Antreprenoriatul românesc a parcurs un drum lung în ultimele decenii. De la iniţiative mici, conduse aproape exclusiv de fondatori, până la companii cu ambiţii regionale sau chiar globale, peisajul de business s-a sofisticat. Astăzi, în România, conform datelor publice preluate de Ziarul Financiar, peste 800.000 de firme sunt înregistrate ca întreprinderi mici şi mijlocii (IMM-uri), iar acestea contribuie cu circa 45% la cifra de afaceri totală a economiei şi susţin aproximativ 65% din forţa de muncă. Sunt cifre care vorbesc despre un rol central în economia naţională — dar şi despre o presiune uriaşă pe umerii fondatorilor. Dincolo de date, rămâne o întrebare esenţială: cum construim companii care nu doar supravieţuiesc, ci cresc sănătos şi sustenabil? Tot mai des, observ o provocare comună în rândul fondatorilor: nevoile lor antreprenoriale se rafinează, dar mulţi rămân ancoraţi într-o paradigmă veche, obositoare, cea a antreprenorului care face totul singur. Îmi asum riscul de a emite o generalizare, dar diferenţa între antreprenorii care au interacţionat cu pieţele internaţionale şi cei ancoraţi exclusiv în realitatea locală este vizibilă. Cei dintâi învaţă mai repede valoarea parteneriatelor şi a delegării. Cei din urmă se luptă adesea cu o mentalitate de tip „ştiu eu mai bine” sau „nimeni nu poate face la fel ca mine”.

Perfecţionismul devine, fără să ne dăm seama, o frână de creştere. O companie care îşi propune să crească sănătos nu mai poate funcţiona ca o prelungire a voinţei fondatorului. Are nevoie de un ecosistem solid de susţinere, în care toate funcţiile sunt prezente şi aliniate: nu doar vânzări, ci şi strategie financiară, resurse umane, marketing, comunicare, procese operaţionale şi tehnologie. De multe ori, un business „şchioapătă” nu pentru că nu are clienţi, ci pentru că nu are structură în spate. Pe partea financiară, cifrele nu trebuie doar urmărite sau contabilizate, ci înţelese strategic. Fără control financiar real şi fără un partener de încredere în zona aceasta, deciziile devin reactive, iar oportunităţile trec pe lângă tine. O strategie sănătoasă de resurse umane e la fel de vitală: oamenii nu sunt doar executanţi, ci parteneri în construcţia unei viziuni antreprenoriale. O echipă bine aleasă şi motivată poate accelera dezvoltarea mai mult decât orice investiţie în echipamente sau software.

De la pompier la arhitect

Antreprenorul român joacă adesea rolul pompierului: sare în toate direcţiile, stinge incendii, ia toate deciziile. Dar antreprenorul anului 2025 nu mai poate fi pompier. Trebuie să fie arhitect. Arhitectul unui ecosistem coerent, care funcţionează şi fără ca el să apese toate butoanele. Această transformare începe cu o schimbare profundă de mentalitate. Delegarea nu este un semn de slăbiciune, ci unul de maturitate. Este nevoie de curaj să renunţi la control şi de înţelepciune să alegi oamenii sau partenerii cărora le încredinţezi părţi din businessul tău. În delegare, efortul cel mai mare este interior: să ne vindecăm de perfecţionism şi să învăţăm să respectăm şi alte perspective — care pot duce la rezultate diferite, dar la fel de bune. Ca specialist în marketing şi antreprenor, am văzut pe teren cum marketingul a evoluat dintr-un „lux” într-un element fundamental al oricărei strategii de business. Nu mai vorbim despre campanii punctuale sau despre „a face puţină promovare” atunci când vânzările scad. Marketingul înseamnă astăzi prezenţă strategică, dialog cu piaţa, empatie faţă de client şi adaptare constantă. Este funcţia care poate valida ideea de business, testa pieţe noi, consolida brandul şi susţine retenţia clienţilor. Într-o companie sănătoasă, marketingul nu vine „la final”, după ce se termină produsul. El face parte din procesul de creare, ajustare şi scalare a produsului. De aceea, antreprenorii care au ales să externalizeze anumite procese, să angajeze specialişti sau să colaboreze cu parteneri dedicaţi în zone precum marketing, finanţe sau HR au făcut salturi reale. Am văzut antreprenori care, în doar câteva luni de colaborare cu profesionişti, au obţinut mai multă claritate, stabilitate şi viteză de reacţie decât în ani de muncă solitară.

Viitorul aparţine celor care construiesc pe termen lung

Cred cu tărie că antreprenorii care vor reuşi în următorul deceniu sunt cei care ştiu să-şi cizeleze nevoile, să ceară ajutor profesionist şi să construiască structuri funcţionale în jurul lor. Compania sănătoasă în 2025 nu mai este o structură centrată pe un singur om, ci un organism viu, echilibrat şi susţinut de parteneriate solide. A fi arhitectul unei astfel de construcţii nu înseamnă să renunţi la viziunea ta, ci să o traduci într-un model care să poată funcţiona şi fără tine. Este nevoie de răbdare, deschidere şi multă muncă (uneori chiar şi de introspecţie). Dar este singura cale reală spre autonomie. Iar primul pas este simplu, dar nu uşor: să ieşim din paradigma „fac eu tot” şi să acceptăm că succesul înseamnă colaborare, încredere şi direcţie clară. De la pompier la arhitect – aceasta este transformarea care va face diferenţa în anii următori.