Radu Timiş a pierdut de două ori tot ce a investit, iar acum are un business de 80 mil. euro

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 27 noiembrie 2012 5240 afişări

A pierdut de două ori tot ce a investit, a treia oară a plecat la drum cu un chioşc, iar afacerile sale depăşesc azi 80 de milioane de euro. Radu Timiş a construit din temelii Cris-Tim, a inventat marca Salam Săsesc şi ţinteşte vânzări de cinci ori mai mari până în 2022.

Antreprenorul a lansat anul acesta mezeluri fără conservanţi şi vrea să intre şi în alte segmente - vinuri, lactate bio, să exporte tot mai mult şi să transforme Cris-Tim într-o companie regională.

Radu Timiş nu crede că spiritul antreprenorial poate fi dobândit, ci pur şi simplu, ne naştem sau nu cu simţul banilor. Simte că are nişe noi de atacat, iar lista de planuri pe care vrea să le pună în aplicare e lungă. Plin de optimism, declară că a bugetat pentru anul în curs o creştere de 25% a afacerilor, dar că nu s-ar mira ca plusul să fie chiar şi de 50%, în condiţiile în care anul trecut compania a înregistrat o cifră de afaceri de 83 de milioane de euro şi cel mai bun EBITDA, de 10,5 milioane de euro, din istoria Crist-Tim. Radu Timiş a influenţat decisiv piaţa preparatelor de carne din România. A construit grupul Cris-Tim, compus din şapte firme, cu activităţi în principal în producţia, distribuţia şi vânzarea preparatelor din carne. Antreprenorul în vârstă de 50 de ani spune că s-a născut cu "simţul banilor", iar un exemplu este faptul că părinţii i-au dat bani doar în prima lună de studenţie, iar apoi "le trimiteam eu bani acasă".

Este absolvent al Institutului Naţional de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, iar după terminarea studiilor a lucrat ca profesor în Olteniţa vreme de trei ani. La începutul lui 1990 s-a întors în Bucureşti şi s-a angajat timp de doi ani ca instructor sportiv la piscina fostului hotel Bucureşti, actualul Radisson. Primii paşi de antreprenoriat au fost făcuţi în 1992, în domenii care nu au nicio legătură cu activitatea din prezent.

Citeşte povestea lui Radu Timiş, fondatorul şi preşedintele grupului CrisTim


Business Magazin a lansat luni, 12 noiembrie 2012, a treia editie a catalogului 100 CEI MAI ADMIRATI CEO DIN ROMANIA. Detalii aici.

Urmărește Business Magazin

/lideri/radu-timis-a-pierdut-de-doua-ori-tot-ce-a-investit-iar-acum-are-un-business-de-80-mil-euro-10353388
10353388
comments powered by Disqus

ALEPH STORY: Cum facem ca cei care termină Podul Iloaiei din Iaşi sau Viaceslav Harnaj din Bucureşti să ajungă să câştige şi ei 2.000 de euro pe lună în agrobusiness? O discuţie cu Cristian Hostiuc, Ziarul Financiar şi Bogdan Nicolae, Aleph News

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.