Don Carroll, fost analist financiar cu un master in administrarea afacerilor la o universitate de top, era evident supracalificat pentru postul de conducator al departamentului de reclamatii al Cartwright International, o mica afacere de familie care se ocupa cu servicii de mutari in Grandview, statul Missouri, la sud de Kansas City.

Dar Don era fara serviciu de sase luni, iar departamentul in cauza avea nevoie urgenta de modernizare dupa cateva decenii in care fusese profund neglijat. A fost o potrivire buna. Dupa ce a fost angajat in decembrie, Carroll (31 de ani), s-a pus repede pe treaba cu revigorarea departamentului, format din patru persoane, care gestioneaza plangerile legate de distrugerile cauzate la mutari. S-a ocupat si de crearea de modalitati prin care compania sa-si poata urmari mai bine cheltuielile.

Intelepciunea populara spune ca e periculos sa angajezi candidati supracalificati precum Carroll, care ajung rapid frustrati de noile indatoriri. (In anuntul pentru acest post se cerea "de preferat diploma de bacalaureat, dar nu este obligatorie".) Dar dupa patru luni de la angajare, treburile par sa mearga bine pentru toti cei implicati.

Este o situatie care se repeta in multe alte locuri, pe masura ce aspiratiile multor angajati se recalibreaza in urma recesiunii, permitandu-le unor companii sa faca pe seama lor adevarate chilipiruri.

"Se incearca profesionalizarea reala a acestei companii", sustine Carroll, singurul care aduce venituri familiei sale de patru persoane si care tocmai si-a pierdut casa din cauza ipotecii. "Si eu am avut sansa sa joc un rol major in asta."

Rezultatul problemelor din economie este o noua categorie de angajati pe posturi inferioare calificarii lor, ce au impanzit companiile americane, ocupand posturi cu cateva trepte mai jos decat nivelul cu care erau obisnuiti.