După 12 ani în armată, a plecat în Franţa, a lucrat pentru Decathlon, Bricostore, iar acum conduce Immochan România: "Unele lucruri s-au întâmplat fără să le planific prea mult"

Postat la 22 martie 2017 345 afişări

La 38 de ani Tatian Diaconu este la cârma Immochan România, divizia imobiliară a grupului Auchan.

După 12 ani în armată, a plecat în Franţa, a lucrat pentru Decathlon, Bricostore, iar acum conduce Immochan România: "Unele lucruri s-au întâmplat fără să le planific prea mult"

El a preluat mandatul de conducere al Immochan România în urmă cu patru ani, iar acum este responsabil de activitatea a 23 de centre comerciale, unul dintre acestea fiind Coresi Shopping Resort, primul centru comercial din Braşov.

A renunţat la 12 ani pe care i-a investit pentru o carieră în armată şi şi-a reluat studiile în Franţa la 26 de ani, deşi absolvise Academia Militară în România. A anunţat la interviul de angajare ca vânzător part-time, într-un oraş francez, că în cinci ani va ajunge director general al filialei din România.

Deşi declaraţia părea nebunească, parcursul carierei sale a urmat întocmai proiecţia de la acel moment. De cel puţin două ori în cariera sa i s-a spus: „E perfect, dă-i bătaie“, o dată pentru a învăţa o preţioasă lecţie de management, deşi a greşit, iar a doua oară în momentul în care directorul de dezvoltare al Decathlon l-a întrebat cum va face el să deschidă primul magazin al reţelei din România. Mult mai des, acum, le spune celor din echipa sa: „E perfect, dă-i bătaie!“.

Tatian Diaconu a absolvit Academia Trupelor de Uscat Nicolae Bălcescu din Sibiu, având o licenţă în managementul organizaţiilor. După o carieră de trei ani ca ofiţer, a plecat în Franţa, unde a urmat a urmat cursurile IUT du Havre (Institut universitaire de technologie), specialitatea tehnici de comerţ, şi University Institute for Business Administration.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.