Viata fabuloasă a prinţului din Dubai. Cum arată o zi obişnuită - GALERIE FOTO

Postat la 01 aprilie 2017 349 afişări

Şeicul Hamdan bin Mohammed bin Rashid Al Maktoum, prinţul de 34 de ani al Dubaiului are o viaţă fabuloasă - vânează, se plimbă prin toată lumea, practică mult sport, mănâncă la cele mai luxoase restaurante şi stă într-un palat.

El este fiul lui Mohammed bin Rashid Al Maktoum, primul ministru al Emiratelor Arabe şi monarhul Dubaiului, unul dintre cei mai bogaţi oameni de viţă nobilă din lume.

Pe lângă faptul că este prinţ moştenitor, el merită cu prisosinţă titlul de "rege al Instagramului". Cei peste 5,4 milioane de fani ai săi se pot bucura, aproape zilnic, de imaginile postate de Rahid Al Maktoum.

 Tânărul are o mulţime de hobby-uri. Este un poet renumit, care a publicat sute de poezii sub numele de Fazza, este pasionat de echitaţie, domeniu unde a câştigat mai multe premii, incluzând o medalie de aur la jocurile olimpice asiatice. Un alt hobby al tânărului este vânatul.

Acesta este cunoscut şi pentru acţiunile caritabile şi filantropice fiind şi patronul centrului de autism din Dubai, pe care-l finanţează cu bani sau donând echipamente medicale. De asemenea, participă şi încurajează copii şi persoanele cu handicap să facă sport.

Hamdan bin Mohammed bin Rashid a spus că toate aventurile prin care a trecut l-au pregătit pentru a conduce ţara.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.