Business „pe roţi”. Cum face un tânăr român bani din revizia bicicletelor la domiciliu şi cât costă un astfel de serviciu

Autor: Alexandra Cepăreanu Postat la 29 aprilie 2023 274 afişări

De mic copil bicicleta i-a fost partener în plimbările din pădurea de lângă casă, iar peste ani şi-a dus pasiunea pentru ciclism mai departe, într-un prim job la un magazin de profil. ulterior, bicicleta i-a devenit şi sursă de inspiraţie pentru iniţiativa antreprenorială care a luat forma brandului Revizia bicicletei, prin care Daniel Luicean repară şi întreţine bicicletele pasionaţilor de acest sport.

Ştiu că eram foarte mic, nu îmi mai aduc aminte ce vârstă aveam exact, 6-7 ani, când m-a întrebat tata: «Tu ce îţi doreşti să faci în viaţă?». Eu, având pădure aici, aproape, mergeam toată ziua cu bicicleta şi i-am zis că mie îmi plac bicicletele, iar lucrul ăsta mi-a rămas în minte şi mi l-am amintit acum, mare fiind, chiar lucrând la biciclete. S-a întâmplat ca primul meu job să fie la un magazin de biciclete, iar al doilea, pe partea de service de biciclete. La al treilea job am manageriat un magazin de profil, apoi am început să mă ocup de extinderea companiei, şi mă ocupam de deschiderea de noi magazine, făceam training noilor angajaţi. Cumva toate au mers mână în mână, să zic aşa”, a povestit pentru Business Magazin Daniel Luicean, fondator al companiei Dicheli Services, care deţine brandul Revizia bicicletei, brand care oferă servicii de întreţinere şi reparaţie de biciclete la domiciliul clienţilor sau la service-ul deţinut de companie în Bucureşti.

Daniel Luicean a devenit antreprenor în 2018, iar timp de doi ani a dus în paralel rolul de fondator al companiei Revizia bicicletei şi cel de angajat în cadrul companiei Pegas.

„Interacţionând mult cu oamenii din domeniu, cu clienţi, cu cei pasionaţi de ciclism, erau destul de mulţi care spuneau: Am o bicicletă acasă şi nu o pot aduce la service, cum o pot repara altfel? Ce variantă există? Iar fiecărui om care întreba asta eu trebuia să îi spun că din păcate nu există decât varianta să vină cu bicicleta la service şi atât. Astfel, am văzut nevoia în piaţă şi am zis că dacă tot avem experienţă putem să facem noi cumva să oferim aceste servicii la domiciliu. Şi aşa a luat naştere acest proiect, în urmă cu cinci ani.”


Primii doi ani au fost „de teste”, iar compania şi-a început activitatea cu o pagină de Instagram şi una de Facebook, şi o investiţie minimă, de 100 de lei.


Primii doi ani au fost „de teste”, iar compania şi-a început activitatea cu o pagină de Instagram şi una de Facebook, şi o investiţie minimă, de 100 de lei, în prima promovare, care i-a adus şi primii trei clienţi. „Am postat poze de la bicicletele mele şi ale prietenilor, pentru că nu aveam clienţi ale căror biciclete să le postăm. Prima noastră promovare ne-a adus trei clienţi. Iar aceşti primi clienţi au fost încântaţi de faptul că cineva a venit acasă şi le-a reparat bicicleta şi ne-au dat o energie supermare, aşa că am decis să investesc din ce în ce mai mult. Banii pe care-i făceam îi băgam în promovare. Am cumpărat scule, pentru că noi când am pornit nu aveam nici sculele necesare să reparăm bicicletele.”

Dacă în primii doi ani de la înfiinţarea companiei Daniel Luicean a dezvoltat businessul în paralel cu jobul de atunci, în al treilea an a hotărât că e momentul să se axeze total pe proiectul pornit pe cont propriu, aşa că a demisionat şi şi-a îndreptat toată energia pentru a-şi creşte propriul vis – Revizia bicicletei.

În prezent, brandul deţine un service în Voluntari, unde primeşte clienţii şi unde sunt aduse bicicletele care nu pot fi reparate la domiciliul acestora. În cadrul companiei lucrează patru mecanici, persoane pasionate şi cu experienţă în domeniu, pe care Daniel Luicean le-a cunoscut pe parcursul carierei pe care şi-a creat-o în sectorul de profil, şi o persoană care se ocupă de site-ul companiei, de promovare şi contabilitate.

„Anul acesta nu cred că vom mai angaja. Suntem o echipă completă, dar anul viitor vrem să extindem locaţia – partea de magazin şi partea de service – şi cu siguranţă o să mai avem nevoie de oameni”, a spus antreprenorul.

Daniel Luicean este cel care „se plimbă de la un client la altul” şi face reparaţii la domiciliu, iar ceilalţi trei colegi pe care îi are în echipă sunt prezenţi în cadrul service-ului pentru a întâmpina clienţii care vin direct la locaţia companiei. Cei patru mecanici de biciclete repară împreună, în medie, aproximativ 30 de biciclete pe zi.


30 de biciclete pe zi repară cei patru angajaţi din cadrul companiei


„Un lucru pe care mulţi nu îl ştiu este faptul că pentru orice bicicletă nouă pe care o cumperi, ca să poţi beneficia de garanţie ai nevoie ca un service autorizat să-ţi dea o ştampilă sau să semneze pe garanţie că bicicleta a fost montată corespunzător. Dacă clientul nu este de acord sau dacă sunt costuri prea mari, atunci măcar îl informăm să ştie ce îl aşteaptă pentru următoarea perioadă.”

