China, Japonia, America

Autor: Paul Krugman Postat la 20 septembrie 2010 47 afişări

La inceputul lui septembrie, ministrul de finante al Japoniei a spus ca vrea sa aiba o discutie cu China despre cumpararea unor obligatiuni japoneze, ca “sa-i afle intentiile” - echivalentul diplomatic pentru “sa se opreasca de-indata”. Stirea m-a facut sa ma dau cu capul de pereti de frustrare.

Vedeti dumneavoastra, personaje de calibru ale politicii americane s-au codit in repetate randuri sa faca ceva in legatura cu manipularea de catre China a propriei monede, cel putin partial din teama ca nu cumva chinezii sa se opreasca din cumparat obligatiunile noastre. Si totusi, in actualul climat, achizitiile Chinei nu ne fac bine, ci rau. Japonezii inteleg asta. Noi de ce nu?

Putina istorie: daca discutia despre politica monetara chineza pare confuza, este doar pentru ca multi nu sunt dispusi sa priveasca in fata realitatea bruta si simpla, ca Beijingul subevalueaza deliberat moneda nationala.

Consecintele acestei politici sunt si ele brute si simple: de fapt, China suprataxeaza importurile, in vreme ce-si subventioneaza exporturile, alimentand un urias excedent comercial. S-ar putea sa vedeti teorii cum ca surplusul comercial al Chinei n-are nimic de a face cu politica sa monetara; daca ar fi asa, ar fi o premiera in istoria lumii. O moneda subevaluata promoveaza intotdeauna excedentele comerciale, iar China nu face exceptie.

Si intr-o economie globala in depresiune, orice tara cu un excedent comercial artificial fura altor state mult-necesarele vanzari si locuri de munca. Din nou, oricine spune altceva sustine ca de fapt China este cumva exceptata de la logica economica aplicabila tuturor celorlalti.

Deci ce-ar trebui sa facem? Oficialii americani au incercat sa se inteleaga cu omologii chinezi, sustinand ca o moneda mai puternica ar fi in interesul Chinei. Au dreptate: o moneda subevaluata promoveaza inflatia, erodeaza salariile reale ale muncitorilor si risipeste resursele tarii. Dar in vreme ce manipularea monedei este rea pentru China ca atare, ea e buna pentru influenta politica a companiilor chinezesti, multe dintre ele detinute de stat. Asa ca manipularea monetara merge inainte.

Din vreme in vreme, oficialii americani au tot anuntat progrese in problema monedei; de fiecare data s-a dovedit insa ca au fost trasi pe sfoara. In iunie, Timothy Geithner, ministrul de finante, a laudat anuntul Chinei ca va trece la un curs de schimb mai flexibil. De atunci, yuanul a crescut cu un maret 1% (da, ati citit bine) fata de dolar - mare parte din crestere petrecandu-se in ultimele saptamani, inaintea anuntatelor audieri pe teme monetare din Congres. Si de vreme ce dolarul a scazut fata de toate marile valute, avantajul artificial de cost al Chinei a crescut, de fapt.

Evident, nimic nu se va intampla pana cand sau daca Statele Unite nu vor arata ca sunt dispuse sa ia acele masuri normale atunci cand o alta tara isi subventioneaza exporturile: sa impuna un impozit suplimentar temporar, care sa anuleze subventia. De ce o astfel de masura nu a fost niciodata pusa in discutie?

Un raspuns, dupa cum am sugerat deja, este teama de ce s-ar putea intampla daca Beijingul se opreste din cumpararea de bonduri americane. Dar aceasta frica e complet nelalocul ei: intr-o lume ce abunda de rezerve si economisiri in exces, n-avem nevoie de banii Chinei - in special pentru ca Rezerva Federala ar putea si ar trebui sa cumpere orice obligatiune pe care chinezii ar scoate-o la vanzare.

E adevarat ca dolarul ar scadea daca Beijingul ar decide sa renunte la unele dintre activele americane pe care le detine. Dar asta ar ajuta de fapt economia americana, facandu-ne exporturile mai competitive. Intrebati-i pe japonezi, care nu mai vor sa le mai cumpere China obligatiunile, pentru ca aceste achizitii intaresc de fapt yenul.

Pe langa nejustificatele temeri financiare, exista si o cauza mai sinistra a pasivitatii americane: teama mediului de afaceri de represaliile chinezesti.

Ganditi-va la o chestiune complementara: subventiile evident ilegale oferite de statul chinez industriei sale de energie verde. Aceste subventii ar fi trebuit sa duca la o plangere formala a companiilor americane; in realitate, singura organizatie dispusa sa inainteze o plangere a fost sindicatul metalurgistilor. De ce? Dupa cum a relatat The New York Times, "companiile multinationale si asociatiile comerciale din domeniul energiei verzi, ca si din alte domenii, s-au codit sa inainteze plangeri, temandu-se de reputatia oficialilor chinezi de a se razbuna pe joint-venture-urile din tara lor si de a merge pana la interzicerea accesului pe piata pentru orice companie care se pune contra Chinei".

Intimidari de acelasi fel au ajutat cu siguranta la descurajarea actiunilor de pe frontul valutar. Asa ca e un moment bun sa ne aducem aminte ca ceea ce e bun pentru companiile multinationale e adesea rau pentru America, in special pentru muncitorii ei.

Asa ca aceasta e intrebarea: se vor lasa decidentii americani speriati de fantomele financiare si pacaliti de actiunile de intimidare contra companiilor? Vor continua sa nu faca nimic in fata politicilor ce favorizeaza interesele speciale ale Chinei, deopotriva pe seama muncitorilor chinezi si a celor americani? Sau vor lua masuri in cele din urma? Tineti aproape.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
opinii,
China,
Japonia,
America,
Krugman
/opinii/china-japonia-america-7285516
7285516
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.