Sunteţi dispuşi să susţineţi pe altcineva pe parcursul unui an sabatic?
O să ne mai vedem doar până la finalul lui septembrie. Îmi voi lua un an sabatic; vrem să călătorim, să vedem mai multe ţări. Iar apoi vom decide ce vom face mai departe”, spune M., kinetoterapeut care are spre 30 de ani. L-am felicitat pentru decizie; în ce mă priveşte, lipsa lui din peisaj nu este cel mai favorabil lucru. Ba chiar mi-am amintit de V., un alt kinetoterapeut, care de când l-am cunoscut, acum mai bine de 10 ani, avea drept ţel primordial să călătorească (estimp, s-a şi mutat în SUA, iar postările din social media arată că numărul de călătorii l-au purtat prin multe destinaţii din lumea largă).
Ce m-a frapat, de fapt, este capacitatea lui M. de a-şi asuma (este un act de curaj, din perspectiva mea) o decizie atât de amplă. Pune punct (sau cel puţin puncte de suspensie) unui parcurs profesional în care a investit ani buni (de cel puţin şase la clinica unde îl văd săptămânal), implicit veniturilor care sunt legate de acest job. Oare are posibilitatea de a monetiza activitatea din perioada anului sabatic? Sau este chiar o pauză totală de la sistemul „vând timp şi efort pe bani şi, eventual, beneficii”? Are oare suficiente resurse financiare pentru a renunţa la locul său în marele puzzle al forţei de muncă?
Sau se poate baza pe susţinerea altcuiva? Şi astfel se naşte următoarea întrebare – aţi fi dispuşi să susţineţi pe altcineva să-şi ia un an sabatic? Concret, să plătiţi pentru călătorii, perioade de huzur sau regăsirea eului interior, pentru descoperirea adevăratelor pasiuni sau explorarea de noi afinităţi? Şi dacă răspunsul este cumva „da”, oare sunt mai multe persoane care ar putea beneficia de un astfel de tratament?
Sondajul BM derulat săptămâna trecută în social media arată că marea majoritate a celor care au răspuns dacă ar lua sau nu în considerare un an sabatic răspund că se gândesc, dar nu-şi permit. Cinstit vorbind, marea majoritate a noastră visează la un stil de viaţă „neatârnat”, dar suntem legaţi de rate, taxe, cheltuieli de tot soiul. Cu cât sunt mai multe aceste legături – cu proprietăţi, relaţii de tot felul (ca partener, ca părinţi, cu părinţii, cu angajatorul, cu angajaţii/firma proprie etc.) „bagajul” de cărat ne permite scurte incursiuni în libertatea promisă de concedii, care nici aceea nu este pentru toţi o garanţie de desprindere totală. Cel puţin nu atât timp cât conturile din bănci/randamentele pe deţineri bursiere sau cine ştie ce venituri nu sunt suficient de „grase” pentru a acoperi toate nevoile uzuale. Până una-alta însă, statutul de rentier este doar un vis pentru cei mai mulţi. Fireşte, anul sabatic trebuie privit din unghiul potrivit, adică nu este o perioadă de pauză necesară pentru eforturi imperios necesare pentru refacerea sănătăţii personale sau pentru susţinerea/îngrijirea altei persoane.
Majoritatea milenialilor sunt de părere că lipsurile cu care s-au confruntat au fost o motivaţie puternică, un motor pentru efort susţinut, am auzit adeseori diverse variante ale ideii „nevoia te învaţă”. Dar dacă anul sabatic dorit, poate necesar pentru o persoană apropiată implică un efort din partea voastră, ce perspectivă aveţi?
„Mănâncă, roagă-te, iubeşte”, cartea scrisă de Elizabeth Gilbert, dar şi pelicula care o are protagonistă pe Julia Roberts, este titlul care îmi aminteşte de abordarea vieţii dintr-o perspectivă neconvenţională, cu plusurile şi minusurile care decurg din ea.
Pasărea mălai visează...
Sondajul LinkedIn desfăşurat săptămâna trecută publicării acestei ediţii a BUSINESS Magazin (pe platformele LinkeIn ale revistei şi Ziarul Financiar):
Anul sabatic devine tot mai popular printre cei care doresc să-şi ia o pauză de la rutina zilnică. Este o perioadă dedicată învăţării, călătoriilor sau altor activităţi care contribuie la dezvoltarea personală.

Ioana Mihai-Andrei este redactor-şef Business Magazin
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













