ne fură forţă de muncă

ZF.ro
Este OFICIAL! Un nou brand de modă cu preţuri mici a intrat în România. Reduceri de 80% la peste 3.000 de mărci Este OFICIAL! Un nou brand de modă cu preţuri mici a intrat în România. Reduceri de 80% la peste 3.000 de mărci
Criza accelerează puternic aceste joburi. În ce zonă trebuie să vă uitaţi pentru viitor
Mediafax
Ales primar, fără să ştie. Un politician din Brazilia, aflat în comă indusă din cauza Covid-19, a câştigat alegerile cu 52,6% din voturi Ales primar, fără să ştie. Un politician din Brazilia, aflat în comă indusă din cauza Covid-19, a câştigat alegerile cu 52,6% din voturi
Află care este programul principalelor lanţuri de magazine, în perioada 30 noiembrie - 1 decembrie
MonitorulApararii
1 Decembrie, prin ani. Povestea continuă 1 Decembrie, prin ani. Povestea continuă
Summit al "Procesului de la Berlin" - Plan de creare a unei pieţe economice comune şi a unei Agende Verzi pentru Balcanii de Vest
MonitorulPartidelor
Deputat PNL: Inevitabilul s-a produs Deputat PNL: Inevitabilul s-a produs
Tomac: Nişte golani din politică promovează de câteva zile o mare minciună
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Şuhan: Vinovaţii fără vină COMENTARIU Valeriu Şuhan: Vinovaţii fără vină
Victimă a violenţei domestice ne întoarcem la ei pentru că nu avem alte pârghii. Ce se află în spatele lui ”se va schimba”

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.