Anul trecut în noiembrie, la Gala anuală a ZF  2024, l-am avut invitat special pe Gerard Baker, fostul editor-şef şi actualmente editor – at – large la Wall Street Journal, cel mai mare ziar de business din lume. Inevitabil, la cafea, am vorbit despre media, despre viitorul nostru – Wall Street Journal are şi ediţia print, aşa cum are şi Ziarul Financiar –, am vorbit despre cum partea digitală a Wall Street Journal a devenit mai puternică decât distribuţia tradiţională. Pe de altă parte, prin acest acces digital prin intermediul Internetului, toată lumea are accesul instantaneu, în acelaşi timp cu americanii, la conţinutul Wall Street Journal, ceea ce înainte era imposibil. Ne place sau nu ne place, pentru că am fost cei mai loviţi prin prăbuşirea printului, punerea ziarelor pe net, cu sau fără plată, este evenimentul cel mai important din istoria ziarelor, pentru că este o democratizare globală a conţinutului. Poţi să citeşti Wall Street Journal de pe telefonul tău mobil în metroul din Bucureşti, în acelaşi timp cu un bancher de pe Wall Street, este ceva incredibil. În cadrul discuţiei cu Gerard Baker am ajuns şi la retorica ziarelor, publicaţiilor, noilor platforme de conţinut. Remarca lui a fost că retorica de dreapta, capitalistă, pierde teren în marile publicaţii pentru simplu fapt, printre altele, că noile generaţii de ziarişti ies de pe băncile universităţilor americane cu o retorică de stânga, socialistă, comunistă, progresistă, şi devin principalii critici ai capitalismului, ai marilor companii, ai miliardarilor, ai celor care au făcut averi etc.

. În aceste condiţii este greu să vinzi un eveniment dintr-o perspectivă de dreapta, capitalistă. Capitalismul, adică crearea de valoare, de bani, este privit acum ca o formă de „jefuire” a societăţii.  Când băncile raportează profituri, devin imediat duşmanii poporului. Un antreprenor, un om de afaceri este bun atâta timp cât creează ceva, un produs, un serviciu, un brand, dar să nu facă bani din el, să nu acumuleze avere din ceea ce a făcut, iar dacă a făcut bani să împartă cu societatea. Gerard Baker a pus această schimbare care se petrece sub ochii noştri, cel puţin în societatea americană, în universităţile americane, pe seama faptului că noua generaţie se duce către şcoală, vrea şi trebuie să facă şcoală, dar care şcoală, în special zona universitară, începe să devină un inamic al spiritului antreprenorial, al capitalismului, al creării de valoare. În esenţă, şcoala superioară, în forma ei clasică, nu încurajează spiritul antreprenorial. Odată ce interacţionezi cu nişte cursuri de specialitate de finanţe, de vânzări, de marketing etc., spiritul antreprenorial începe să ţi se estompeze pentru că îţi dai seama cât de multe lucruri ar trebui să ştii. Iar retorica spune că numai după ce faci acele cursuri ai o şansă să-ţi faci un business. Dacă ne uităm în istorie, marile idei, marile afaceri, marile branduri nu prea au pornit din şcoală, au pornit din ideea cuiva care a fost pusă ulterior în aplicare fără să mai ţină cont de cursurile de vânzări, de marketing etc., pe care nu le-a făcut şi de care nu a avut nevoie la început. Pentru business, pentru a fi antreprenor, mai mare sau mai mic, nu şcoala pe care ai făcut-o îţi defineşte succesul, ci ambiţia, determinarea, nebunia de a pune în practică o idee. Toată lumea are idei, dar numai unii, foarte puţini, reuşesc să le pună în practică, să le execute cu orice preţ. Nimeni nu ştie la început unde va ajunge cu ideea lui, dacă va avea succes sau nu, dacă va cuceri o piaţă sau nu. Şcoala superioară este mai bună pentru executivi, pentru cei care sunt angajaţi să pună în aplicare, să execute viziunea antreprenorului. La noi, în România, a nu termina o şcoală, a nu lua Bacalaureatul, a nu intra sau a termina o facultate este un stigmat în familie, în societate. Poate unii pur şi simplu nu au această capacitate de învăţare curentă, sistematică, care se termină cu o diplomă, care ulterior te ajută să te angajezi într-o parte sau alta. Singurul loc unde nu contează această diplomă este în antreprenoriat, în crearea şi dezvoltarea unui business. Problema în România este că nici şcoala nu se încurajează, nici antreprenoriatul nu se încurajează şi nu se susţine. Foarte mulţi copii se pierd pe drum pentru că nu le place la şcoală, pentru că nu pot să termine şcoala din motive ce ţin şi de capacitatea de a învăţa, dar ulterior nu-şi găsesc locul, nu sunt absorbiţi de societate, societatea românească neavând un ADN antreprenorial. Mai mult, avem un ADN de stat, statul să ne dea, statul să facă, statul să ne susţină, statul să facă tot. Dacă după anii ’90 capitalismul şi ulterior, după anii 2000, antreprenoriatul au avut o oarecare apreciere, acum lumea îşi îndreaptă acum privirea către stat, care este chemat să înlocuiască capitalismul, cel puţin în strategii, în administrare, în proiecte mai mari sau mai mici. Statul este chemat să devină cel mai mare jucător din siderurgie, metalurgie, chimie, agricultură, cel mai mare jucător din sectorul bancar sau de asigurări etc..Noile generaţii, ascultând poveştile bunicilor şi părinţilor, ar prefera mai degrabă să se angajeze la stat decât într-o companie antreprenorială, unde ziua de mâine nu este întotdeauna sigură. Sau ar prefera să lucreze în multinaţionale, companii care au găsit o formă de existenţă care la un moment dat se identifică cu o birocraţie de stat. România, începând de la economie, business, până la clasa politică şi societate, a ajuns până la un anumit nivel mult mai bun pentru o parte dintre noi decât ne-am imaginat acum 20-25 de ani, dar care începe să stagneze. Pentru că economia nu mai creşte, pentru că această creştere economică nu s-a dus în totalitate şi într-o dezvoltare economică de care să beneficieze mai multă lume, cei rămaşi în afara trendului sunt extrem de nemulţumiţi. Iar opţiunile lor politice, sociale, economice se îndreaptă către stat, către naţionalism, către suveranism. Întrebarea este dacă România, dacă societatea, mai are resurse şi dorinţă pentru capitalism, pentru business, mai mare sau mai mic sau ne îndreptăm către altceva.   

(cristian.hostiuc@zf.ro)