Vreme de cateva zile am incercat sa descifrez motivatiile din spatele acestui joc de-a demisia. Am elaborat scenarii peste scenarii, care mai de care mai nastrusnice sau mai roccambolesti, doar pentru a sfarsi prin a ma declara invins. Nu pricep si pace! Or "pace", in aceasta expresie, reprezinta tocmai un indemn la liniste, la acceptarea faptului ca exista lucruri, gesturi, situatii, pe care nu are rost sa incerci a le dibui vreun rost: printre ele se numara umblatul prin magazine fara un scop precis, ploile de vara, femeile cu toane si premierul Tariceanu.

Adevaratele motivatii nu le vom afla, foarte probabil, niciodata. Importante, insa, acum, sunt consecintele.

Din acest punct de vedere, concluzia textului de saptamana trecuta ramane in picioare - ba chiar se ridica putintel pe varfuri: PNL si PD trebuie sa se pregateasca de un divort civilizat, pentru a nu repeta experienta CDR. Din aceasta perspectiva, decizia premierului de a renunta la anticipate (si sper din tot sufletul ca, de data aceasta, pana ajunge textul la tipar, sa nu se mai razgandeasca inca o data) nu este de prea mult ajutor. Pentru ca, desi pentru moment pozeaza in postura nemultumitului civilizat, PD este un partid care are toate motivele sa-si frece mainile de bucurie. Daca pana acum, in raport cu PNL, pedistii se aflau pe cai mari, de-acum inainte zboara calare pe pegasi. Mingea se afla in terenul lor. Oricand vor simti ca actul de guvernare le dauneaza prea mult scorului electoral, PD va putea face pasul in spate, retragandu-si ministrii sub pretextul imposibilitatii de comunicare cu un premier vesnic oscilant. 

Conditia esentiala, insa, chiar daca nu si suficienta, a oricarui divort civilizat consta in echilibrul de forte dintre parti. Daca, la momentul ruperii Aliantei, balanta va inclina prea tare in favoarea PD, ne vom putea astepta la farfurii sparte, poale date peste cap - si, implicit, la voturi directionate in favoarea PSD si PRM. Trendul deja se manifesta. Pentru a preveni un asemenea scenariu, PNL trebuie sa gaseasca rapid o solutie. Iar cand zic solutie - ati ghicit - nu ma refer la solutia propusa de Valeriu Stoica, de care ma feresc si cand imi face daruri. Prea s-au potrivit toate. Liberalul dizident considera, pe buna dreptate, ca se impune schimbarea sefiei PNL, tragand in acelasi timp cu ochiul spre Theodor Stolojan. Ca prin farmec, consilierul prezidential iese din umbra in care intrase de la retragerea din cursa prezidentiala si isi declara deschis disponibilitatea de a pune umarul la refacerea staturii publice a PNL. Ba chiar si presedintele Basescu, consiliatul, iese la rampa, aratandu-i lui Tariceanu cartonasul galben.

Mai sa fie! Sa le luam babeste. Pentru a nu se lasa surprins descoperit de catre PD, PNL e nevoit sa preia, intr-un fel sau altul, initiativa. Una dintre cai ar fi schimbarea presedintelui. Nu a premierului, nu pentru moment, ci "doar" a presedintelui. Pana aici toate bune si frumoase, desi oricine a incercat vreodata sa-si smulga vreun fir de par din nas stie ca e preferabil s-o faci dintr-o smucitura, decat sa executi operatia cu delicatete. Ce ar putea, insa, Stolojan sa ofere, din ceea ce actualul presedinte al PNL nu a oferit deja? Mai multa hotarare? Haideti sa fim seriosi! Nu e suficient sa ai o figura de om ferm, pentru a te si purta ca atare. De la nationalizarea valutei, la respectul si sprijinul acordat lui Ion Iliescu, pana la retragerea din cursa prezidentiala pe motive de boala sau de santaj (ca tot veni vorba, unde ne sunt lamuririle mult promise?) exista putine indicii ca Stolojan ar fi ceea ce figura sa publica pare sa spuna ca este. Pentru liberalii dornici de schimbare, a-l inlocui pe Tariceanu cu Stolojan, poate reprezenta o miscare fatala, de genul "din lac in put". 

Primul a zis ca-si da demisia - si nu si-a mai dat-o. Al doilea a promis ca poate conduce o tara - si-apoi a zis ca nu mai poate, din motive ramase necunoscute pana-n ziua de astazi. Intr-o asemenea situatie ingrata, PNL are nevoie de masuri radicale. Or, o femeie la sefia unui partid reprezinta - zica cine ce-o zice - o masura radicala in actualul peisaj politic, si cine altul daca nu PNL este partidul cel mai nimerit, ca promotor al noului, sa o faca? Ultimul sondaj CURS ne face cu ochiul. Mona Musca este singurul ministru al actualului cabinet care se bucura de simpatiile a mai mult de 50% dintre populatie. Singurul! In conditiile in care PNL pare a fi intrat intr-un cerc vicios din care nu mai poate iesi, unde factiunile se surpa reciproc, la temelie, cu o indarjire demna de o cauza mai buna, ce factor de echilibru mai bun decat o femeie? 

Eu, unul, cand nu mai stiu incotro s-o apuc si lumea pare sa mi se pravaleasca deasupra capului, ma-ntorc la Ancuta, nevasta-mea. Ea n-are dileme. Are solutii. Iar daca acest argument vi se pare prea subiectiv, va mai pot oferi cateva, mai pragmatice: Mona Musca se afla, de bine de rau, de-asupra jocurilor de interese din PNL; decizia de a alege o femeie la sefia partidului ar readuce PNL in lumina reflectoarelor intr-o lumina pozitiva - electoratul feminin ar fi incantat, iar celui masculin (mai educat, se presupune, la PNL) nu i-ar mai ramane decat sa scrasneasca din dinti si sa zambeasca frumos; acelasi lucru l-ar face si presedintele Basescu, pentru ca poti fi mitocan cu oricine, dar nu si cu o femeie s.a.m.d. Nu cred ca e nevoie sa va fac, vorba francezilor, un desen. Sau e? Ptiu, ca m-am molipsit!