LIVE: ZF Real Estate by Storia – Sunt locuinţele din România prea scumpe sau preţurile mai au loc să crească?

Cum să resetezi programul de somn al copilului tău pentru începerea noului an şcolar

Autor: Ioana Târziu Postat la 25 august 2026 5 afişări

După o vară plină de joacă şi nopţi târzii, e timpul să adaptăm programul de somn al copiilor pentru întoarcerea la şcoală. Experţii spun că merită să-i readucem pe copii la o rutină de somn, pentru ca elevii să rămână concentraţi şi atenţi la ore.

Cum să resetezi programul de somn al copilului tău pentru începerea noului an şcolar

Cantitatea de somn de care au nevoie copiii se schimbă pe măsură ce cresc. Preşcolarii ar trebui să doarmă până la 13 ore. Preadolescentii au nevoie între nouă şi 12 ore. Adolescenţii se descurcă cel mai bine cu opt până la zece ore de somn.

Somnul, esenţial pentru întoarcerea la şcoală

Conform AP, un somn bun îi ajută pe elevi să rămână concentraţi şi atenţi la ore. De asemenea, experţii recomandă o rutină de somn pentru cei mici, odată cu începerea noului an şcolar.

Somnul „îi ajută cu adevărat pe copii să înveţe şi îi ajută să funcţioneze pe tot parcursul zilei”, explică medicul pediatru Gabrina Dixon.

Pentru a reveni la un program de somn normal după nopţile târzii din timpul verii, experţii recomandă stabilirea unor ore de culcare mai devreme cu o săptămână sau două înainte de prima zi de şcoală. Totodată, ei recomandă culcarea treptată cu 15 până la 30 de minute mai devreme în fiecare seară.

Ce să nu faci înainte de culcare

Nu este indicat să servească o masă copioasă înainte de culcare. De asemenea, evită timpul petrecut în faţa televizorului sau a ecranelor cu două ore înainte de culcare.

În schimb, sunt benefice activităţile relaxante pentru a încetini ritmul.

Câteva dintre acestea sunt duşul şi cititul unei poveşti, potrivit sursei citate.

Prima zi de şcoală poate perturba liniştea înainte de culcare

Calitatea somnului contează la fel de mult ca durata. Neliniştea din prima zi poate îngreuna adormirea, indiferent cât de devreme este ora de culcare.

Dixon spune că părinţii pot vorbi cu copiii lor pentru a afla ce le provoacă anxietate.

Săptămânile dinaintea începerii şcolii pot fi pline şi nu este întotdeauna posibil să pregăteşti o rutină în avans. Cu toate acestea, experţii spun că cei mici se vor adapta în cele din urmă.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
parinti,
copii,
scoala
COVER STORY. 35 de ani de Electro-Alfa International. Cum s-a transformat un business din Botoşani într-o companie listată la bursă, cu perspective globale

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.