Meet the CEO. ​De la un simplu angajat, la conducerea celui mai mare lanţ de restaurante din ţară

Autor: Ioana Matei Postat la 14 februarie 2022 10732 afişări

Paul Drăgan a început să lucreze în unul dintre primele restaurante McDonald’s din România, odată cu intrarea brandului pe piaţa locală. Astăzi, 27 de ani mai târziu, este directorul general al afacerii cu peste 90 de unităţi şi venituri anuale de 869 de milioane de lei, care este şi liderul pieţei locale de restaurante. Ce l-a ajutat să se evidenţieze dintre miile de angajaţi care lucrează an de an pentru lanţul de restaurante cu servire rapidă, dincolo de tenacitatea cu care şi-a construit cariera pas cu pas?

Privind în urmă, cred că faptul că mi-am construit cariera exclusiv în cadrul aceleiaşi companii mi-a oferit un avantaj important, pentru că am avut ocazia să cunosc îndeaproape specificul fiecărei poziţii şi să am o imagine foarte clară în ceea ce priveşte compania”, răspunde Paul Drăgan, care a preluat rolul de director general al Premier Restaurants România, referindu-se la parcursul profesional, mai rar întâlnit, în peisajul autohton. După o carieră de peste 20 de ani în care a lucrat pentru McDonald’s, a ajuns să preia, în vara anului 2020, conducerea afacerilor companiei. A devenit astfel responsabil acum de un business format din 92 de restaurante şi cafenele, care a generat în 2020 afaceri de 869 de milioane de lei şi un profit net de 87,6 milioane de lei. Primul său loc de muncă a fost chiar la McDonald’s, odată cu intrarea pe piaţa din România a lanţului de restaurante cu servire rapidă (quick service restaurant – QSR), în 1995. Atunci, brandul american a venit pe piaţa locală direct, urmând ca în 2016 operaţiunile acestuia să fie preluate de francizatul cu origini malteze Premier Capital.

Paul Drăgan îşi aminteşte că a mers la interviu la recomandarea unui prieten, a fost angajat şi şi-a dorit să rămână în acest mediu, renumit pentru dinamismul acestuia: „A contat foarte mult faptul că am fost primit într-o echipă alături de care simţeam că pot evolua şi de la care aveam multe de învăţat.”  Asemenea multora dintre tinerii proaspăt absolvenţi care aleg să îşi înceapă cariera la McDonald’s, şi el a început cu un job în restaurant, prin programul Manager Trainee: „Iar fiecare pas făcut alături de McDonald’s a însemnat o etapă de creştere profesională, care m-a adus aici, 27 de ani mai târziu, ca director general”. Ce l-a motivat să lucreze pentru aceeaşi companie aproape trei decenii? „Sunt conştient că acest parcurs – şi faptul că am rămas o perioadă atât de îndelungată în cadrul acestui business – a fost determinat de valorile pe care le-am regăsit aici şi de susţinerea de care se bucură fiecare angajat pentru dezvoltarea potenţialului său. Acest model bine pus la punct în interiorul sistemului McDonald’s este o garanţie că o poziţie de management este accesibilă oricărui membru al echipei, dacă există dedicare, pasiune şi dorinţă.”

Business global, carieră internaţională

De mai bine de 20 de ani  a devenit manager de restaurant în cadrul businessului, mai întâi în România şi apoi în Statele Unite, ca parte a unui proiect de schimb de experienţă. A îndeplinit apoi atribuţii de consultant de operaţiuni în Canada, de unde s-a întors să preia funcţia de manager de operaţiuni şi, ulterior, director de operaţiuni, coordonând toate restaurantele din ţară şi supraveghind dezvoltarea strategică a fluxurilor operaţionale. În 2018, s-a alăturat echipei din Malta, ţara de origine businessului Premier Restaurants, unde a condus lanţul de restaurante timp de aproximativ doi ani: „Am reuşit să construiesc echipe puternice, înţelegând mai bine cultura locală şi obiceiurile consumatorilor de acolo”. În vara lui 2020, în plină pandemie, a preluat rolul de director general al afacerii din România. Drăgan spune că unul dintre motivele pentru care a revenit a fost tocmai cel de a pune în aplicare ceea ce a învăţat peste graniţe: „În 2020 am revenit cu bucurie şi cu multă determinare de a pune în aplicare tot ceea ce am învăţat de-a lungul timpului din fiecare experienţă internaţională în parte. Am regăsit în România colegi şi prieteni cu care lucrasem în urmă cu mulţi ani, dar şi noi colegi – tineri ambiţioşi, profesionişti şi dornici de afirmare. Împreună ne-am propus să dezvoltăm în continuare businessul prin calitatea produselor şi serviciilor pe care le oferim, prin digitalizare, dar şi prin formarea unor echipe dedicate, cu grijă pentru oameni şi nevoile acestora.” Prioritatea sa principală se leagă, de altfel, spune el, de dezvoltarea echipei – „Un business nu poate funcţiona fără o grijă sporită pentru oamenii care i se dedică, iar din punctul meu de vedere, echipa este catalizatorul succesului nostru de-a lungul anilor”. 

