Povestea bărbatului care a revoluţionat industria cosmeticelor

Autor: Andra Stroe Postat la 16 februarie 2018 565 afişări

Cei mai mulţi bărbaţi nu înţeleg pasiunea femeilor pentru produsele cosmetice, însă unii dintre ei au creat adevărate revoluţii în industria frumuseţii. Este şi cazul japonezului Arinobu Fukuhara, fondatorul Shiseido, una dintre primele companii de cosmetice din lume. În prezent, aceasta este răspândită la nivel global şi are o capitalizare de piaţă de 10,5 miliarde de dolari.

Povestea bărbatului care a revoluţionat industria cosmeticelor

Arinobu (Yushin) Fukuhara, fondatorul uneia dintre cele mai vechi companii de cosmetice din lume, Shiseido, s-a născut pe 10 mai 1848, în districtul Awa din Chiba, Japonia. Acesta a avut trei fii: Rosō, Shinzō şi Nobuyushi Fukuhara. În 1872, în timp ce lucra ca farmacist-şef pentru Marina Imperială Japoneză, el a fondat, împreună cu câţiva colegi, farmacia Shiseido, în Ginza, Tokio. Aceasta a fost prima farmacie cu influenţe vestice din Japonia. Numele Shiseido a fost ales de către Fukuhara şi înseamnă ”casa unde se naşte totul“, fiind inspirat dintr-un pasaj al textului sacru I Ching. Potrivit site-ului companiei, ideea acestora s-a născut din dorinţa de a îmbunătăţi calitatea slabă a produselor medicale aflate pe piaţă în acea perioadă.

În 1915, fiul lui Arinobu, Shinzo Fukuhara, a devenit primul preşedinte al Shiseido. Înainte de a se alătura companiei, acesta a studiat arta în Europa şi a fost profund influenţat de curentul Art Nouveau. Ca fotograf şi artist, el a creat logo-ul simbolic original al companiei, reprezentat de o camelie, floare care a rămas simbolul companiei până în prezent. În 1916, Shiseido a deschis primul centru de cercetare din Japonia. Un an mai târziu, în farmacia japoneză s-a introdus un prim produs de make-up, după modelul farmaciilor din apus –Rainbow Face Powder, o pudră de faţă în şapte culori. Această inovaţie a venit într-o perioadă în care pudrele albe de faţă erau literă de lege în Japonia.

Shiseido şi-a adus o contribuţie majoră nu doar în industria cosmetică, ci şi în artă. În 1919, s-a înfiinţat Galeria Shiseido din Tokio, cea mai veche galerie de artă din Japonia, care îşi continuă activitatea şi în prezent. Aceasta a găzduit de-a lungul timpului peste 3.100 de expoziţii, în special ale tinerilor artişti debutanţi. Doi dintre fiii lui Fukuhara au avut un impact însemnat în domniul fotografic din Japonia, prin înfiinţarea organizaţiei Japan Photographic Society.

În 1923, compania a început să se extindă prin deschiderea de noi magazine. Pe 30 martie 1924, Arinobu Fukuhara moare.

Trei ani mai târziu, compania a primit statutul de societate pe acţiuni şi a început să se extindă la nivel mondial. Astfel, în 1957, compania deschide primele magazine în Taiwan, urmat de Singapore şi Hong Kong. În 1962, Shiseido ajunge în Hawaii, apoi în SUA. Italia a fost prima ţară din Europa în care s-au vândut produsele brandului, începând cu 1968, iar trei ani mai târziu au ajuns şi în Noua Zeelandă. Shiseido a fost prima companie din lume care a produs, în 1985, acid hialuronic care nu avea provenienţă animală.

În prezent, compania Shiseido are peste 36.000 de angajaţi în magazinele răspândite la nivel mondial şi o capitalizare de piaţă de 10,5 miliarde de dolari. Principalele filiale ale companiei sunt Bare Escentuals, Beaute Prestige International şi NARS Cosmetics. Anual, vânzările Shiseido depăşesc 7 miliarde de dolari, cu un profit de peste 350 de milioane de dolari.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.