Cei doi care administrează miliardele lui Ion Ţiriac

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 12 august 2013 9305 afişări

La 39 de ani, Leonard Leca a preluat cârma grupului Ţiriac şi povesteşte în exclusivitate pentru Business Magazin care sunt direcţiile în care vrea să dezvolte afacerile celui mai mare holding antreprenorial de pe piaţa locală. Tot în această vară, la conducerea diviziei auto a grupului Ţiriac, unul dintre pilonii grupului, a fost numit italianul Marco Saltallamachia, care are un mandat clar de transformare a afacerii de care este responsabil.

 Cei doi care administrează miliardele lui Ion Ţiriac

"Eram direct răspunzător de afacerile grupului şi înainte de numirea ca CEO al Ţiriac Holdings", spune Leonard Leca, lăsând să se înţeleagă faptul că nu l-a surprins decizia lui Ion Ţiriac de a-i înmâna cârma afacerilor. Leca a ocupat până în urmă cu două luni funcţia de director financiar al grupului Ţiriac, în care se află de şapte ani. Nu i-a cunoscut pe Ion Ţiriac şi fiul acestuia, Ion Alexandru Ţiriac, decât în ziua în care a susţinut interviul pentru angajare. Şi cum în prezent cei doi sunt la Monte Carlo, pentru Leca nu este neobişnuit să zboare până acolo pentru a discuta despre afaceri. „Prezint lunar activitatea firmei, iar anual are loc şedinţa acţionarilor"; vorbeşte „des" la telefon cu Ion Ţiriac, dar nu numai despre holdingul pe care îl conduce, ci şi despre „investiţiile private ale dânsului".

Noul CEO al Ţiriac Holdings cunoaşte grupul, care are afaceri cumulate de peste 500 de milioane de euro, în amănunt, iar în timpul primului interviu acordat presei spune chiar că unele detalii nu sunt cunoscute nici de unii din colegii săi. În puţin peste o oră de discuţii noul CEO dă o mulţime de cifre, ceea ce nu e de mirare, dat fiind profilul său de finanţist şi pasiunea pentru matematică - în vremea şcolii a fost chiar olimpic la respectiva disciplină.

Vorbeşte repede, dezinvolt, este energic şi munceşte mult, spune el - de la 8 dimineaţa la 7 seara; în fiecare zi are în jur de 20-30 de întâlniri şi primeşte sute de mailuri. Cu directorii de divizii vorbeşte zilnic. Încearcă să compenseze timpul pe care îl „fură„ familiei prin cele trei concedii din fiecare an, pe care le petrece „în ţări calde, pentru că sunt o persoană solară", iar asta se vede lesne, pentru că e bronzat chiar şi înaintea concediului.

Mandatul său pare o continuare firească a traseului pe care se înscriu activităţile variate ale grupului - de la auto, real estate, financiar, energie şi până la aviaţie sau servicii de securitate. La fel de adevărat este că are propriile idei şi vise, cum ar fi listarea diviziei de real estate a grupului pe bursă. Sau extinderea investiţiilor în domeniul energetic, „în cazul în care vedem un cadru legal adecvat„.

Leca îi succede în funcţie lui Petru Văduva, al cărui mandat s-a încheiat şi a preluat acum funcţia de director general al Transgaz. Chiar dacă mediul economic aspru din ultimii ani a dus la scăderea afacerilor, reprezentanţii grupului punctează că niciuna dintre divizii nu a fost închisă, ba dimpotrivă, au abordat noi segmente de piaţă, cum este cel energetic.

Leonard Leca spune că punctul de cotitură în cariera sa a fost anul 2006, când a avut interviul pentru recrutare cu Anca Ioan, care conducea la acea vreme afacerile lui Ion Ţiriac. Îşi aminteşte că iniţial nu-şi dorea foarte mult să lucreze în grup. „Am înţeles că pe lista de propuneri pentru poziţia de CFO am fost zece persoane, iar la interviul final am ajuns doar eu." Discuţia cu Ţiriac, care „te sperie puţin, îţi atrage toată energia, e un om foarte puternic„, a durat cam jumătate de oră. În aceeaşi zi l-a cunoscut şi pe Ion Alexandru Ţiriac, implicat şi el în afacerile grupului. La numai o lună a urmat cel mai greu moment din cariera sa, când a trebuit să-i propună lui Ion Ţiriac o schimbare profundă, radicală, a afacerii, prin implementarea unor noi metode de lucru, procedurale, cum ar fi sistemul informatic Oracle pentru domeniul financiar. „Afacerea era descentralizată şi fiecare conducea şi lua decizii pentru câte o firmă sau divizie. Creşteam organic, dar trebuia să fim mai organizaţi.„ A prezentat un plan de centralizare, care a fost aprobat, în condiţiile în care cifra de afaceri consolidată era atunci în jurul a 200 de milioane de euro.

Daniel Antor este în continuare Director General al Ţiriac Auto, iar Marco Saltalamacchia a venit la conducerea Diviziei Auto Ţiriac Holdings, care include următoarele companii: Ţiriac Auto, Importatorii (Hyundai Auto Romania, Premium Auto, M Car Trading, Romcar), Ţiriac Auto Rulate şi Auto Stop

Cititi articolul integral in editia tiparita a revistei Business Magazin de luni, 12 aug. 2013.

Urmărește Business Magazin

Citeşte pe MonitorulApararii.ro

/cover-story/cei-doi-care-administreaza-miliardele-lui-ion-tiriac-11246330
11246330
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.