Razboiul Apple - Google, prin prisma iPhone vs Nexus One

Postat la 29 martie 2010 40 afişări

Desi disensiunile dintre Apple si Google tin de filozofia diferita a celor doua companii si implica enorme mize financiare, batalia are si tuse profund personale si oglindeste conflictele de orgoliu dintre Steve Jobs si Eric Schmidt. La baza disputei sta un sentiment de tradare: Jobs considera ca fostii lui prieteni de la Google vor sa distruga iPhone, folosindu-se de niste produse copiate dupa el.

Parea inceputul unei frumoase prietenii. Cu trei ani in urma, Eric E. Schmidt, directorul executiv al Google, se grabea sa urce pe o scena din San Francisco ca sa-i stranga mana lui Steve Jobs, CEO si cofondator al Apple, si sa-l ajute sa dezvaluie o minunatie de gadget, iPhone-ul, in fata sutelor de jurnalisti si de fani extaziati, adunati la expozitia anuala MacWorld.

Google si Apple colaborasera ca sa faca functionale pe iPhone serviciul de cautare si cel de harti de la Google, au spus cei doi catre public, iar Schimdt chiar a glumit, adaugand ca respectiva colaborare a fost atat de stransa, incat cei doi ar trebui pur si simplu sa-si puna la un loc companiile intr-una singura cu numele de "AppleGoo".

"Steve, felicitarile mele!", i-a zis Schmidt aliatului sau corporatist. "Acest produs va fi tare." Jobs a primit complimentul cu un zambet pe toata fata. Astazi, o asemenea caldura ar fi greu de imaginat. Jobs, Schmidt si companiile lor s-au angajat intr-o batalie dura privind viitorul telefoanelor mobile si al aplicatiilor pentru ele, cu implicatii care reverbereaza in intregul peisaj dgital.

In ultimele sase luni, Apple si Google s-au duelat in achizitii, patente, directori, consilieri si aplicatii pentru iPhone. Jobs si Schmidt au tras fiecare in compania celuilalt, atat prin intermediul presei, cat si in discutiile cu propriii angajati.

Luna aceasta, Apple a dat in judecata HTC, producatorul taiwanez de mobile care folosesc sistemul de operare Android, sustinand ca HTC a violat patentele iPhone. Miscarea a fost considerata de multi ca inceputul unui asalt juridic al Apple impotriva Google, ca si o incercare de a zadarnici planurile Google in a-si extinde dominatia in zona dispozitivelor mobile.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/special/razboiul-apple-google-prin-prisma-iphone-vs-nexus-one-5779829
5779829
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.