Maria de Buenos Aires şi Zaraza Bucureştiului interbelic

Autor: Georgiana Gheorghe Postat la 08 septembrie 2021 133 afişări

N-ai cum să iubeşti tangoul, atât cel clasic, cât şi neotangoul sau electrotangoul şi să nu-ţi doreşti să te imersezi în atmosfera decadentă şi boemă a Buenos Airesului, predându-te fără condiţii singurului limbaj care poate descrie o iubire pasională, în esenţa sa cea mai pură. Despre aceasta este şi spectacolul Maria De Buenos Aires.

Mi-am început ultima săptămână de vacanţă de vară cu o explozie de poezie cântată: MARIA DE BUENOS AIRES, la Teatrelli, în Piaţa Alexandru Lahovari nr 7. Aceasta capodoperă lirică de tango opera este compusă de imensul Astor Piazzolla în 1967, iar libretul este semnat de Horacio Ferrer. Pe scena românească, spectacolul poartă semnătura regizorală a artistului Răzvan Mazilu.

De arta lui Răzvan Mazilu m-am îndrăgostit la începutul secolului XXI, când am citit cu ochii larg închişi, poezia din Un Tango Mas, dansată alături de balerina Monica Petrică, pe scena Teatrului Odeon. Ştiţi genul liric şi dramatic? Ei bine, la definiţie putem pune fără teamă şi numele lui Răzvan Mazilu. Pentru că el deţine o formulă secretă prin care produce cu arta sa un soi de poţiune magică, pe care o pui pe rănile de la inimioară ca să le alini, chiar dacă ele sunt cicatrizate. Se ştie că sub presiunea dorului apăsător, rănile tot timpul zvâcnesc. Era cumva un pas firesc, ca după Un Tango Mas, să apară pe scenă, ca un semn de deplină maturitate artistică şi Maria de Buenos Aires.

Spectacolul a avut premiera anul acesta în luna februarie şi de la lansare, se joacă sold out. Şi pentru că ştiu că pe la noi e o mare comunitate de iubitori şi pasionaţi de tango şi milonga, cred că spectacolul se va juca mult timp cu casa închisă. N-ai cum să iubeşti tangoul, atât cel clasic, cât şi neotangoul sau electro-tangoul şi să nu-ţi doreşti să te imersezi în atmosfera decadentă şi boemă a Buenos Airesului,predându-te fără condiţii singurului limbaj care poate descrie o iubire pasională, în esenţa sa cea mai pură.

În distribuţie veţi vedea o Maria perfectă, în interpretarea cu nerv latin a actriţei Ana Bianca Popescu, de la Teatrului Mic. Ea are o lungă colaborare pe proiecte cu Răzvan Mazilu, în calitatea sa de regizor, de aproape 7 ani. Împreună au mai colaborat în spectacolele West Side Story, Fecioarele Noastre Grabnic Ajutătoare, Sunetul Muzicii, We Will Rock You, Mon Cabaret Noir.

Discutând cu ea, după ce am văzut spectacolul în data de 23 august, mi-a spus foarte decisiv că îi plac toate proiectele lucrate cu Răzvan, pentru că „este un regizor care mă provoacă de fiecare dată, îmi dă sarcini diferite şi mă ajută să descopăr alte căi în conturarea personajelor, lucru care mă ajută să evoluez artistic”. Aşa se explică şi performance-ul ei din Maria de Buenos Aires, în care, fiind vorba de un musical, rolul este foarte complex, cu partitură şi dans. E adevărat că, pentru interpretarea vocală au ajutat-o şi lecţiile de canto luate de mică, dar şi faptul că mama ei este artist liric la Teatrul de Operetă. Pentru tango, s-a pregătit în paralel cu un profesor de milonga, reuşind astfel să împartă briliant emoţia tangoului cu cei doi parteneri de scenă: seniorul Gheorghe Visu, în rolul dramatic al Spiritului (sau nemuritorul Elf Poet) şi tânărul Lucian Ionescu, care interpretează foarte versatil o suită de 5 roluri: Flaşnetar, Visător, Hoţ, Psihanalist şi Preot.

