Viaţa ca un concediu. Cât de aproape sunteţi de momentul în care să vă permiteţi o vacanţă permanentă?

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 21 iulie 2025 542 afişări

E (prea) cald în multe dintre zilele acestea, (aproape) indiferent oriunde ne-am afla, iar mulţi dintre noi visăm la vacanţe sau numărăm pe calendar zilele rămase până la momentul în care ne vom îndrepta spre aeroport, podul de la Giurgiu (unde întârzierile provocate de lucrări înlocuiesc timpii petrecuţi anterior la vamă) sau aglomerările de trafic din Valea Oltului ori cine-mai-ştie-unde.

Wi-fi de mare viteză, loc de parcare, proximitatea supermarketurilor sau a restaurantelor, servicii de livrare accesibile, eventual trasport facil sunt doar câteva dintre caracteristicile locurilor de cazare care atârnă tot mai greu în ochii celor care sunt în căutarea refugiului perfect. Pentru unii dintre noi vacanţa propriu-zisă poate fi înlocuită sau prelungită cu – să-i spunem – surogatul de vacanţă. Şi sunt operatori de turism care au sesizat oportunitatea şi se adaptează. Unii dintre ei marşează pe extinderea sezonului dincolo de perioada clasică consacrată pentru concedii. De pildă Green Village Resort din Delta Dunării a remarcat de câţiva ani că poate atrage clienţi care pot lucra remote şi are pachete speciale pentru cei care vor să fie oaspeţi ai resortului chiar şi în perioadele în care temperaturile nu sunt tocmai potrivite pentru plajă, scăldat sau camping.

Ceea ce oferă operatorului un grad de ocupare mai mare, iar clientelei un loc în care se poate rupe de presiunea oraşului aglomerat în care trăieşte de obicei. De pildă pentru cei care lucrează pe proiecte cu termen limită (freelanceri de orice fel, IT-işti sau antreprenori din mediul online) şi care nu au nevoie de prezenţă fizică permanentă la birou, vacanţa surogat poate fi cea mai bună opţiune pentru a da frâu liber imaginaţiei şi a concentra eforturile pentru realizarea unui proiect anume.

Vacanţa surogat poate fi o variantă (poate chiar singura) pentru cei care nu se pot desprinde de muncă, din varii motive, pentru o săptămână-două sau chiar mai puţin. Şi dacă îşi stabilesc biroul temporar într-o zonă aflată la o distanţă de câteva minute de mers pe jos de plajă sau în creierii munţilor, pot gusta din atmosfera de vacanţă până sau după începerea şedinţelor, meetingurilor online sau punerea la punct a taskurilor stabilite. Fie că e vorba de o plimbare, o baie în mare sau degustarea preparatelor culinare.

Multe meme sau glume se leagă de ziua de vineri, asociată pentru mulţi angajaţi cu libertatea promisă a weekendului, prelungit sau nu. Cei care lucrează de pe terasă, la marginea piscinei, a plajei sau a pădurii sunt cu... un picior în concediu. Dar cum să facem să trăim cu adevărat sentimentul de concediu – dacă nu permanent (căci este o utopie), măcar pe perioade mai lungi? Cu siguranţă contează, în primul rând, domeniul ales. Chirurgii, profesorii, constructorii sau cei care sunt angajaţi în fabrici ori laboratoare nu au cum să cadreze cu imaginea celui care lucrează de la marginea piscinei. Dar o paletă largă de profesionişti pot lua în calcul acest tip de vacanţă surogat. Mai cu seamă că fenomenul muncii remote este la niveluri ridicate şi mulţi dintre cei care sunt în căutarea unui job urmăresc mai cu seamă libertatea de a lucra de la distanţă, în ciuda politicilor companiilor care încearcă din răsputeri să-şi „întoarcă” angajaţii la birouri, pentru un număr minim de zile pe săptămână.

Până să avem suficienţi bani în cont să alegem să facem (aproape numai) ce vrem, important este să ne bucurăm de vacanţe. Care se pot dovedi cea mai bună metodă de reset, refresh sau de reîncărcare cu energie pentru perioadele în care avem de îndeplinit multe activităţi. Pentru că nici cei mai aventuroşi nu cred că ar gusta un concediu ca acela experientat de protagoniştii filmului „Vacanţă de coşmar”, lansat anul trecut şi care îl are în distribuţie pe Mel Gibson.   

Ioana Mihai-Andrei este redactor-şef, Business Magazin

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
opinie,
concediu,
vacanta,
angajati

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.