Sunt multe sau puţine femei puternice? Ca orice lucru pe lumea aceasta, depinde de unghiul din care priveşti

Postat la 09 martie 2026 15 afişări

Sunt multe sau puţine femei puternice? Ca orice lucru pe lumea aceasta, depinde de unghiul din care priveşti

Femeile sunt ca pliculeţele de ceai. Nu ştii niciodată cât de puternice sunt până nu ajung în apă fierbinte.” Citatul îi aparţine lui Eleanor Roosevelt, desemnată drept una dintre cele mai influente femei ale secolului trecut, şi, cu siguranţă, nu se referea doar la femeile din mediul de afaceri.

În cele mai multe părţi ale lumii femeile au câştigat tot mai mult teren deopotrivă în business, politică sau profesii considerate anterior rezervate bărbaţilor. (Evident, nu s-a întâmplat asta în ţările în care extremismul religios a explodat, dovadă involuţia libertăţilor şi drepturilor din Iran, care pe parcursul unei jumătăţi de secol a trecut de la o ţară progresistă la una în care libertăţile au fost suprimate, iar femeia este privită ca un bun.) În prezent, aproape nu există arie profesională în care să nu existe femei, iar singurul exemplu care îmi vine în minte este cel al curselor de Formula 1, unde nu am văzut vreo femeie pilot. În rest, fie că este vorba de inginerie, aviaţie, medicină, cercetare, politică sau business, femeile şi-au făcut loc, de-a lungul anilor. Chiar dacă numărul lor, ca pondere, este mai mic decât al bărbaţilor în unele zone, realitatea este că nu mai sunt, cu adevărat, domenii rezervate bărbaţilor.

În România, procentul femeilor care deţin poziţii de conducere a ajuns la 34% în 2024, potrivit datelor Eurostat, în creştere cu aproape 4% faţă de 2014. La nivelul UE, 35,2% din poziţiile de conducere erau în 2024 ocupate de femei, pondere în creştere cu aproape patru procente faţă de 2014. Cel puţin din perspectiva acestor cifre se poate spune că procentul este mic, pentru că doar o treime din posturile de conducere sunt ocupate de doamne în România. În completare se adaugă şi diferenţele salariale, femeile câştigând, în medie, cu 10% mai puţin decât bărbaţii pentru acelaşi joburi. Cifrele pot fi însă privite şi din perspectiva trendului, pentru că ponderea doamnelor în funcţii de conducere creşte. Asta nu înseamnă însă că nu mai sunt situaţii în care femeile nu sunt / nu se simt nedreptăţite, la job, doar din pricina faptului că sunt asociate cu sexul slab – mai degrabă din pricina volumului de responsabilităţi cu care trebuie să jongleze şi a empatiei cu care sunt înzestrate în măsură mai mare decât bărbaţii.

Pe de altă parte, nu este corect – nici pentru business şi nici pentru angajaţi – ca de dragul politicilor care vizează egalitatea de gen anumite poziţii să fie rezervate doar pentru angajarea unor femei. Sunt situaţii, mai ales în corporaţiile care se aliniază la politici globale, în care o poziţie este menţinută liberă pentru că nu se găseşte o femeie care să fie angajată pe rolul respectiv. Dar între timp treaba trebuie făcută, pentru ca roata să se învârtă în afacerea respectivă.

Surprinzător este faptul că, deşi femeile şi-au câştigat poziţiile sociale şi în toate locurile de muncă pe care le ocupă, studiile arată că „în România, 30% dintre bărbaţii tineri (18-24 de ani) consideră că femeile ar trebui să se concentreze mai mult pe casă şi familie decât pe carieră. În schimb, doar 9% dintre tinere sunt de această părere”, afirmă Manuela Mancaş, managing director şi fondator al firmei de cercetare de piaţă AHA Moments. Altfel spus, tinerii din ziua de azi consideră că femeile sunt prea puternice, simt o presiune, poate o ameninţare, din partea celor care sunt mai independente, puternice, încrezătoare şi pun propria evoluţie pe primul plan, chiar înainte de ideea de a forma o familie.

Până la urmă, contează perspectiva din care eşti dispus să priveşti un tablou. Cert este că trăim într-o ţară în care femeile se pot îmbrăca oricum poftesc, pot spune orice şi oricând, pot profesa orice doresc. Poate e nevoie de mai mult efort în domeniile în care lucrează, poate sunt plătite mai puţin decât bărbaţii. Dar, până la urmă, depinde doar de ele care sunt ţintele pe care şi le stabilesc şi ce efort sunt dispuse să aloce pentru a-şi împlini visurile.   

 

ÎNTREBAREA SĂPTĂMÂNII

Evoluţie sau involuţie?

Sondajul derulat săptămâna trecută pe platformele de LinkedIn ale BUSINESS Magazin şi ZF investighează care este opinia cititorilor în ce priveşte evoluţia doamnelor în mediul de business de pe plan local.

 

Ioana Mihai-Andrei estee redactor-şef, Business Magazin

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
opinie,
angajati,
femei,
femeie,
barbati,
business
COVER STORY. Priorităţi de bancher

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.