Chiar si o vizita pe fuga in portul Umm Qasr, din sudul Irakului, ma convinge ca suntem aproape de un sfarsit de capitol. Apropiatele scrutinuri din Irak - cel din octombrie asupra noii constitutii si cel din decembrie asupra noului parlament - vor lamuri America daca merita sau nu sa mai ramana pe aici.

In ciuda tuturor gafelor rusinoase ale lui Donald Rumsfeld, Irakul va fi intotdeauna, pana la urma, ceea ce irakienii doresc sa faca din el. Iar majoritatea din Irak - siitii si kurzii care alcatuiesc cam 80% din populatia tarii - si-au spus cuvantul. Ei vor un Irak descentralizat si care sa permita fiecareia dintre comunitati sa-si administreze singura treburile si cultura - fara teama de a fi din nou dominata si brutalizata de un regim minoritar sunit de la Bagdad, a carui putere se intemeiaza pe posesiunea asupra petrolului.

La fel de important, atat kurzii, cat si siitii au aratat ca nu au nici un interes in a le comanda sunitilor cum sa traiasca; au aratat doar ca vor sa imparta cu ei veniturile din petrol si ca vor sa pastreze identitatea esential araba a Irakului.

Prin urmare, stim ce gen de majoritate doresc sa reprezinte kurzii si siitii; intrebarea e ce gen de minoritate vor dori sa fie sunitii irakieni. Intentioneaza cumva sa devina palestinieni si sa-si petreaca urmatoarea suta de ani incercand sa mobilizeze lumea arabo-musulmana sa intoarca mersul istoriei si sa reconstituie dreptul "lor" de a conduce Irakul in calitate de minoritate - ceea ce i-ar distruge si pe ei, si Irakul? Sau vor sa accepte viitorul?

Stiu ca sunitii sunt ingroziti de influenta Iranului in regiunile din sud, numai ca, dupa cum o pot confirma britanicii care controleaza zona Basra (unde se gaseste acest oras-port, Umm Qasr), arabii siiti din Irak sunt ferm decisi sa nu se lase dominati de Iran. Cu toate legaturile culturale si comerciale in crestere cu Iranul, ei sunt in primul rand irakieni. Aceasta atitudine nu se poate decat accentua daca sunitii irakieni, in loc sa permita sau sa puna umarul la uciderea siitilor, ar accepta noua constitutie si ar lasa SUA sa le imparta sunitilor o parte echitabila din felia puterii.

"Avem o multime de interese care se suprapun cu cele ale sunitilor din Irak", a declarat un oficial american din Bagdad. Intr-adevar, in ultimele faze ale negocierilor constitutionale din Irak, talentatul ambasador american la Bagdad, Zalmay Khalilzad, a actionat de fapt ca un avocat al sunitilor in discutiile cu siitii si kurzii. Problema a fost ca sunitii n-au stiut niciodata cand sa spuna "gata, e de-ajuns", iar SUA s-au saturat de cererile lor exagerate.

Inteleg oare sunitii din Irak care sunt interesele lor? Are oare lumea sunita vreun centru moral? Pana acum, lumea araba sunita a ramas tacuta, in timp ce fostii adepti suniti ai Partidului Baas si jihadistii din Irak au trecut la ceea ce nu poate fi numit decat purificare etnica: uciderea in masa a civililor siiti numai pentru ca acestia sunt siiti, cu speranta de a reintrona o structura a puterii dominata de suniti, care insa nu mai poate fi reintronata. De curand a fost emisa o fatwa impotriva unei jucatoare indiene de tenis, de religie musulmana, condamnand-o ca poarta fusta scurta, dar pana acum n-am vazut din partea clericilor suniti nici o fatwa de condamnare a lui Al-Zarqawi fiindca macelareste copii si profesori siiti din Irak.

Exista si suniti curajosi care au inceput sa ridice glasul. "Unul din cele mai bizare fenomene ale ultimei perioade a fost refuzul din partea guvernelor arabe de a condamna actiunile teroriste din Irak sau de a se solidariza cu victimele", a scris Abdul Rahman Al-Rashed in ziarul saudit Asharq Al-Awsat. Si tot el a adaugat: "Uitati-va la cele mai recente atrocitati, in care si-au pierdut viata peste 200 de irakieni, in doua zile de macel. Nici un stat arab nu s-a ridicat impotriva a ceea ce s-a intamplat, desi cele mai multe s-au impotrivit cu stridenta cand noua constitutie irakiana nu a mentionat ca tara face parte din natiunea araba. Pozitia oficiala a lumii arabe fata de Irak a fost intotdeauna lipsita de coloana vertebrala".

Asa incat, oameni buni, noi nu reusim sa ducem inainte lucrurile in Irak - in parte din cauza incompetentei dovedite de echipa lui Bush, dar si din cauza vidului moral din lumea araba sunita, unde cei mai rai sunt prinsi in actiuni de purificare etnica - si incearca sa naruie aici orice sansa de democratie - iar restul sunt prea tematori, prea slabi, prea pierduti sau prea anti-siiti ca sa faca ceva in privinta asta.

Poate ca europenii cei cinici au avut dreptate. Poate ca zona asta pur si simplu nu se poate schimba. E un lucru care se va lamuri in urmatoarele cateva luni, cand vom vedea ce fel de minoritate intentioneaza sa devina sunitii din Irak. Daca ei isi schimba modul de gandire, inca mai este posibil un deznodamant decent, iar noi trebuie sa ramanem acolo, ca sa-i ajutam sa ajunga la el. Daca nu, atunci ne pierdem timpul. N-avem decat sa-i inarmam pe siiti si pe kurzi si sa-i lasam pe sunitii din Irak sa culeaga furtuna. Nu trebuie sa mai pierdem vieti americane una dupa alta pentru niste oameni care se urasc mai mult unii pe ceilalti decat isi iubesc propriii copii.

C.2005 NEW YORK TIMES NEWS SERVICE

Thomas Friedman este comentator la The New York Times si detinator a trei premii Pulitzer, doua pentru "international reporting" si unul pentru comentariu. Friedman, care a fost ales anul acesta in Pulitzer Prize Board, este si autor al volumelor "From Beirut To Jerusalem" (1989), "The Lexus and the Olive Tree" (2000) si "The World Is Flat: A Brief History of the Twenty-first Century" (2005).

Puteti citi urmatorul comentariu al lui Thomas Friedman in numarul BUSINESS Magazin care apare la 12 octombrie.