100 Tineri manageri de top. Veronica Bădulescu, Bringo Magazin

Postat la 22 august 2025 33 afişări

100 Tineri manageri de top. Veronica Bădulescu, Bringo Magazin

Veronica Bădulescu, director financiar, Bringo Magazin

37 de ani


Şi-a construit parcursul profesional în domeniul economic, deţinând roluri din ce în ce mai complexe în zona de financiar, îmbunătăţire de procese & cost management, credit risk şi finance business partnering, în domeniile telecomunicaţii şi retail online. Din vara anului trecut a preluat funcţia actuală pe care, spune ea, încearcă să o armonizeze cu rolurile de mamă şi soţie.

 

START CU IMPACT


Ai dat-o în bară? Perfect. Povesteşte-ne.


S-a întâmplat acum 9 ani, când eram proaspăt numită credit risk manager la Vodafone. Am preluat trei echipe, aproximativ 40 de colegi din zonele de sales support şi credit risk. Prima echipă cu care am avut întâlnire de cunoaştere a fost sales support. Eram toţi într-o sală de şedinţă, doar eu cu ei. Eu veneam din zona de financiar, echipă din zona de customer care. Eram pozitivă, dornică să înţeleg activităţile specifice şi cum putem îmbunătăţi performanţa împreună, eram focusată pe rezultate. Ei erau tare dezamăgiţi de modul cum mergeau lucrurile pentru ei, atât profesional, cât şi individual, neavând un obiectiv clar sau apreciere în organizaţie.

A fost o şedinţă de neuitat. Am ieşit de acolo cu înţelegerea că am de lucru întâi la zona de people şi apoi la îmbunătăţirea de procese, productivitate, performanţă, rezultate. M-am simţit total nepregătită în faţa lor, eu sărisem un pas, aşteptările mele erau legate de performanţă, îmbunătăţiri, fără să conştientizez că situaţia era mai complicată, nevoile de bază nefiind satisfăcute.

Lecţia învăţată şi care cred cu tărie că se aplică oriunde este faptul că înainte de orice job, suntem oameni, colegi, prieteni, iar rezultatele solide vin din echipe solide, construite sănătos, cu valori comune şi obiective clar setate. Oamenii au nevoie de îndrumare, validare, apreciere, încredere în ceea ce fac şi în liderii care îi conduc.


Greşeală vs. eşec: unde tragi linia?


Greşeala poate fi reparată. În activităţile zilnice există şi greşeli, mai ales în domeniul financiar, unde lucrăm cu foarte multe cifre, formule şi fişiere foarte mari.

Eşecul pentru mine este ceva de impact, este cel mai sincer feedback, venit în situaţii limită, fără menajamente.

 

TRASEU & AMBIŢIE


CEO sau antreprenor?


Visul meu pe termen lung este legat de antreprenoriat. Dacă vorbim de un vis, aş putea vorbi despre un business cu ciocolată sau cu flori, un business care să aducă o stare de bine în viaţa oamenilor şi care să aducă împreună familia.


Trei superputeri profesionale.


Înţelegerea oamenilor - consider că rezultatele liderilor sunt bazate pe echipele de profesionişti pe care le conduc.

Flexibilitatea şi adaptarea rapidă a deciziilor la contextul real al businessului.

Profesionalism, continuă învăţare, networking şi autenticitate.

 

ECHILIBRU & INSPIRAŢIE


Job + viaţă personală = echilibru?


Familia îmi aduce echilibrul şi calmul şi îmi dă energia pentru a mă focusa pe ce am de făcut la job. Îmi place să lucrez cu pasiune şi să prioritizez ce e cel mai urgent în acel moment, astfel încât să fiu în echilibru, fără să resimt presiunea delimitării între viaţa personală şi cea profesională. Sunt perioade intense la muncă când aloc mai mult timp jobului şi perioade în care pot petrece mai mult timp cu familia.


Ce faci când nu lucrezi?


Îmi place să îmi petrec timpul cu familia şi să călătoresc.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.