În acest moment au peste 5.000 de angajaţi, răspândiţi în cele 28 de oraşe ale ţării unde sunt prezenţi. Drăgan precizează că pentru aceştia, compania implementează constant programe de dezvoltare, inclusiv cursuri de dezvoltare managerială şi leadership, iar în 2021, numărul de ore de training dedicate angajaţilor au ajuns la un maximum de peste 37.000. „Am susţinut şi continuăm să susţinem performanţa angajaţilor şi dezvoltarea aptitudinilor, organizând traininguri dedicate, încurajând promovarea din interiorul reţelei şi oferind beneficii pe măsura eforturilor”.

În afară de posibilitatea de a promova, motivaţia colegilor săi este susţinută atât de bonusuri pentru performanţă – angajaţii care lucrează în weekenduri, de exemplu, „primesc bonusuri substanţiale care se adaugă salariului de bază” – , cât şi de flexibilitate. Angajaţii din sediul central pot opta pentru muncă în sistem hibrid, iar cei din restaurante au posibilitatea de a alege între un program de 4, 6 sau 8 ore. „McDonald’s este un angajator care se implică activ pentru a asigura un mediu în care angajaţii să-şi poată finaliza sau continua studiile. Oferim burse de studiu şi performanţă, programe de pregătire, cum este BACmeUP, şi derulăm parteneriate de lungă durată pentru programe de studii postuniversitare”, adaugă Paul Drăgan, referindu-se la angajaţii care lucrează în pauzele de studiu pentru lanţul de restaurante.


Carte de vizită Paul Drăgan

♦Œ A preluat conducerea operaţiunilor McDonald’s România în vara anului 2020.

♦ Şi-a construit cariera exclusiv în cadrul McDonald’s. A început cu un job în restaurant, prin programul Manager Trainee, în urmă cu

27 de ani.

Ž♦ De mai bine de două decenii a devenit manager de restaurant în cadrul businessului, mai întâi în România şi apoi în Statele Unite, ca parte a unui proiect de schimb de experienţă.

♦ A fost şi consultant de operaţiuni în Canada; ulterior a preluat funcţia de manager de operaţiuni şi, ulterior, director de operaţiuni în România.

♦ Anterior preluării rolului curent a condus lanţul de restaurante din Malta.


Niciun an fără un nou McDonald’s

În ceea ce priveşte obiectivele ce ţin, concret, de creşterea afacerii, vizează în primul rând expansiunea prin deschideri de noi unităţi. „Planurile de dezvoltare ale reţelei rămân printre obiectivele noastre principale în 2022. Ne dorim să ajungem la un număr cât mai mare de consumatori, aşadar vom menţine procesul de expansiune naţională. Urmează să deschidem noi locaţii, prin prisma cărora să ne consolidăm poziţia de lider al pieţei de restaurante cu servire rapidă din România, şi vom continua să investim şi spre zonele de digital şi convenience – doi piloni de susţinere ai businessului nostru.” Directorul general Premier Restaurants România previzionează patru deschideri de restaurante, alături de o extindere în ariile pe care le descrie drept prioritare pentru ei: McDelivery şi McDrive. Digitalizarea este un alt obiectiv important, accentuat odată cu pandemia, iar anul acesta au în vedere alte 10 restaurante care să beneficieze de un nou sistem de digital până la finalul anului. „Ne dorim ca toate restaurantele noastre să se bucure de transformarea EOFT (experience of the future)”. În ceea ce priveşte investiţiile planificate, Paul Drăgan menţionează că şi-au propus să păstreze un nivel similar anului trecut, când au alocat 52 de milioane de lei deschiderilor, precum şi digitalizării. Doar în procesul de remodelare şi digitalizare a restaurantelor, preconizează investiţii de aproximativ 2 milioane de euro. Au de asemenea în vederea lansarea unor noi programe speciale pentru generaţia digital native şi introducerea unor opţiuni care să facă experienţa utilizatorilor cât mai captivantă. Un exemplu în acest sens este  Mobile Order & Pay, un program aflat în curs de implementare, prin care clienţii vor putea comanda şi plăti direct din aplicaţia mobilă McDonald’s, ulterior ridicându-şi comanda din restaurante. Aplicaţia de mobil, pe care au lansat-o în 2019, are în prezent 2,5 milioane de utilizatori.  Printre priorităţi se numără, de asemenea, inovaţia la nivelul gamei de produse, iar Paul Drăgan menţionează că au în plan să folosească atât reţete originale, cât şi reinterpretate, prin care să dezvolte oferta de bază a meniului.

