Multi de pe Wall Street spun ca o plafonare a salariilor, decisa de administratia Obama, ar fi dezastruoasa. Cele mai ascutite minti din industrie isi vor da demisia, spun ei, si ii vor lua si pe ceilalti mai destepti exact in momentul in care e mai mare nevoie de asemenea oameni pentru a reorganiza companiile si a reporni economia. Dar este real acest exod al creierelor sau doar o parte din strategia de autojustificare a bancherilor? Si va conta el atat de mult pe cat ni se sugereaza?

 

Exista motive intemeiate pentru a-l plati bine pe orice director executiv. Deciziile pe care acesti oameni le iau sunt atat de cruciale pentru companiile lor, incat prioritatea ar trebui sa fie angajarea de competente si nu economisirea de bani din salarii.

 

Dar e greu de negat ca sefii de pe Wall Street ajunsesera oricum la un apogeu. La urma urmei, o multime de oameni destepti din banci au facut o gramada de lucruri prostesti.

 

Traderii si-au asumat riscuri nebunesti cu investitii in ipoteci nesigure si, pentru sminteala lor, au primit bonusuri de sapte cifre. Sefii lor, visand la randul lor la bonusuri grase, au inchis ochii la potentialele pericole. Iar sefii sefilor, cei care chiar conduceau companiile, nu au recunoscut niciodata ca sunt probleme. Atat timp cat profiturile continuau sa vina, toata lumea facea bani. Pana cand, evident, n-au mai facut.

 

John H. Gutfreund, care a condus banca de investitii Salomon Brothers in anii ‘80, spune ca multi sefi de pe Wall Street doar se plang; s-au obisnuit cu platile imense pe care le-au incasat cand vremurile erau bune si nu vor sa renunte acum. Dar in timpul boom-ului si al “balonului” financiar, domeniul acesta a crescut mult mai repede decat economia in ansamblu. Acum, bancherii - ca si noi, restul, de altfel - s-ar putea sa fie nevoiti sa-si mai scada asteptarile.

 

“Oamenii au ajuns rasfatati”, spune Gutfreund. Cat despre exodul de creiere: improbabil, adauga. “E intotdeauna cineva care se pregateste sa faca aici cariera.”

 

Totusi, legea privind pachetul de stimulare a economiei limiteaza pachetele salariale supradimensionate la companiile care primesc sume mari din banii contribuabilului american.

 

Desi avocatii si consultantii in materie de compensatii deja vaneaza eventualele ochiuri din plasa legii, zilele cand directorii luau bonusuri care te lasau cu gura cascata se pare ca s-au terminat pentru moment. Executivii juniori au si ei o grija, anume ca limitarea pachetelor de compensare la nivelurile superioare va duce la scaderea proportionala a platilor la toate palierele.

 

Asa ceva e greu de inghitit intr-o industrie unde “un ban” (“a buck”) e prescurtarea-cod de la un milion de dolari si unde producatorii de top pot lua cam 20-30 de “bani” in fiecare an sau chiar mai multi. Daca n-ati lucrat pe Wall Street, e greu sa va dati seama de importanta psihica pe care o are aici pachetul salarial - atat pentru veniturile personale, cat si pentru recunoasterea in fata colegilor. Banii sunt etalonul suprem.

 

Dar vremurile s-au schimbat. In lumea intreaga, bancile au pierdut peste o mie de miliarde de dolari de la inceputul crizei, la mijlocul lui 2007, iar unii experti sustin ca pierderile totale ar putea fi de trei ori mai mari pana la finalul crizei. Zeci de mii de bancheri si de traderi si-au pierdut slujbele. CV-urile zboara prin aer. Un headhunter de pe Wall Street, Gustavo Dolfino, spune ca in vremea pietei in expansiune, cam 30 de bancheri si traderi il cautau saptamanal in cautare de slujbe. Acum sunt 300.

 

Dar daca unii dintre acesti stapani ai universului ameninta ca pleaca, unde se pot duce? Oamenii se zbat sa gaseasca de lucru in fonduri de investitii cu grad ridicat de risc, alte companii financiare si start-up-uri. Altii pleaca spre Londra si Singapore. Toti spun acelasi lucru: Wall Street-ul, asa cum il stim noi, este terminat.