În ceea ce priveşte portofoliul de clienţi, compania acoperă atât segmentul de clienţi persoane fizice, dar are încheiate parteneriate şi cu alţi jucători de pe piaţa de profil, în special retaileri care vând biciclete. „Pe lângă persoanele fizice pe care le avem ca şi clienţi, avem şi persoane juridice, partenerii noştri, pentru care facem service, cum ar fi magazinul de biciclete Biciclop – tot ce înseamnă partea de service ajunge la noi.”

În prezent, compania este activă doar în Bucureşti, însă planurile de dezvoltare vizează extinderea în alte patru oraşe mari din România – Constanţa, Braşov, Cluj şi Timişoara. De asemenea, printre obiectivele fondatorului se numără şi extinderea colaborarilor cu retailerii care au în portofoliile lor de produse şi care vând biciclete. „Spre exemplu, când vom ajunge să acoperim România, atunci putem face un contract cu eMAG, care vinde şi biciclete, şi să oferim clienţilor lor serviciile noastre. În Bucureşti deja avem implementat acest tip de parteneriat cu câteva magazine – cu cei de la Biciclop, Pegas şi urmează să introducem serviciile noastre şi pe site-ul Trisport. Deci în momentul în care un client dă o comandă pentru o bicicletă, are opţiunea să adauge montajul direct la domiciliu în coşul de cumpărături. Partenerul nostru trimite bicicleta clientului. Imediat ce-i ajunge bicicleta soseşte şi o echipă de la noi, îi pregăteşte bicicleta, tot ce înseamnă setări, frâne, ne asigurăm că este pusă în funcţiune corect şi de asemenea ne asigurăm că este reglată pentru clientul respectiv care o foloseşte.”


„Observăm de la an la an că oamenii încep să înveţe din ce în ce mai multe despre biciclete şi odată ce s-au lovit de o problemă şi au plătit o sumă mai mare să repare ceva, îşi dau seama că este mai puţin costisitor să o repare din timp sau să o ducă la mecanic s-o verifice şi să-i facă o întreţinere. Astfel te bucuri şi de bicicletă la capacitatea ei maximă şi economiseşti bani pe piese uzate pe care le vei plăti mai târziu.”

Daniel Luicean, FONDATOR, REVIZIA BICICLETEI


De altfel, una dintre principalele problemele pe care le-a sesizat Daniel Luicean în rândul utilizatorilor de biciclete este faptul că mulţi dintre aceştia nu ştiu să le monteze corect. „Un lucru pe care mulţi nu îl ştiu este faptul că pentru orice bicicletă nouă pe care o cumperi, ca să poţi beneficia de garanţie ai nevoie ca un service autorizat să-ţi dea o ştampilă sau să semneze pe garanţie că bicicleta a fost montată corespunzător. Şi sunt foarte mulţi clienţi care îşi montează singuri bicicleta, poate montează pedalele greşit – o problemă supercomună –, strică o piesă acolo şi pe urmă o trimit înapoi în garanţie, care însă le este refuzată pentru că nu au montat-o într-un service autorizat. Deci prin serviciul acesta de montare direct la domiciliu putem evita toate problemele care apar din cauza montării necorespunzătoare.”

De la an la an, oamenii înţeleg din ce în ce mai mult că bicicleta trebuie şi întreţinută, nu doar achiziţionată, subliniază Daniel Luicean, care a adăugat că majoritatea oamenilor sunt cei care vin la service doar în momentul în care au o problemă cu bicicleta – aşa cum merg la dentist doar atunci când apare o durere. „Oamenii încep să se educe din ce din ce în ce mai mult. Spre exemplu, suntem în punctul în care eram cu Daciile înainte – oamenii aveau toţi Dacia şi şi-o reparau singuri, că era uşor să-i strângi o sârmă, să-i mai baţi cu ciocanul nu ştiu unde sau să-i pui nişte ulei. Era simplu şi toţi îşi reparau maşina acasă până s-a educat piaţa şi au înţeles că trebuie să duci maşina la un service autorizat, cineva să se asigure că toate componentele sunt în regulă. Deci observăm de la an la an că oamenii încep să înveţe din ce în ce mai multe despre biciclete şi odată ce s-au lovit de o problemă şi au plătit o sumă mai mare să repare ceva, îşi dau seama că este mai puţin costisitor să o repare din timp sau să o ducă la mecanic s-o verifice şi să-i facă o întreţinere. Astfel te bucuri şi de bicicletă la capacitatea ei maximă şi economiseşti bani pe piese uzate pe care le vei plăti mai târziu.” Aproximativ 400 de lei per bicicletă este suma medie pe care o investeşte un om în reparaţia unei biciclete, a menţionat Daniel Luicean, însă cei pentru care bicicleta are o însemnătate emoţională „nu se uită la factura finală”. „Sunt oameni cărora le recomandăm noi din prima să caute o bicicletă nouă, pentru că a lor e prea stricată, dar sunt şi clienţi care ţin foarte mult la o anumită bicicletă – poate pentru că a fost bicicleta mamei sau a bunicului, a fost în familie dintotdeauna – şi pe care nu îi interesează cât costă reparaţia. Deci sunt oameni care plătesc şi 1.000 de lei, poate şi peste 1.000 de lei pentru reparaţia unei biciclete. Sunt oameni care le întreţin din timp şi plătesc doar 150 de lei, spre exemplu, pentru a se asigura că bicicleta funcţionează bine şi e pregătită de un nou sezon.”   

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.