Toate sunt doar nişte cazuri izolate, dar aud şi văd în jurul meu copii plecaţi la studii în afară, pe care le-au terminat, care se întorc în ţară în încercarea de a-şi găsi şi de a-şi face mai degrabă un viitor aici decât în străinătate.

Pentru ei, a rămâne în străinătate după studii nu mai este singura opţiune. Şi România a devenit o alternativă bună, pentru că s-ar putea să îşi găsească mai repede un job aici decât în afară. Ei descoperă că în ţară se pot baza pe relaţiile părinţilor şi pot avea acces mult mai repede în nişte companii, chiar multinaţionale, în care în străinătate le-ar fi mai greu să intre.

Din punct de vedere salarial, ca cifre, salariul din afară este în continuare în valoare nominală mai mare decât în ţară, dar în România costurile sunt mult mai mici, începând şi terminând cu chiria, care este cel mai mare şi cel mai important cost.

Când aceşti copii trag linie şi văd cu cât rămân în mână în afară, că e Londra, Amsterdam, Viena, Paris, München, Rotterdam, Milano, Roma, Madrid sau alte oraşe, descoperă „România”. Că nu este chiar aşa rău în această ţară.

Când erau la studii în afară, părinţii le-au plătit şcoala, chiria, plus, le-au dat bani de buzunar, adică mii de euro pe lună.

Dar acum, când au terminat şcoala şi trebuie să o ia pe cont propriu, adică să-şi plătească din buzunarul propriu, din salariul pe care îl au cea mai mare parte a cheltuielilor, văd că la finalul lunii nu prea rămân cu mulţi bani.

Plus că piaţa muncii din străinătate este extrem de competitivă, trebuie să se lupte cu toate neamurile din această lume, trebuie să facă faţă asiaticilor, care muncesc 25 de ore din 24, plus că nu au reţeaua de relaţii a părinţilor care să le asigure un acces la joburi mai bune, mai bine plătite imediat după angajare etc. Iar toate aceste lucruri încep să conteze tot mai mult.

În anii ’90-2000 şi imediat în primii ani de după criza din 2008-2009, pentru o parte dintre români, chiar pentru părinţii lor, a pleca la muncă în străinătate era singura alternativă. În ţară salariile erau mici la vremea respectivă, nu erau foarte multe poziţii, chiar se făceau restructurări în multe sectoare şi a pleca în afară era cea mai bună soluţie.

În ultimul deceniu, în România, în special în oraşele mari lucrurile s-au schimbat, salariile de intrare şi de middle s-au triplat şi respectiv dublat, cursul valutar leu/euro a rămas stabil, ceea ce a ridicat enorm de mult puterea de cumpărare în euro a salariilor din România. În Europa de Vest salariile au crescut foarte puţin, doar câteva procente, în timp ce costurile de acolo au crescut foarte mult, în special la nivelul chiriilor şi preţul apartamentelor/caselor.

În aceste condiţii, cu creşterea economică şi de business înregistrată, România nu mai este o paria, ci chiar a devenit o alternativă la masa discuţiilor pentru o anumită clasă de români.

În date statistice, oraşele mari din România s-au apropiat foarte mult de media oraşelor din Europa ca nivel al puterii de cumpărare şi al nivelului de trai. Nu mai suntem la 50-60% din media Uniunii Europene, ci la 80-90% şi chiar 120%, cum este Bucureştiul.

Iar copii care nu au plecat la muncă ci la studii văd cum în ţară nu este chiar atât de rău, mai ales când este vorba de prietenii pe care îi au, de joburile la care pot să aibă acces cu studiile pe care le-au făcut în afară. Plus că acasă este acasă, nu trebuie să plăteşti tu cheltuielile legate de casă, de întreţinere, aşa că s-ar putea să-ţi rămână mai mulţi bani decât dacă ai fi pe cont propriu în afară.

Bineînţeles, nu este un fenomen de masă, pentru că nu toţi copiii plecaţi la studii se întorc imediat în ţară, dar încep să văd din ce în ce mai multe cazuri care consideră România o ţară valabilă pentru viitorul lor. Este mult mai uşor să ai acces la poziţii mai bune, poţi să urci mai repede în organigramă, poţi să pleci din România ca expat la muncă în Europa cu toate avantajele care decurg din poziţia de expat, şi să nu uităm lucrurile legate de costuri, în special costul de a avea propria casă, propriul apartament. În Europa acest acces este mult mai restrictiv.

Anul trecut, la ZF Live, Ciprian Păltineanu, CEO al Inspet Ploieşti, o companie care activează în industria serviciilor pentru infrastructura de gaze, fost bancher şi în România şi la Londra, cu studii la Londra la începutul anilor 2000, a spus că acum trebuie să le vindem copiilor noştri România, ca să vină şi să rămână aici.   

(cristian.hostiuc@zf.ro)