Rembrandt a fost un pictor minunat, dar nu s-a priceput deloc la calcule. A câştigat bani buni, dar nu tot timpul, şi, în cele din urmă, a fost îngenuncheat de creditori. Şi nu a fost un cheltuitor, dar nu a ştiut să îşi administreze veniturile; pe de altă parte, olandezii, naţie ordonată, au consemnat cam fiecare bănuţ pe care Rembrandt l-a câştigat, l-a cheltuit sau l-a împrumutat. De aceea, istoria financiară a pictorului este o poveste uşor de urmărit, veselă şi tristă: zece ani de fericire, paisprezece ani de necazuri şi doisprezece ani de mizerie.

Succesul l-a găsit pe Rembrandt de timpuriu: la 25 de ani se mută la Amsterdam din Leydenul natal şi, în scurt timp, comenzile încep să curgă. Totul începe cu "Lecţia de anatomie a profesorului Tulp", dar oamenii vin la Rembrandt în special pentru portrete. Nu-s ieftine, costă între 500 şi 600 de guldeni, ceea ce este foarte mult (o casă cu trei etaje, în Amsterdam, costă 13.000 de guldeni, pentru comparaţie). O cunoaşte pe Saskia, verişoara negustorului de artă Hendrick van Uijlenburgh, la care pictorul locuieşte.

O pictează pe tânăra fată - Saskia din profil, cu pălărie de catifea, cu două rânduri de coliere, cu pălărie cu pene, cu beretă cu pană galbenă de struţ, cu un pandantiv greu din aur pe umărul stâng -, muzeele lumii sunt pline de Saskii. Îndrăgostit de vioiciunea fetei, se căsătoreşte cu ea în 1634. Iată-l în tablou, sărbătorindu-şi dragostea: fata de familie înstărită şi fiul morarului. El este exuberant, împodobit cu spada de cavaler şi ridicând paharul - un chefliu încântat de reuşita sa. Ea pare încurcată de postură, puţin nesigură, aşezată pe genunchiul bărbatului.

În 1639, Rembrandt cumpără casa pe care am pomenit-o mai sus în cartierul evreiesc al Amsterdamului. Nu-s bani mulţi, pentru că Saskia i-a adus o zestre de 40.000 de guldeni, iar casa trebuie să o plătească în cinci ani, cu un an de graţie. Artistul nu se mulţumeşte să lucreze intens, ci îşi construieşte şi o colecţie solidă de artă şi îşi transformă locuinţa într-o şcoală de pictură.

În 1641, Saskia aduce pe lume un băieţel, pe Titus; naşterea şubrezeşte sănătatea femeii, care suferă luni de-a rândul. Rembrandt picta ceea ce a devenit în timp "Rondul de noapte" - o intrigă complicată şi 16 personaje care trebuia să plătească, fiecare, câte 100 de guldeni. Este un prim sacrificiu pe care îl face pictorul, pentru că trei portrete mici i-ar fi adus tot atâţia bani, fără bătaie de cap.

La 5 iunie 1642, Saskia moare, în vârstă de 36 de ani; un an după, el încă o mai pictează. Şi odată cu Saskia moare şi bunăstarea în casa lui Rembrandt. Are mai puţine comenzi, căci "Rondul" a bulversat piaţa într-un mod ciudat. În ianuarie 1645 Rembrandt apare în faţa curţii cu juri pentru o datorie de 4.180 de guldeni, iar în 1653 notarul Van der Piet îi cere pentru casă 8.470 de guldeni reprezentând rate şi dobânzi. Disperat, împrumută pentru un an 4.200 de guldeni. Pierde tablouri, pe care întâi le amanetează, dar pe care nu le mai poate recupera, se luptă pentru fiecare bănuţ cheltuit în casă, iar în mai 1656 trece toată averea pe numele lui Titus, acţiune care nu este recunoscută. Pierde casa, tablourile îi sunt vândute la preţuri de nimic ("Maria şi Iosif" - 36 de guldeni, "Estera şi Ahaşver" - 350, "Coborârea de pe cruce" - 400 de guldeni).

Cade, uşor, în uitare. Vinde, pentru a-l îngriji pe Titus, "Cartea despre pictură" a lui Lucas van Leyden cu 600 de guldeni. Degeaba, pentru că Titus moare în septembrie 1668, iar Rembrandt însuşi piere un an mai târziu. Moştenirea: un pat, o masă, scaune, un lighean cu cană, un încălzitor pentru pat, un sfeşnic ieftin, oale şi crătiţi, îmbrăcăminte veche, câteva tabouri neterminate. Cheltuieli de înmormântare, 15 guldeni, au mai notat scribii cei ordonaţi.

Restul e artă şi clarobscur.