Toate aceste personaje intră şi ies din scenă pe uşa principală a Teatrelli, unde am avut norocul să am eu scaunul. Aburul de scenă a fumegat tot timpul lângă mine, pătrunzând-mi în haine, astfel încât şi acum pot simţi mirosul spectacolului şi pot retrăi emoţiile, oftând când îmi aduc aminte de anumite scene din el. Şi pentru că vorbim de tango operă, musical şi Răzvan Mazilu, era inevitabil ca muzica să fie altfel decât live. Ansamblul care ţine tot spectacolul, de la primul acord până la ultimul, este condus la acordeon de nimeni altul decât talentatul domn Emy Drăgoi, cunoscut pentru măiestria sa artistică şi bogăţia repertoriului său cu influenţe de jazz manouche. Dau un mic spoiler din spectacol: la final, dincolo de bucăţile musicale ale operei, orchestra de muzicieni îşi încheie flamboaiant prestaţia cu un formidabil Libertango, condus de acordeonul magic al lui Emy Drăgoi şi viorile celor două talentate fiice ale sale. Mai mult nu vă pot devoala din spectacol, pentru că trebuie să mergeţi să-l vedeţi şi să vă lăsaţi purtaţi prin atmosfera Buenos Airesului imaginat de Răzvan Mazilu, ajutat în scenografie de magnificul decor creat de Dragoş Buhagiar. Ce m-a convins pe mine să iau bilet, în afară de iubirea pentru tango? O scurtă descriere scursă pe nerăsuflate din sensibilitatea artistului dansator, coregraf şi regizor Răzvan Mazilu: „Încă nu am ajuns la Buenos Aires. Plănuisem o călătorie anul trecut, dar nu a fost să fie, cum nu au fost să fie multe altele. Aşa că am adus pe scenă un Buenos Aires imaginat din toate clişeele şi locurile comune ştiute, pe care le-am dinamitat, le-am întors pe dos şi le-am livrat, sper, în cel mai seducător mod cu putinţă. Un Buenos Aires inspirat din lecturile din García Márquez şi Borges (o fotografie destul de cunoscută a poetului aproape orb, sprijinit melancolic în baston, stă la baza Spiritului, personaj interpretat de Gheorghe Visu). Un Buenos Aires inspirat din muzica lui Piazzolla, ascultată pe repeat. Din vocile copleşitoare ale lui Carlos Gardel sau Julio Sosa. Din joaca mea din spectacolul Un Tango Mas şi colaborarea cu Narcotango. Din filmele lui Saura şi Sally Potter. Un Buenos Aires inspirat de magazinul de inimi second hand, ţinut de o vânzătoare de inimi, undeva într-o zonă promiscuă. Inimi făcute din cărţi franţuzeşti de tarot, din tatuajele marinarilor neatenţi, din cântece de leagăn şi anghinare. Un Buenos Aires inspirat din cântecul unei Malene de seară, din lupta unei găşti de bandoneoane mincinoase şi suspinul unui înger de teracotă. Un Buenos Aires inspirat de însăşi Umbra Mariei care se spune că bântuie oraşul, cântând refrenul obscen al celui mai sfâşietor tango ce nu a fost compus încă.”

Sper din suflet să reuşiţi să prindeţi bilete la spectacol în septembrie şi să descoperiţi lumea fantastică a parabolelor şi metaforelor incluse de Piazzolla în operă; un Piazzolla de patruzeci şi ceva de ani la momentul compoziţiei, cu inima sfâşiată de pasiunea pentru o amantă a sa şi gândul tulburat de o iubire veşnică, dar totuşi neîmplinită.

Iar dacă nu sunteţi familiarizaţi cu tangoul, dar cunoaşteţi povestea Zarazei şi a trubadurului Cristian Vasile şi iubiţi parfumul romanţelor din Bucureştiului interbelic, atunci iarăşi aveţi toate motivele să vă luaţi bilet, căci sunteţi „din target”.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.