100 Tineri manageri de top. Andrada Tănase, Deloitte România

Postat la 26 august 2025 61 afişări

100 Tineri manageri de top. Andrada Tănase, Deloitte România

Andrada TănasePartener, Regulatory Advisory, Deloitte România

35 de ani


S-a alăturat Deloitte România în 2015, în calitate de senior consultant, şi are peste 15 ani de experienţă în domenii precum Basel III, guvernanţă, risc de credit, gestionarea capitalului şi a lichidităţii, guvernanţă şi raportare financiară. Este licenţiată în Finanţe, Bănci şi Burse de Valori şi are un masterat în Managementul Proiectelor Internaţionale de la ASE. Este membră a ACCA şi CECCAR şi este certificată ca Financial Risk Manager (FRM).

 

START CU IMPACT


Ai dat-o în bară? Perfect. Povesteşte-ne.


Una dintre greşelile care m-au marcat cel mai mult a fost tendinţa de a încerca să rezolv totul singură, chiar şi în situaţii în care ar fi fost firesc să cer ajutor. Am învăţat că a cere sprijin nu e un semn de slăbiciune, ci de maturitate profesională. Colaborarea autentică reduce timpul necesar investit şi riscurile şi întăreşte echipele. Am învăţat să comunic deschis când am nevoie de sprijin şi să ofer acelaşi sprijin la rândul meu.


Greşeală vs. eşec: unde tragi linia?


Pentru mine, diferenţa dintre greşeală şi eşec este dată de atitudinea noastră şi modul în care reacţionăm în situaţia respectivă. O greşeală este o oportunitate valoroasă de a învăţa şi de a ne adapta, un pas necesar în dezvoltarea profesională. Eşecul, pe de altă parte, apare atunci când nu reuşim să folosim lecţiile învăţate din greşeli sau când renunţăm înainte de a găsi o soluţie. Eşecul în adevăratul sens este să nu încerci şi să nu îţi asumi responsabilitatea pentru ceea ce faci.

TRASEU & AMBIŢIE


CEO sau antreprenor?


Consider că stilul antreprenorial mi se potriveşte mai bine, inclusiv în contextul parcursului meu profesional în Deloitte România. Un partener acţionează ca un catalizator al creşterii: iniţiază noi tipuri de servicii, construieşte relaţii solide cu clienţi strategici, creează şi dezvoltă echipe performante şi influenţează direcţia organizaţiei. Practic, gândeşte şi acţionează ca un antreprenor, dar cu avantajul resurselor şi infrastructurii unui CEO de companie multinaţională.


Trei superputeri profesionale.


Pentru un consultant, succesul nu ţine doar de expertiză, ci de impactul pe care îl creezi în organizaţia clientului şi în cadrul echipei. Este esenţial să anticipezi nevoile clientului, să gândeşti strategic şi orientat către soluţii, să fii adaptabil şi să înveţi continuu.

 

ECHILIBRU & INSPIRAŢIE


Job + viaţă personală = echilibru?


În consultanţă, ritmul poate fi intens uneori, iar echilibrul între job şi viaţa personală devine esenţial. Pentru mine, echilibrul înseamnă să fiu extrem de organizată şi să prioritizez clar, astfel încât să pot avea rezultate de calitate în timpul alocat proiectelor, dar să îmi şi păstrez energia pentru viaţa personală.


Ce faci când nu lucrezi?


Când nu lucrez, îmi dedic timpul familiei, mai ales de când, în urmă cu doi ani, am devenit mamă. Băieţelul meu este centrul atenţiei mele în momentele libere. Pe lângă viaţa de familie, îmi place să mă menţin activă şi profit de ocaziile în care pot să fac sport, practicând pilates sau jumping fitness, care îmi oferă energie şi echilibru.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.