Imperfecţiune de preţ
Nu prea căutate multă vreme, pietrele preţioase cu imperfecţiuni sau mai puţin obişnuite câştigă teren printre creatorii de bijuterii de lux care consideră că astfel pot crea piese mai deosebite, scrie CNN. În colecţii au început să apară bijuterii cu pietre cu incluziuni şi fără claritate perfectă, iar printre cei care le întrebuinţează se numără casa milaneză Pomellato, care are deja în palmares piese cu pietre care nu sclipesc şi în unele cazuri nu sunt nici măcar şlefuite. Mai mult, Pomellato nu face diferenţa între pietre preţioase şi semipreţioase, alegându-le după frumuseţe. Printre cele mai recente creaţii ale sale se află un colier cu acvamarine nefaţetate şi diamante care închipuie o funie cu pietricele găsite pe fundul mării sau unul cu o stea din safire gri şi spineli. Un creator brazilian, Ara Vartanian, preferă să folosească diamante negre montate invers, cu vârful în sus şi partea faţetată în jos şi apreciază diamantele cu incluziuni. Creatoarea elveţiană Cora Sheibani preferă cuarţul fumuriu, iar casa Villa Milano preferă cuarţul turmalinat (cu incluziuni de culoare închisă) şi chiar rocă vulcanică pentru cercei şi butoni.
Oferta în creştere de astfel de bijuterii se datorează unei schimbări în preferinţele clienţilor, în condiţiile în care tot mai multe femei îşi cumpără bijuterii pentru ele şi sunt atrase de aspect şi emoţiile pe care acestea li le evocă, spre deosebire de bărbaţi care judecă bijuteriile după valoarea lor ca investiţie.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro