Mărţişorul şi Ziua Femeii generează în 2024 afaceri record, de peste 40 milioane de euro pentru florării, care vor vinde peste 2,5 milioane de buchete

Autor: Roxana Rosu Postat la 01 martie 2024 91 afişări

Mărţişorul şi Ziua Femeii generează în 2024 afaceri record, de peste 40 milioane de euro pentru florării, care vor vinde peste 2,5 milioane de buchete

Zilele de 1 şi 8 Martie reprezintă vârful vânzărilor pentru florarii din România, iar cu peste 2,5 milioane de buchete vândute în aceste zile, piaţa florilor va atinge un nou record, de aproape 40 milioane de euro, arată un studiu realizat de compania de consultanţă Frames.

Estimarea ia în calcul că în mediul urban, unde se vând peste 90% din flori, locuiesc 4,6 de milioane de femei cu vârsta de peste 18 ani şi că măcar jumătate dintre ele vor primi un buchet de flori în această periodă, la un preţ mediu de 80 de lei.

,,Un calcul simplu arată că afacerea cu flori se apropie de 40 de milioane de euro, cu aproape 10 milioane mai mult decât estimările din 2023, incluzând aici doar comerţul cu amănuntul al florilor. Spre comparaţie, în 2020, business-ul cu flori a depăşit 20 milioane de euro’’, arată analiza Frames.

Dinamica spectaculoasă a vânzărilor ţine în primul rând de scumpirea semnificativă a florilor, cele mai căutate în această perioadă fiind ghioceii, freziile, zambilele, lalelele sau narcisele, dar şi trandafirii.

Afacerile cu flori ar putea atinge în acest an un maxim istoric, de peste 2,7 miliarde de lei, după ce, în 2023, datele preliminare indică depăşirea bornei de 2,5 miliarde. Ultimul an pentru care Ministerul Finanţelor prezintă datele financiare finale, 2022, a dus business-ul cu flori la 2,2 miliarde de lei.

Spre comparaţie, cu 10 ani în urmă, în 2014, piaţa florilor raporta o cifră de afaceri de 491,3 milioane de lei.

Dincolo de cifra de afaceri, firmele din domeniul comercializării cu amănuntul al florilor au reuşit să îşi crească semnificativ şi profitabilitatea, raportând un câştig net de peste 200 de milioane de lei în 2023, faţă de 150 de milioane lei în 2022 şi 23 milioane de lei în 2014.

Potrivit datelor financiare de la Ministerul Finanţelor, consultate de Frames, în piaţa florilor din România activau, în 2022, un număr de 7.774 de firme, dintre care 6.930 în activitate şi numai 24 în faliment şi 76 în insolvenţă.

,,Piaţa florilor s-a dezvoltat spectaculos în ultimii ani, dovadă că numărul firmelor s-a dublat în ultimii 10 ani, la fel ca şi cel al angajaţilor. Dezvoltarea semnificativă a afacerilor a venit atât pe fondul creşterii interesului investitorilor pentru acest domeniu cât mai ales ca urmare a reducerii semnificative a pieţei negre, a evaziunii fiscale din acest sector’’, a declarat Adrian Negrescu, managerul Frames.

Cele mai multe firme specializate se află în Bucureşti, Cluj, Constanţa, Ilfov, Braşov şi Timiş.

Printre cei mai importanţi jucători din sectorul comerţului cu flori şi alte plante se află Diva Sol SRL, Dinagri’s SRL, Pet Network Europe SRL, Spic Agro SRL şi Florăria Iris SRL.

,,Marea majoritate a companiilor din comerţul cu amănuntul al florilor au, în medie, 4 angajaţi, şi o cifră de afaceri de 800-900 mii lei, cu o rată de profit medie de 60.000 lei. Este o piaţă încă fragmentată în care lanţurile de florării sunt puţine. E un business care are potenţialul de a atrage investitori majori. E o piaţă în creştere, în care fuziunile şi achiziţiile se vor afla în prim-plan, cel mai probabil, în anii următori’’, arată analiza Frames.

Cele mai multe flori vândute pe piaţa românească vin din import, aproximativ 80%, restul fiind acoperit din producţia locală.

 Analiza nu include datele financiare privind comerţul cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin Internet (CAEN 4791), comerţul cu ridicata al florilor şi al plantelor (4622) cultivarea altor plante din culturi nepermanente (0119) şi comerţul cu amănuntul al bunurilor de ocazie vândute prin magazine (4779), considerând că acestea, având în vedere diversitatea produselor şi a serviciilor, sunt de natură să prezinte o imagine distorsionată a pieţei de flori din România.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
flori,
piata,
comert,
vanzare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.