În ceea ce priveşte tendinţele pe care Drăgan le observă pe piaţa pe care activează – o industrie HoReCa estimată de specialişti la circa 2 miliarde de euro – acestea se referă mai ales la comportamentul consumatorilor. „Există în continuare apetit de consum în România, iar oamenii nu s-au lăsat descurajaţi de impedimentele pandemiei. Din contră, s-au adaptat rapid şi au găsit soluţii prin care să ajungă aproape de produsele lor favorite şi să se bucure de ele în deplină siguranţă”, spune el, precizând mai cu seamă preferinţa clienţilor pentru e-commerce. Cum se vede criza prin „barometrul” McDonald’s? Paul Drăgan menţionează că nu au fost ocoliţi nici ei de presiunea preţurilor la produse alimentare, de uz casnic, dar şi la energie şi materii prime. „În ultima vreme am asistat la creşteri semnificative ale preţurilor la produse alimentare, produse de uz casnic, dar şi la energie şi materii prime. Starea de incertitudine se reflectă de multe ori în astfel de fluctuaţii, iar riscul legat de inflaţie pe termen lung nu trebuie ignorat de niciun segment de business. Prin urmare, ne pregătim pentru orice scenariu şi rămânem atenţi la schimbările pieţei. Am alături o echipă puternică şi foarte bine pregătită, motiv pentru care am convingerea că vom trece cu bine peste orice provocare, indiferent de natura ei.”

Un lider solidar

Provocat să îşi descrie cariera în câteva cuvinte, Paul Drăgan spune că acestea ţin de valorile pe care le-a încurajat, la rândul său, în toate echipele din care a făcut parte. „Pentru mine, baza de la care poţi începe să construieşti un sistem care să aibă succes ţine de nevoia de comunitate, solidaritate şi empatie. Cu siguranţă dedicarea, o etică sănătoasă de lucru şi o implicare autentică sunt importante pentru a avea rezultate bune, însă înainte de toate, trebuie să împărtăşim acele valori care vorbesc despre noi ca oameni, ca parteneri şi colegi, ca o echipă care poate face faţă oricărei provocări – chiar şi celor mai neaşteptate. Pentru că cine ar fi putut prevedea că ultimii doi ani ne vor aduce faţă în faţă cu această nouă realitate?” Din această perspectivă, nu lipsesc din strategia lor nici obiectivele legate de sustenabilitate şi responsabilitate socială  – iar Drăgan exemplifică printr-o platformă denumită Better M, prin care McDonald’s România se aliniază la angajamentul global de a înlocui ambalajele de plastic folosite pentru produse cu variante sustenabile. „Datorită iniţiativelor derulate până acum – schimbarea ambalajului pentru îngheţata McFlurry şi McSundae, introducerea paiului de carton, la cerere, şi a tacâmurilor şi noilor ambalaje de salate, am reuşit să reducem cantitatea de plastic folosită anul trecut în restaurante cu peste 120 de tone”, precizează el. De asemenea, vor susţine în continuare Fundaţia pentru Copii Ronald McDonald, axată pe familiile care au nevoie de sprijin, oferind cazare gratuită părinţilor ai căror copii urmează tratamente medicale de lungă durată. Anul acesta, fundaţia va deschide o nouă Casă Ronald McDonald pentru părinţi şi copii la Iaşi. În luna noiembrie 2021, cu ocazia campaniei de strângere de fonduri devenită tradiţională pentru companie, au colectat peste 2 milioane de lei, bani ce vor fi direcţionaţi finalizării proiectului de la Iaşi, dar şi susţinerii celorlalte două Case Ronald McDonald, deschise la Bucureşti şi Timişoara.


Planurile de dezvoltare ale reţelei rămân printre obiectivele noastre principale în 2022. Previzionăm patru deschideri de restaurante, alături de o extindere în ariile prioritare: McDelivery, McDrive şi digitalizare. Ne dorim ca toate restaurantele noastre să se bucure de transformarea EOFT (Experience of the Future).

