Apărătorul săracilor în faţa cămătăriei

Autor: Ioana Matei Postat la 19 iulie 2013 1441 afişări

Mai degrabă un anticapitalist decât un capitalist în adevăratul sens al cuvântului, Muhammad Yunus a militat pentru introducerea dimensiunii sociale în capitalism. Bancher şi economist, a dezvoltat conceptele de microcreditare şi microfinanţare destinate antreprenorilor prea săraci pentru a se califica împrumuturilor bancare tradiţionale.

Apărătorul săracilor în faţa cămătăriei

 Yunus a fost al treilea născut din 14 fraţi într-o familie de musulmani în satul Bathua din regiunea Hathazari, Chittagong din Bangladesh. Şi-a petrecut copilăria în satul natal, încurajat de tatăl lui, un bijutier de succes, să se educe. Cea mai mare influenţă a avut-o totuşi mama lui, care obişnuia să ajute orice sărac care îi bătea la uşă. În 1957, s-a înscris în cadrul departamentului de economie de la Universitatea Dhaka.

După absolvire, Yunus a devenit asistent universitar în economie, iar apoi profesor lector de economie la colegiul din oraşul Chittagong. În acea perioadă, a pus pe picioare şi o afacere cu o fabrică de împachetat. În 1965 a obţinut o bursă de studiu în Statele Unite ale Americii. Astfel, în 1971  şi-a obţinut doctoratul  în economie în cadrul universităţii Vanderbilt pe tema dezvoltării economice. În timpul războiului de eliberare din Bangladesh (1971), Yunus a alcătuit un comitet şi a condus centrul de informaţii al ţării lui împreună cu alţi conaţionali din SUA, în scopul susţinerii eliberării.

S-a întors acasă după război unde s-a angajat la Universitata Chittagong ca şef al departamentului de studii economice. Impresionat de foametea din  1974, a devenit din ce în ce ce mai implicat în proiecte de reducere a sărăciei şi a în-ceput un program de dezvoltare rurală. A propus o formă de guvernare la nivel de sate, dar aceasta a fost declarată ilegală şi neconstituţională. În 1976, în timpul unor vizite la gospodăriile sărace într-un sat din apropierea universităţii Chittagong, Yunus a observat că împrumuturile foarte mici ar putea să facă o diferenţă pentru o persoană săracă.

Femeile din sat care făceau mobilă din bambus erau nevoite să facă împrumuturi cămătăreşti pentru a cumpăra materie primă, iar profitul lor era folosit pentru plata împrumutului. Băncile tradiţionale nu ar fi acordat împrumuturi mici din cauza riscului neplăţii. Ideea microcreditării era un model de afacere viabil din perspectiva lui Yunus. A împrumutat  27 de dolari americani pentru 42 de femei din satul respectiv, iar acestea au avut un profit de 0,02 dolari pentru fiecare împrumut. Câteva luni mai târziu, Yunus a reuşit să facă un împrumut de la banca Janata pentru a împrumuta la rândul lui săracii din satul respectiv. Instituţia fondată a continuat să se dezvolte şi să opereze cu împrumuturi de la alte bănci pentru proiectele lui.

A ajuns astfel, până în 1982, la 28.000 de membri. În 1983, instituţia a început să funcţioneze ca bancă cu drepturi depline cu scopul împrumutării săracilor şi a fost numită Grameen Bank (Banca Satelor). Până în 2007, Grameen a împrumutat 6,38 miliarde de dolari pentru 7,4 milioane de clienţi. Succesul modelui de microfinanţare al băncii a inspirat eforturi asemănătoare în 100 de ţări în dezvoltare.  Muhammad Yunus a fost premiat în 2006 cu Premiul Nobel pentru Pace, împreună cu banca Grameen, pentru eforturile de dezvoltare economică şi socială.  A fost astfel primul om din Bangladesh care a primit un Nobel. Yunus a anunţat că va folosi o parte din cei 1,4 milioane de dolari primiţi ca premiu pentru construirea unei companii care să producă mâncare ieftină, puternic nutrivită pentru săraci, iar restul spre un spital de oftalmologie pentru săraci.

Profesorul Yunus a fost numit în decembrie de revista Fortune drept unul dintre cei mai mari 12 antreprenori ai erei contemporane. A primit 50 de doctorate onorifice de la universităţi din Argentina, Australia, Bangladesh, Belgia, Canada, Costa Rica, India, Italia, Japonia, Coreea, Liban, Malayesia, Rusia, Africa de Sud, Spania, Thailanda, Turcia, Anglia, SUA şi Peru. În 2011, Guvernul din Bangladesh l-a îndepărtat din funcţia de conducere a Grameen Bank, din motivul vârstei înaintate - 73 de ani. Se bănuieşte că înlăturarea lui a fost motivată politic.

Urmărește Business Magazin

/special/aparatorul-saracilor-in-fata-camatariei-11132235
11132235
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.