Abenomics, doctrina şoc menită să revigoreze Japonia

Autor: Vlad Popescu Postat la 06 iunie 2013 1402 afişări

După 15 ani de deflaţie, premierul Shinzo Abe, ales în toamna anului trecut, a adoptat un plan agresiv de revigorare a economiei, bazat pe trei piloni: un program uriaş de stimulare fiscală, relaxarea agresivă a politicii monetare a Băncii Japoniei, precum şi adoptarea unor reforme structurale ample pentru a îmbunătăţi competitivitatea economică, centrare în jurul dereglementării şi liberalizării comerţului.

Abenomics, doctrina şoc menită să revigoreze Japonia

IN FAZA INIŢIALĂ, AMBIŢIOSUL PLAN AL PREMIERULUI ABE PĂREA CĂ DĂ ROADE. YENUL S-A DEPRECIAT CU PESTE 20% FAŢĂ DE PRINCIPALELE MONEDE DE REFERINŢĂ, oferind exportatorilor un spor nesperat de competitivitate, iar Bursa de la Tokio a crescut cu peste 60% din noiembrie până la jumătatea lunii mai. În această primăvară, unele companii din Japonia au muşcat momeala şi au acordat majorări salariale, în condiţiile în care unul dintre obiectivele de bază ale guvernului este creşterea consumului prin întărirea încrederii populaţiei în economie.

La jumătatea lunii mai, datele oficiale arătau că economia Japoniei a crescut cu 3,5% în primul trimestru faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi cu 0,9% raportat la ultimele trei luni din 2012, prima dovadă clară că planul premierului a început să încurajeze consumatorii şi firmele, în pofida riscurilor care pândeau la orizont. Într-adevăr, numeroşi economişti au avertizat că avântul oferit de ieftinirea yenului ar putea fi artificial, că investitorii străini ar putea fi nemulţumiţi de deprecierea abruptă a monedei, că evoluţia volatilă a pieţelor ar putea fi pur speculativă, fără perspective de sustenabilitate pe termen lung, şi că politica de investiţii publice nu va da rezultate, sau că revenirea inflaţiei va avea un impact negativ asupra consumului.

IN ULTIMELE CÂTEVA SĂPTĂMÂNI, POLITICILE PREMIERULUI SHINZO ABE ŞI ALE GUVERNATORULUI BĂNCII JAPONIEI Haruhiko Kuroda au fost lăudate de reputaţii economişti Paul Krugman şi Joseph Stiglitz, laureaţi ai Premiului Nobel, de directorul executiv al FMI Christine Lagarde, de preşedintele Asia Development Bank Takehiko Nakao, dar şi de mediul de afaceri japonez.

Gigantul Sony a trecut recent pe profit după cinci ani de pierderi masive, datorită deprecierii yenului. Honda, un alt simbol al industriei japoneze, a anunţat cu mândrie revenirea în Formula 1, prezenţă care aminteşte de vremurile bune din anii ’80. Comercianţii de bunuri de lux se laudă cu cererea tot mai ridicată, iar un lanţ de restaurante low-cost a lansat o linie de localuri mai scumpe, pentru a atrage clienţii care au început să-şi permită o doză de extravaganţă.

Ultima săptămână a lunii mai a servit însă Japoniei o doză nemiloasă de realitate. Bursa de la Tokio a pierdut 10% în doar câteva zile, înregistrând cea mai abruptă corecţie din luna martie a anului 2011, când a fost lovită de un cutremur devastator, urmat de un val tsunami care a cauzat cea mai gravă catastrofă nucleară din ultimii 25 de ani.

DUPĂ CE AU ANTRENAT UN RALIU FULGERĂTOR AL BURSEI, investitorii dau semne că sunt sătui să gireze un plan cu multe necunoscute, în condiţiile de volatilitate extremă de pe piaţa obligaţiunilor guvernamentale. Randamentul obligaţiunilor guvernamentale japoneze cu maturitatea la 10 ani a atins săptămâna trecută 1%, maximul ultimelor 12 luni, în timp ce titlurile la scadenţe mai scurte se tranzacţionează de asemenea la minime multianuale.

O parte din declin poate fi atribuită speculatorilor: unii jucători au considerat că pot marca profituri frumuşele dacă vând după o creştere de peste 60% a pieţei. Însă privind în perspectivă, investitorii nu mai par dispuşi să aştepte dezvăluirea celei mai dificile părţi a planului lui Abe: reformele structurale necesare pentru creşterea competitivităţii şi sustenabilităţii pe termen lung. Multe dintre acestea s-ar putea dovedi controversate din punct de vedere politic.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/special/abenomics-doctrina-soc-menita-sa-revigoreze-japonia-10933233
10933233
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.