Cele mai mari greşeli pe care le fac antreprenorii români în afaceri

Autor: Dorin Oancea Postat la 06 aprilie 2014 9816 afişări

 20 de oameni de afaceri, experţi şi consultanţi vorbesc despre cele mai comune greşeli de management pe care le fac antreprenorii. Care ar trebui să fie principala grijă? Cât de importantă este relaţia cu fiscul? Dar parteneriatul cu angajaţii sau strategia de marketing şi vânzări?

Mircea Scărlătescu sintetizează cumva portretul aspiraţional al antreprenorului român - lucrează în IT, în online sau în comerţ, iar afacerile sunt nişate. Mircea Scărlătescu, manager partener la compania de dezvoltare web FYB şi fondator al florăriei online 123Flori.ro, a acumulat o experienţă de peste zece ani, aşa că poate ocupa liniştit postura unui sfătuitor. Ne-am întâlnit la biroul său dintr-un parc industrial, un spaţiu intim, contrastând cu rigoarea zidurilor fostei întreprinderi socialiste. Înainte de orice, l-am întrebat de ce crede că nu se simt confortabil românii, fie ei şi antreprenori, atunci când vorbesc despre propriile greşeli. Asta pentru că am avut o rată destul de ridicată de refuzuri, de la simpla ignorare a mesajului în care solicitam povestea celor mai importante cinci greşeli făcute în carieră până la răspunsuri PR-istico/încurcate, cum că una sau alta.

„Suntem educaţi să nu ne recunoaştem greşelile", spune Mircea Scărlătescu: „La şcoală eşti pus la colţ, în loc să se încerce transformarea exemplului negativ în ceva pozitiv. Asta începe de la primele clase şi se termină la facultate. Asumarea unei greşeli nu este învăţată sub nicio formă, este chiar cumva împiedicată, iar pe de altă parte ideea de a pune pe cineva care conştientizează o greşeală să-i înveţe pe ceilalţi să nu o repete este un concept străin culturii noastre. Trebuie să învăţăm să trecem de la o greşeală la alta, să nu le repetăm şi să învăţăm din asta, este un proces evolutiv care lipseşte, pentru că nu avem o cultură antreprenorială definită şi o şcoală care te învaţă să fii angajat şi nu întreprinzător".

Spre deosebire de americani, care sunt mult mai antreprenoriali, noi nu vedem în încercare (şi implicit în probabilitatea de a eşua) şansa de a învăţa, ci stigmatul potenţial al celui care nu a reuşit, spune Cristian Bişa, fondatorul platformei de consultanţă manageranticriză.ro „Nu trebuie să neglijăm faptul că suntem un popor în care indivizilor le pasă destul de mult de ce zic ceilalţi, prieteni sau duşmani, despre ei sau cum sunt priviţi. Chiar dacă nu le e uşor să recunoască, multor români la place să fie invidiaţi şi urăsc să fie ironizaţi sau să se discrediteze prin acţiunile lor. Spus simplu - apare frica de a încerca: pierderea potenţială de imagine sau avuţie are un impact mai mare decât câştigul similar de imagine şi bani", spune Bişa.

SĂ LE NUMĂRĂM

A făcut greşeli Mircea Scărlătescu? „Am greşit iniţial cheltuind foarte mulţi bani pe produse tehnice pe care nu am ştiut să le vindem. Făceam produse foarte frumoase, situri de vânzări de exemplu, pentru care nu aveam promovare. Se spune că orice business este, şi confirm asta, 75% marketing, 10% vânzări şi ce mai rămâne parte tehnică. O altă greşeală pe care am făcut-o şi o întâlnesc foarte des este faptul că un antreprenor se consideră bun la toate şi încearcă să facă el totul, să nu delege nimic. Iniţial, dacă nu ai resurse, nu prea ai de ales, dar imediat ce îţi permiţi trebuie să îi laşi pe cei ce ştiu mai bine să facă. Nouă ne-a luat destul timp să înţelegem că nu suntem chiar buni pe partea de optimizare SEO şi până nu am adus pe cineva care chiar se pricepea făceam greşeli copilăreşti, dar care ne-au costat şi bani şi timp."

Greşelile făcute de antreprenori pe care le-a întâlnit ţin, cel mai des, de lipsa disponibilităţii de a asculta experienţele altora. Este o problemă importantă, pentru că mulţi antreprenori au o idee, dar nu ştiu să asculte, să fure din experienţa celorlalţi. „95% din idei sunt proaste şi le-a mai făcut cineva, dar există spaima că ideea poate fi furată dacă o spui. Este cea mai mare prostie pe care o poţi face: de la un om cu experienţă poţi să afli lucruri pe care altfel nu le afli. Respectivul, dacă are ideea ta, oricum o poate implementa mai repede, dar, dacă îi place, s-ar putea să te ajute. Sau să ţi-o desfiinţeze, şi te salvează de timp şi bani cheltuiţi aiurea."

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
greseli,
antreprenori,
afaceri,
management,
strategie
/cover-story/cele-mai-mari-greseli-pe-care-le-fac-antreprenorii-romani-in-afaceri-12415637
12415637
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.