10 mai – Ziua Independenţei şi 160 de ani de la sosirea în ţară a regelui Carol I. BNR, leul, calea ferată şi portul Constanţa – moştenirea economică a unei domnii de 48 de ani
Pe 10 mai 1866, un prinţ german de 27 de ani – Carol de Hohenzollern-Sigmaringen – intra în Bucureşti după o călătorie făcută sub identitate falsă, prin Elveţia şi Austria, până la Turnu Severin şi de acolo, cu trăsura, prin Horezu, Râmnicu-Vâlcea, Curtea de Argeş, Câmpulung şi Târgovişte. Traseul a rămas în memoria colectivă drept „Drumul lui Carol". La sosirea în Capitală, principele a depus jurământul în limba franceză, în Dealul Mitropoliei. Începea o domnie de 48 de ani, cea mai lungă din istoria României. Astăzi se împlinesc 160 de ani de la acel moment.
10 mai are, în calendarul istoric românesc, o triplă semnificaţie: 1866 – sosirea lui Carol şi începutul Casei Regale; 1877 – proclamarea Independenţei faţă de Imperiul Otoman; 1881 – încoronarea lui Carol I ca prim rege al noului Regat al României. A fost ziua naţională a ţării din 1866 până în 1947, suprimată de regimul comunist şi reinstituită ca sărbătoare naţională din 2015, dar fără zi liberă sau evenimente oficiale dedicate, ci sărbătorită mai mult prin acţiunile Casei Regale a României.
1877: oprirea tributului de 914.000 de lei
Cea de-a doua semnificaţie a zilei are o dimensiune strict financiară - pe 10 mai 1877, Camerele reunite ale Parlamentului au votat proclamaţia de independenţă, iar guvernul român a încetat plata tributului anual către Înalta Poartă, în valoare de 914.000 de lei. Suma a fost redirecţionată către bugetul armatei, în plin Război de Independenţă. Era prima decizie bugetară majoră a unui stat român care înceta să mai fie tributar.
Reacţia Imperiului Otoman a fost imediată: diplomaţii români de la Constantinopol au fost suspendaţi, nave româneşti cu cereale au fost sechestrate, iar oraşele Brăila şi Reni au fost bombardate. Independenţa a fost recunoscută internaţional un an mai târziu, prin Tratatul de la Berlin din 13 iulie 1878. România obţinea Delta Dunării, Insula Şerpilor şi Dobrogea – şi, odată cu Dobrogea, ieşirea la Marea Neagră, premisă a construcţiei ulterioare a portului Constanţa. Trei judeţe din sudul Basarabiei – Cahul, Bolgrad şi Ismail – reveneau însă Rusiei.
1881: Coroana din oţel de tun
La 10 mai 1881, în acelaşi Deal al Mitropoliei unde îşi pusese semnătura ca domnitor cu 15 ani în urmă, Carol I era încoronat rege. Coroana era făcută din oţelul unui tun otoman capturat la Plevna în Războiul de la 1877. Soţia lui, Elisabeta, era încoronată regină. Se năşteau oficial Regatul României şi Casa Regală a României.
Cadrul instituţional fusese deja construit. Constituţia din 1866 oferea baza juridică pentru investiţii şi pentru un capitalism incipient. Banca Naţională a României fusese fondată în 1880, ca a 16-a bancă centrală din lume. Leul devenise monedă naţională, ancorată în standardul aurului. Reţeaua feroviară se extindea, conectând Bucureştiul de porturile dunărene şi de noile teritorii dobrogene. Academia Română fusese fondată în 1866.
Cum a încercat regimul comunist să mute Ziua Independenţei pe 9 mai
După abdicarea forţată a regelui Mihai I la 30 decembrie 1947 şi instaurarea Republicii Populare Române, regimul comunist a procedat la demolarea simbolurilor regalităţii. Ziua naţională a fost mutată pe 23 august, marcată prin parade şi spectacole grandioase. Iar pentru ca proclamarea Independenţei să nu mai fie asociată cu 10 mai – Ziua Regalităţii – propaganda oficială a împins data de 9 mai ca moment al Independenţei. Argumentul era discursul ţinut de ministrul de externe Mihail Kogălniceanu în Parlament pe 9 mai 1877, când rostea celebrele cuvinte „suntem dezlegaţi de legăturile noastre cu Înalta Poartă". Astfel, generaţii întregi au învăţat la şcoală că Independenţa s-ar fi proclamat pe 9 mai, deşi votul Camerelor reunite şi promulgarea de către domnitorul Carol au avut loc a doua zi, pe 10 mai. Confuzia persistă şi astăzi în percepţia publică, susţinută în principal de politicieni.
În amintirea bătăliilor din Războiul de Independenţă, patru dintre marile artere ale Bucureştiului poartă, până astăzi, numele Calea Victoriei, Calea Griviţei, Calea Plevnei şi Calea Rahovei.
Moştenirea economică, 160 de ani mai târziu
Carol I a murit pe 27 septembrie 1914, la Castelul Peleş, după 48 de ani de domnie. A lăsat în urmă, conform sintezei istoriografice, un set de active concrete: Independenţa, Dobrogea, calea ferată, Academia Română, Constituţia, Banca Naţională şi leul.
Banca Naţională a României funcţionează în continuare, fiind una dintre cele mai vechi bănci centrale din regiune. Leul este moneda naţională la 146 de ani de la introducerea sa. Reţeaua feroviară de bază urmează în mare parte trasee proiectate în timpul domniei lui Carol I. Portul Constanţa este astăzi cel mai mare port al Mării Negre.
România lui Carol I avea, în 1877, o populaţie de aproximativ 5 milioane de oameni, cu încă circa 5 milioane de români în provinciile istorice ocupate de imperiile vecine. Era un stat mic, prins între trei mari puteri – Austro-Ungaria, Imperiul Ţarist şi Imperiul Otoman. La 10 mai 2026, după 160 de ani, instituţiile economice fondate atunci sunt încă în picioare.
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro
