100 cei mai admiraţi CEO din România: Locul 76 - Diana David, managing director, SAP România

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 07 aprilie 2026 62 afişări

100 cei mai admiraţi CEO din România: Locul 76 - Diana David, managing director, SAP România

A preluat rolul actual de mai bine de patru ani, dar s-a alăturat echipei SAP în 2018, în rolul de key account manager pentru sectorul public. Anterior a avut diverse responsabilităţi în echipa Orange România, unde şi-a început activitatea profesională acum 22 de ani, ultima poziţie ocupată în cadrul companiei fiind cea de business development manager IT&C. Parcursul său profesional reuneşte peste 19 ani de experienţă în vânzări.

Cifra de afaceri a SAP România a ajuns anul trecut la 616,5 mil. lei, în creştere cu 19% faţă de 2023, conform datelor raportate la Ministerul de Finanţe, dar profitul net al companiei s-a redus cu 42% în 2024, ajungând la 16,9 mil. lei.

Chiar şi înainte de a deveni, în mod formal, un lider, ce am urmărit (şi urmăresc în continuare) este un principiu simplu: ca în interacţiunile cu oamenii să mă raportez la ei în acelaşi fel în care mi-aş dori ca ei să se raporteze la mine.


 

Urmărește Business Magazin

COVER STORY. eCommerce sub presiune. Trei fronturi care obligă comercianţii români să se reinventeze simultan

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.