Radu Leca, psiholog: Principii esenţiale legate de transparenţa financiară a salariilor

Postat la 24 august 2023 87 afişări

Radu Leca, psiholog: Principii esenţiale legate de transparenţa financiară a salariilor

Transparenţa salariilor poate avea atât avantaje evidente cât şi dezavantaje vizibile. Organizaţiile sunt obligate să echilibreze necesitatea normalităţii de transparenţă, în tandem cu necesitatea de a gestiona aşteptările angajaţilor şi de a păstra un mediu de evoluţie profesională axat pe note de mândrie.Transparenţa financiară a salariilor se bazează pe cinci principii generatoare de înţelegere şi informaţie:

1. Deschiderea şi onestitatea autorităţii în raport cu valoarea de piaţă a angajaţilor. Toţi angajaţii trebuie să-şi cunoască valoarea pe piaţă şi să cunoască modalitatea în care sunt recompensate competenţele şi împlinirile lor. De asemenea, se punctează concret cum sunt stabilite salariile şi care sunt factorii atât cei psihologici cât şi cei generaţi de departamentul de resurse umane, care influenţează aceste decizii.

2. Egalitatea salarială în departamente. Sub nicio formă nu trebuie să existe diferenţe salariale bazate pe sexualitatea, sexul, etnia, vârsta sau alte caracteristici ale angajatului, care nu sunt legate de performanţa atinsă la locul de muncă. În acest context se punctează obligativitatea transparenţei salariale ce ajută la identificarea corectă şi combaterea concretă a inegalităţilor.

3. Dreptatea. Salariile reflectă totalitatea responsabilităţilor, a competenţelelor şi a performanţei fiecărui angajat în parte. Politicile salariale ar trebui să fie percepute corect de către angajaţii responsabili. Valoarea coeficientului de inteligenţă, coroborat cu acela de inteligenţă emoţională, trebuie să devină factor alegere/triaj nondiscriminatoriu.

4. Consistenţa. Practicile salariale şi politica financiară cu cât sunt mai aplicate si consecvente în cadrul întregii organizaţii, cu atât mai mult generează stabilitate psiho-emoţională şi oferă posibilitatea evoluţiei. Obligativitatea creării unui cadru optimizat în interiorul căruia angajaţii înţeleg care este modalitatea de stabilire a salariilor, conduce la exprimarea dorinţei de evoluţie salarială.

5. Comunicarea. Comunicarea directă, perfect transparentă, este necesară pentru a asigura existenţa următoarei idei: informaţiile despre salarii sunt publice şi înţelese de toate părţile implicate.   

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.