Cat a costat plecarea lui Patriciu din Rompetrol - GALERIE FOTO

Postat la 30 iunie 2009 91 afişări

In ultima discutie cu BUSINESS Magazin, in martie 2009, Dinu Patriciu a spus ca va parasi Rompetrol numai atunci cand va vinde ultimul pachet de 25% din companie. Vanzarea a fost anuntata oficial vinerea trecuta, ceea ce inseamna ca omul de afaceri va parasi in urmatoarea perioada compania, la zece ani de cand a infiintat grupul Rompetrol.

Ca Dinu Patriciu urma sa vanda si ultima felie din Rompetrol a stiut toata lumea inca din august 2007, cand omul de afaceri a vandut pachetul majoritar din companie catre kazahii de la KazMunaiGaz. Incepand de atunci, Dinu Patriciu a lansat doua idei pe care le-a repetat continuu, oricine l-ar fi intrebat, despre pachetul sau minoritar: “25% dintr-un pepene e mai valoros decat 100% dintr-un mar, iar cand voi vinde, valoarea acestor 25% va fi mai mare decat ce am luat pe cei 75%” si “voi vinde acest pachet minoritar cand voi termina planul meu de expansiune pentru Rompetrol”. Este adevarat ca in afara de cele doua parti, cu greu poate sti cineva cu adevarat de ce Dinu Patriciu a vandut acum, in plina criza economica, cand cei 25% nu valoreaza cu siguranta mai mult decat in urma cu doi ani si cand planul de expansiune al lui Patriciu, care viza achizitia unei rafinarii si a cel putin inca unei retele de retail in vestul Europei, nu a fost atins.

Vinerea trecuta, la ora 15, doua comunicate de presa anuntau vanzarea de catre Dinu Patriciu a ultimilor 25% din Rompetrol. In urmatoarele ore, nimeni din piata nu voia sa comenteze oficial vanzarea. Toata lumea astepta sa inceapa altcineva sa vorbeasca “on the record” despre una dintre cele mai asteptate tranzactii din Romania si totodata despre cea mai mare tranzactie din 2009, cand criza a taiat cheful orisicui de a vinde sau de a cumpara - bineinteles, cu mici exceptii. Cateva elemente comune au adus in discutie insa toti oamenii de afaceri, head-hunterii sau managerii din companii petroliere cu care BUSINESS Magazin a incercat sa vorbeasca in seara de vineri: nu conteaza atat de mult cu cat a vandut Dinu Patriciu, ci CUM a vandut.

Tranzactia a fost anuntata prin doua comunicate de presa: unul a fost trimis de KazMunaiGaz, prin care presedintele companiei, Kairgeldy Kabyldin, a spus ca achizitia ultimului pachet din Rompetrol corespunde strategiei KMG pentru dezvoltarea in strainatate, iar al doilea comunicat a fost trimis din partea lui Dinu Patriciu, care a comunicat in nume personal spunand ca a decis sa isi exercite dreptul de vanzare catre KMG a pachetului de 25% actiuni ramase in cadrul Rompetrol Grup. Faptul ca cele doua parti nu au trimis un comunicat comun spune un prim lucru important despre relatia dintre kazahi si Dinu Patriciu. “Cred ca Patriciu nu a avut niciodata o relatie foarte buna cu cei carora le-a vandut afacerea, fiind un capitalist convins, in timp ce kazahii sunt un popor inchis, orgolios, adept ai scolii rusesti de afaceri”, a spus unul dintre oamenii de afaceri intervievati de BUSINESS Magazin. In putinele randuri cand Patriciu s-a afisat in compania partenerilor sai kazahi, acestia din urma au aratat ca incearca sa il domine profesional pe omul de afaceri roman. In toamna lui 2008, cand o delegatie de romani a fost invitata in Kazahstan, liderii KazMunaiGaz au declarat presei ca vor disponibiliza 2.000 de oameni si ca vor vinde toate activele non-core din Rompetrol. Si asta cat mai repede.

Venit in intarziere, Dinu Patriciu s-a aratat cel putin incurcat - a declarat ca nu se astepta ca partenerii sai kazahi sa dezvaluie decizii interne din companie si ca vor fi intr-adevar cateva sute de desponibilizati, dar in niciun caz 2.000, si ca doar putine din activele non-core ar putea fi vandute, el avand de fapt planuri mari de business pentru cateva dintre ele. Dinu Patriciu a reconfirmat planurile mari pe care le are pentru companiile non-core si in ultima discutie cu BUSINESS Magazin, din martie 2009, cand omul de afaceri a dat si ultimul interviu unei publicatii de business din Romania. Dinu Patriciu vorbea atunci despre perspectivele bune ale Rominserv, care ar putea sa ajunga la afaceri de un miliard de dolari in cativa ani prin extinderea in Asia Centrala.

In aceeasi zi din toamna lui 2008 insa, chairman-ul Rompetrol Group, Danyar Berlibaev, a mai spus inca doua lucruri importante: in primul rand ca pana in 2012 Rompetrol trebuie sa fie restructurat in asa fel incat in grup sa nu mai existe nicio afacere in afara celor care se ocupa cu petrol si gaze, orice altceva urmand sa fie externalizat sau vandut, iar in al doilea rand ca nimic nu mai trebuie sa se dubleze in companie - nici oamenii, nici afacerile: “Primul scop al unei companii este organizarea eficienta a acesteia si trebuie sa tinem cont ca KMG este o companie integrata vertical peste tot in lume - luand in considerare aceasta, din portofoliul vast al Rompetrol trebuie eliminate functiile duble”.

Citite printre randuri, declaratiile liderilor kazahi arata ca acestia au stiut inca de la inceput ca Rompetrol va fi achizitionata 100% cat mai curand si ca modelul lor de business presupune in sine sa lucreze singuri, fara alti actionari.

Cititi in continuare ce crede unul dintre liderii din piata petroliera ca vor face kazahii cu Rompetrol

Head hunter: Cele mai multe plecari de oameni buni vor avea loc in perioada urmatoare

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/cover-story/cat-a-costat-plecarea-lui-patriciu-din-rompetrol-galerie-foto-4608052
4608052
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.