Marele premiu pentru documentarul românesc "Doar o răsuflare" la Festivalul "Let’s CEE" 2017

Postat la 31 martie 2017 56 afişări

Marele premiu pentru documentarul românesc "Doar o răsuflare" la Festivalul "Let’s CEE" 2017

Filmul românesc "Doar o răsuflare" (regia Monica Lăzurean-Gorgan) a fost recompensat cu Marele premiu la Festivalul de Film "Let’s CEE", desfăşurat la Viena, Graz şi Villach.

În cadrul Festivalului au fost proiectate 141 de filme de lungmetraj, documentare şi scurtmetraje din Europa Centrală şi de Est, precum şi din Caucaz şi Turcia, relatează Mediafax.

La Festival au fost proiectate 17 producţii şi coproducţii cinematografice româneşti (lungmetraje, scurtmetraje şi documentare) în cadrul programului competiţional şi în secţiunea specială Focus România. Dintre acestea, trei producţii au filme de arhivă restaurate digital.

Filmul românesc "Doar o răsuflare", recompensat cu Marele premiu la secţiunea Film documentar, spune povestea unei familii liniştite, prezentând viaţa de zi cu zi a protagoniştilor pe parcursul unei perioade de 7 ani.

La categoria Debuturi promiţătoare, drama socială "Câini", în regia lui Bogdan Mirică, a primit menţiune de onoare.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.