Acţiunile UiPath, avans de 9% pe fondul creşterilor înregistrate de bursele americane datorită noilor date privind inflaţia

Autor: Eduard Ivanovici Postat la 13 decembrie 2022 26 afişări

Acţiunile UiPath, avans de 9% pe fondul creşterilor înregistrate de bursele americane datorită noilor date privind inflaţia

UiPath (simbol bursier PATH), prima companie românească listată pe Wall Street, înregistra o creştere de 9% la începutul sesiunii de trading de marţi, 13 decembrie.

Valoarea de piaţă a grupului se apropia astfel de 8 miliarde de dolari.

Între timp, indicii bursieri americani Dow Jones, S&P 500 şi Nasdaq Composite urcau cu 1,7%, 2,6%, respectiv 3,7%, arată datele Yahoo Finance.

Evoluţiile vin pe fondul celor mai recente date privind indicele preţurilor de consum din SUA, care a crescut cu doar 0,1% în noiembrie. De asemenea, de la 7,7% în luna precedentă, rata anuală a inflaţiei a coborât la 7,1%, cel mai scăzut nivel de la finele lui 2021.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
inflatie,
avans,
uipath,
wall street

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.