Reportaj: Philadelphia, locul de unde a inceput America

Autor: Anca Arsene-Barbulescu Postat la 27 mai 2011 1493 afişări

Incarcat de traditie si istorie, orasul mai degraba de provincie decat unul dintre cele mai mari de pe continentul american este o veritabila combinatie intre vechi si nou, intre cladiri din secolul XVII si zgarie-nori construiti in ultimele decenii si, nu in ultimul rand, intre povesti cu fantome si realitatea unui centru economic si universitar al SUA. Philadelphia este locul de unde a inceput America.

La prima vedere pare un oras ca oricare altul. Destul de linistit si primitor prin comparatie cu New York, spre exemplu, desi distanta dintre ele este de numai 130 de kilometri, Philadelphia are aerul unui oras provincial, cu stradute inguste si afaceri de familie, unde toata lumea tinde sa cunoasca pe toata lumea. "Poti sa recunosti un localnic adevarat destul de simplu: toate rudele de gradul unu si doi locuiesc nu mai departe de cateva strazi distanta", spune in gluma Steve, un ghid turistic care lucreaza in bransa de mai bine de zece ani si care s-a specializat pe un tur mai putin conventional al orasului, axat pe povestile cu fantome ale unor persoane cunoscute care au contribuit la infiintarea si dezvoltarea orasului. El s-a nascut in Philadelphia, iar din cate povesteste, regula pare sa i se aplice.

Orasul este insa al cincilea cel mai populat si al patrulea cel mai bogat din SUA. Ce-i drept, cel putin din punctul de vedere al populatiei, nu s-ar zice. La ora noua dimineata aproape ca nu e nimeni pe strazi, in special in zona centrala a orasului. Putine masini, si mai putini pietoni si o liniste aproape de nedescris. Jumatate de ora mai tarziu, lucrurile arata insa cu totul altfel - oameni grabiti in drum spre serviciu, turisti dezorientati in cautarea primului obiectiv turistic de pe lista si ceva trafic, desi strazile par in continuare aerisite si nimeni nu claxoneaza. In Philadelphia locuiesc putin peste 1,5 milioane de oameni, la care se adauga alti 4,6 milioane din ceea ce se numeste zona metropolitana a orasului, in total aproximativ dublu fata de Bucuresti.

Din punctul de vedere al bogatiei, lucrurile stau cu totul altfel. Primul semn ar fi barbatii imbracati la patru ace, cu palarie si baston sau femeile in rochii elegante care se plimba chiar in mijlocul zilei pe bulevardele principale din Philadelphia. Al doilea, mai putin evident, e faptul ca acolo au radacini sau implicatii in mediul de afaceri unele dintre cele mai bogate familii din SUA. Iar miliardari precum Warren Buffett sau Donald Trump au urmat studii acolo, in special la Penn's Warton School of Business. De fapt, se spune ca multe dintre deciziile majore cu impact asupra tarii au fost luate din Philadelphia si ca de aici sunt trase cele mai importante sfori.

Dificultatile economice au fost bineinteles resimtite si de locuitorii din Philadelphia, insa nu la fel de mult ca in alte colturi ale SUA. "Orasul a fost dintotdeauna rezonabil din punctul de vedere al costului vietii, iar criza n-a avut un impact foarte mare din acest punct de vedere", spune ghidul turistic Steve, unul dintre argumente fiind numarul mare al turistilor care viziteaza Philadelphia in fiecare an, ajuns la nivelul record de 37,4 milioane anul trecut, in crestere fata de 36 de milioane de vizitatori in 2009, potrivit unui studiu realizat de Greater Philadelphia Marketing Corp. In fond, nu degeaba sunt investiti anual 12 milioane de dolari in campanii de marketing pentru atragerea turistilor care vin nu doar pentru obiectivele turistice traditionale si monumentele istorice, dar si pentru atractii precum statuia lui Rocky, personajul principal al filmului cu acelasi nume interpretat de Sylvester Stalone.

In medie, o familie castiga anual in jur de 30.000 de dolari, adica aproximativ 2.500 de dolari pe luna. "Chiriile au fost mereu mult mai rezonabile decat in alte orase, asa ca discrepanta nu este sesizabila", mai spune ghidul. Un apartament cu patru camere aflat la 20 de minute departare de centru cu masina poate fi inchiriat cu aproximativ 1.000 de dolari, in timp ce o locuinta mai rezonabila, cu doua camere, costa in jur de 400-500 de dolari.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
special,
turism,
philadelphia,
america,
reportaj
/special/reportaj-philadelphia-locul-de-unde-a-inceput-america-8276617
8276617
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.