Paul Drăgan, director general, McDonald’s România


Când vine vorba despre provocări, Paul Drăgan spune că nu s-a temut niciodată de acestea, chiar dacă nu au fost puţine, şi a încercat să vadă partea bună a fiecărei experienţe prin care a trecut. Iar ca exemplu oferă amintirea de la începuturile carierei sale, când a petrecut doi ani în Statele Unite ale Americii ca manager de restaurant. Acolo a înţeles ce înseamnă cu adevărat diversitatea, prin coordonarea unei echipe de angajaţi care proveneau din 16 ţări diferite. „În mijlocul acestui melting pot cultural, adaptarea mea ca lider a fost esenţială. De aceea, preţuiesc enorm toate experienţele din ţările unde am lucrat, pentru că sunt convins că acest contact direct cu o multitudine de culturi m-a ajutat să mă formez şi să rămân deschis către noi perspective.” De altfel, menţionează că indiferent de dificultatea situaţiei în care se află, este o persoană orientată spre soluţii: „Dacă nu ai curajul să încerci – şi rezistenţa de a face faţă obstacolelor – nu poţi atinge obiectivele pe care ţi le doreşti. Iar în momentul în care izbândeşti prin propriile forţe, depăşind impedimente care altădată ar fi părut imposibil de gestionat, satisfacţia este cu atât mai mare”. Privind retrospectiv la cariera sa, nu se opreşte asupra unei singure realizări, ci se declară fericit de experienţa avută per ansamblu: „Pe de-o parte, sunt mândru – şi recunoscător – pentru ceea ce am realizat pe plan profesional de-a lungul carierei, pentru abilităţile pe care le-am dobândit. Pe de altă parte, pentru mine întotdeauna au fost importante realizările obţinute în echipă şi succesele împărtăşite cu colegii. Şi apoi, sunt mândru de această experienţă în sine, de faptul că am rămas alături de McDonald’s timp de peste 26 de ani, contribuind la rândul meu la formarea noilor generaţii de colegi şi la implementarea unui model de succes. Pentru că vorbim într-adevăr despre un model de succes, recunoscut atât pe plan global, cât şi naţional.” Nu este nici genul de CEO care a avut un singur mentor în carieră şi crede că a învăţat de la fiecare dintre managerii şi colegii cu care a interacţionat: „În felul acesta am dobândit nu doar cunoştinţe valoroase, ci şi modele pe care am încercat să le implementez cât mai bine şi să le transmit, la rândul meu, celor din jur.”  Iar calităţile prin care cei din jurul său se pot evidenţia se pot evidenţia în faţa sa sunt motivaţia, adaptarea la cultura organizaţională a companiei, precum şi un sistem de valori similar acesteia: „Credem în valoarea individuală a fiecărui candidat şi suntem convinşi că la McDonald’s oricine îşi poate găsi rolul care i se potriveşte, fie că vorbim despre cei aflaţi la început de drum, cât şi cei cu experienţă”.


Trei sfaturi pentru tinerii aflaţi la început de carieră:

1. Aveţi încredere în propriile forţe şi nu vă temeţi să testaţi lucruri noi, fiindcă doar aşa veţi învăţa: având curajul să încercaţi şi asumându-vă responsabilitatea pentru acţiunile voastre.

2. Acceptaţi că vor exista şi lucruri pe care nu le puteţi controla cu totul, dar pentru toate celelalte, luptaţi şi nu vă lăsaţi doborâţi de presiune.

3. Ascultaţi şi căutaţi să deveniţi cea mai bună versiune a voastră. Este un proces continuu, dar cred că aceasta este frumuseţea lui.



Unde mai este prezentă Premier Restaurants, compania care operează McDonald’s România

Premier Restaurants România este parte a companiei Premier Capital, partenerul maltez pentru dezvoltare al restaurantelor McDonald’s din Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Malta şi România. Premier Capital plc operează 166 de restaurante şi are 9.000 de angajaţi, servind peste 150 de milioane de clienţi anual, în cele şase pieţe. Premier Capital plc reprezintă businessul McDonald’s al grupului Hili Ventures Ltd, prezent în 10 ţări şi implicat în diverse operaţiuni de logistică, transport naval, inginerie, petrol şi gaze, tehnologie, proprietăţi, ospitalitate şi leasing şi care deţine parteneriate cu McDonald’s şi Apple.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.