LIVE: ZF Real Estate by Storia – Sunt locuinţele din România prea scumpe sau preţurile mai au loc să crească?

„Incredibil de stupid”. Un tânăr pescar este primul britanic mort în timp ce lupta de partea ruşilor

Autor: Petru Mazilu Postat la 25 august 2026 54 afişări

Un tânăr a devenit primul britanic mort pe front în timp ce lupta de partea ruşilor. Un fost ministru britanic a comentat informaţia spunând că gestul de a alătură armatei ruse a fost „incredibil de stupid”. În Marea Britanie tânărul a fost pescar.

„Incredibil de stupid”. Un tânăr pescar este primul britanic mort în timp ce lupta de partea ruşilor

Un tânăr din Marea Britanie a devenit primul cetăţean britanic despre care se ştie că a murit luptând pentru Rusia în Ucraina. Potrivit publicaţiei The Sun, este vorba despre un pescar, în vârstă de 33 de ani, din Yorkshire. El a murit la puţin timp după ce s-a alăturat armatei ruse în urma unui atac ucrainean cu drone.

Tânărul a murit în iunie, dar informaţia a fost dezvăluită în această săptămână. Britanicul nu avea experienţă militară şi a rezistat pe front doar 10 săptămâni. El a fost atacat de o dronă în timp ce lupta în Lyman, pe linia extrem de disputată a frontului din regiunea Doneţk.

Autoproclamat „băiat normal din clasa muncitoare”, britanicul s-a alăturat armatei lui Vladimir Putin în gest de mulţumire faţă de Rusia pentru sprijinul acordat grevei minerilor în anii 1980. Un alt britanic aflat de partea ruşilor a spus că Townsend „şi-a sacrificat viaţa pentru cauza noastră”. Cei doi au susţinut că luptă într-un „Război Sfânt” şi au acuzat armata ucraineană că este „nazistă”.

Fostul ministru al securităţii şi deputat conservator Tom Tugendhat a declarat că îi pare „foarte rău pentru el şi familia sa”, dar că gestul de a se alătura armatei ruse a fost „incredibil de stupid”.

În plus, este o infracţiune, a subliniat politicianul.

„Este extrem de greşit şi, fără îndoială, este o infracţiune pentru că te implici într-o armată care comite cele mai barbare crime de război pe care lumea le-a văzut în ultimele decenii”, a spus el.

Guvernul britanic a transmis că este la curent cu informaţiile despre moartea tânărului şi că este „în contact cu familia sa”. Autorităţile au avertizat că britanicii care se întorc în Marea Britanie după ce au luptat pentru ruşi s-ar putea confrunta cu acuzaţii grave.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
tânăr,
britanic,
ruşi
COVER STORY. 35 de ani de Electro-Alfa International. Cum s-a transformat un business din Botoşani într-o companie listată la bursă, cu perspective globale

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.