Istoria telefoniei mobile din Romania

Autor: Anca Arsene-Barbulescu Postat la 16 decembrie 2010 27576 afişări

Dintr-un lux de invidiat, telefonia mobila a devenit in mai bine de un deceniu cea mai folosita metoda de comunicare din Romania si aproape din toata lumea. De la prima “caramida” din anii ‘90 la cel mai inteligent touchscreen si de la minutul scump de conversatie la mii de minute incluse in abonament, evolutia telefoniei mobile de la noi are o poveste mai putin obisnuita.

"Timp de cateva zile au fost cozi interminabile in fata Salii Palatului, cum nu se mai vazusera de ani de zile", isi aminteste Raluca Milin, unul dintre primii angajati in Romania ai actualului operator de telefonie mobila Vodafone. Se intampla in 1997, la 15 aprilie mai exact, la lansarea serviciului Connex, primul intr-o tara care stia despre telefoanele GSM doar din auzite.

Lesne de inteles asadar cum s-a declansat atunci frenezia in randul celor dornici sa se numere printre primii posesori ai unui telefon mobil. Cu un an in urma, doua companii intrau fiecare in posesia unei licente pentru telecomunicatii in sistem GSM scoase la licitatie de Ministerul Comunicatiilor si se inhamau la investitii considerabile intr-o afacere careia nu foarte multi ii dadeau sanse de reusita. Una dintre ele a fost Mobifon, operatorul canadian din spatele brandului Connex, care a lansat serviciul de telefonie mobila in aprilie 1997. Cealalta, Mobil Rom, prin brandul Dialog, avea sa lanseze serviciile comerciale de telefonie mobila doua luni mai tarziu, in iunie, intr-o retea prin care numai cateva orase din tara aveau acces.

"Nici macar nu existau concret oferte comerciale. Era doar conceptul de serviciu de telefonie mobila si bineinteles ca abonamentele n-au fost deloc ieftine", spune Raluca Milin, care la vremea respectiva facea parte din echipa ce a coordonat campania de marketing din spatele Connex. Pe atunci, operatorul nu avea filiale in alte tari europene care sa fie luate drept model, ci doar in China, insa bugetele previzionate initial pentru campanie s-au dovedit a fi mult subdimensionate. "La acel moment, telefonia mobila nu era chiar pentru oricine, iar in cele cateva luni de prezenta pe piata inaintea competitiei, Connex a atras crema clientilor dispusi sa-si cumpere telefon", continua Milin, justificand astfel si petrecerile VIP organizate la Casa Poporului, la care participau doar oamenii de afaceri si formatorii de opinie, care au asigurat operatorului multe dintre contractele bune cu companii ce ii sunt si astazi clienti.

Niciunul dintre cei doi operatori nu si-a imaginat insa la momentul lansarii cat de fulminanta va fi cresterea industriei de telefonie mobila. De altfel, cifrele obtinute la sfarsitul anului respectiv i-au luat prin surprindere nu doar pe operatorii si pe investitorii din spatele acestora, ci si pe pesimistii care se grabisera sa declare telefonia mobila o afacere fara prea mult potential, intr-una dintre putinele tari care inca nu ofereau servicii de telefonie mobila GSM.

Connex a incheiat anul 1997 cu 112.000 de abonati si venituri de 36,5 milioane de euro, iar Dialog a inregistrat venituri de aproape 25 de milioane de euro si a depasit pragul de 100.000 de clienti, in conditiile in care la lansarea serviciului cifra estimata era de zece ori mai mica. Cu toate acestea, optimismul investitorilor a ramas moderat. Jean Baptiste de Boissiere, presedintele France Telecom (actionarul majoritar al Mobil Rom) de la acel moment, estima ca numarul abonatilor de telefonie mobila din Romania ar putea ajunge la un milion pana in 2005. Momentul a venit insa mult mai repede, in a doua jumatate a anului 2000.

Intre timp, in 1998 numarul clientilor a urcat pana la 325.000 pentru Connex si 308.000 pentru Dialog, iar in anul urmator, cei doi operatori si-au dublat baza de clienti pana la 702.000, respectiv 622.000. "Pe vremea aia doar oamenii cu bani aveau telefon mobil", spune Bogdan P., unul dintre angajatii Mobifon din 1997, despre primii clienti. Acestia erau in general dintre cei ce aveau nevoie de telefon mobil si ar fi vrut sa foloseasca asemenea servicii, dar au amanat din cauza problemelor de care se lovea telefonia mobila analogica, disponibila pe piata inca de la inceputul anilor '90 prin Telefonica, la preturi mai mari decat pentru GSM.

"Majoritatea utilizatorilor din perioada de inceput era formata din cei ce foloseau telefoanele oferite anterior de Telefonica, persoane cu un venit lunar minim de 700-1.000 de dolari, adica oamenii de afaceri, angajatii companiilor prospere si unele VIP-uri", apreciaza Laurentiu Stan, actualul director general al Euroweb Romania, care a lucrat pe vremuri la Dialog, in departamentul responsabil de clientii de business.

Cu toate ca serviciile Connex si Dialog propuneau costuri mai reduse decat cele ale Telefonica, facturile clientilor in primii doi ani ajungeau in multe cazuri de ordinul sutelor de dolari, in conditiile in care salariul mediu net se situa undeva in jurul a 100 de dolari. Cat priveste companiile, nu prea existau pe atunci preocupari de a promova folosirea profesionala a mobilului, iar angajatii dadeau telefoane personale de pe mobilul de serviciu. "Poate si din acest motiv se explica factura lunara de 5.000 de dolari pe care ajungea sa o plateasca o companie cu 50 de angajati si in jur de 20 de abonamente mobile", mai spune Stan.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/special/istoria-telefoniei-mobile-din-romania-7800961
7800961
comments powered by Disqus

Aleph Story. De ce sunt mici salariile atât de mici în România?

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.