Londra este prea scumpa, Atena prea aglomerata, iar China e prea departe. In acest context, presa internationala tinde sa considere ca “staycation” este noua tendinta in materie de concedii in vreme de criza.
“Staycation” inseamna sa inlocuiesti o calatorie in oricare destinatie din lume cu o expeditie de descoperire a propriului oras. Pentru a duce planul la capat trebuie insa mai intai (cel mai probabil) sa te lepezi de gandurile de criminal in serie care viseaza sa linseze toti participantii la trafic si sa adopti o atitudine zen, transformandu-te peste noapte intr-un turist la tine acasa, calm si lipsit de griji.
In strainatate, ideea de staycation a prins foarte bine in contextul crizei financiare si multi au adoptat tendinta nu pentru ca este la moda, ci pentru ca pur si simplu inseamna economie de bani. Evident, niciuna dintre celebritatile momentului nu a fost fotografiata de paparazzi in plin staycation, daca se poate spune asa, insa ideea a avut succes in randul oamenilor obisnuiti.
Am decis, asadar, la randul meu sa devin turist in Bucuresti. Planul unei astfel de calatorii, intinsa pe doua zile, a incercat sa urmeze regulile care interzic sa te apropii de vreunul dintre locurile pe care le frecventezi intr-o zi de bucurestean get-beget.
Staycation-ul a inceput intr-o zi de septembrie, de pe cea mai faimoasa artera a orasului, Calea Victoriei, mai exact de la hotelul Novotel. Micul dejun, o combinatie de delicatese precum somon fumé si croissante cu unt si cafe latte spumos, te poate duce cu gandul la vremurile in care Bucurestiul avea renumele de Micul Paris.
Revii cu picioarele pe pamant cand auzi discutia a doi oameni de afaceri francezi de la masa vecina, ingrijorati de consecintele pe care le va avea actuala criza financiara asupra propriilor afaceri. Dar pentru ca esti in vacanta si asemenea stiri nu au cum sa te afecteze, bifezi prima etapa din voiaj si o iei spre muzeul Aman.
Primul care mi-a atras atentia ca exista un astfel de loc in Bucuresti a fost un italian, Adriano Mengotti, proprietarul unui multibrand de lux, cand mi-a povestit despre restaurarea a doua tablouri ale pictorului. Theodor Aman este considerat unul dintre cei care au construit cultura plastica romaneasca moderna, iar muzeul a fost organizat in casa pictorului de pe strada C.A. Rosetti. Casa este intr-o stare destul de trista si bine macar ca tablourile sunt atat de vii, incat te fac sa uiti de exteriorul amortit. E bine de stiut ca salonul a fost decorat cu mobila creata chiar de Aman.
Hotarata sa adopt atitudinea personajului din tabloul “Femeie in vernil”, care sfideaza tot ce se intampla in jur si sta tolanita pe un fotoliu cu o carte in mana, decid ca a sosit momentul pentru o gustare intr-un alt loc istoric din Bucuresti. Casa Capsa, care la inceputul secolului trecut era considerata unul dintre cele mai bune hoteluri din Europa, ascunde o comoara delicioasa. Cofetaria, care raspandeste arome pe strada Edgar Quinet, se lauda cu prajituri clasice romanesti. Am cedat pasiunii pentru amandine si am incercat una dintre faimoasele prajituri cu ciocolata, cat sa imi dea energie pentru o plimbare prin Cismigiu.
Pentru ca o prietena mi-a povestit ca prin oras s-au raspandit zvonuri despre o pereche de lebede negre aduse pe lacul din Cismigiu, am decis sa arunc o privire. Desi parcul nu e prea mare, lacul cu lebede s-a lasat destul de greu descoperit; dupa un tur al lacului mare si o portie de amintiri din liceu, in sfarsit s-au dezvaluit placutele care indicau drumul spre un alt lac, numit “lacul lebedelor”. Dezamagire - lacul era populat de doua lebede albe si cateva rate, rasfatate de atentia trecatorilor. Nici urma de vreo lebada neagra. M-am trezit minunandu-ma insa de cele doua exemplare albe mai ceva ca la Copenhaga, unde descoperisem un lac imens plin de lebede de toate felurile.
Ziua de staycation s-a incheiat in dulcele stil frantuzesc, cu o cina la restaurantul French Bakery de pe Nicolae Golescu. Interiorul aminteste de bistrourile din Paris, cu mese mici, decorate cu lumina romantica - un loc mai degraba potrivit pentru o masa in doi decat pentru un exercitiu turistic solitar. Meniul - o supa de ceapa si un moelleux au chocolat.
A doua zi a inceput in cu totul alta atmosfera, cu un mic dejun la hotelul Marriott, intr-un mediu cat se poate de cosmopolit, inconjurata de oameni de afaceri si turisti din toata lumea, din Orient pana in Statele Unite. Am ales apoi un studio unde se fac fotografii cu iz de epoca - Foto Cabinet - Maitre Photographe de la Belle Epoque. Aici gasesti orice, de la costume de inceput de secol trecut pana la un make-up artist care face pe oricine sa arate in ton cu epoca.
O gustare cu paste proaspete la Fru Fru din Piata Universitatii te energizeaza si te transporta din nou in epoca moderna. Recunosc, am incalcat un pic regulile jocului, care interzic sa calci intr-un loc cunoscut, insa a fost pentru prima data cand am zabovit pe una dintre bancile colorate cu o portie de penne bolognese in fata. Si in sfarsit am reusit sa ma simt ca un turist - e adevarat, cu ajutorul unui britanic, Mika, cel ce imi canta in iPod “Relax”.
Am plecat spre zona Bisericii Casin, unde se afla terasa Astrodom. Terasa, construita pe acoperisul hotelului Residence Cerisiers, este unul dintre putinele locuri la inaltime (la propriu) din Bucuresti si a fost inclusa in programul de staycation pentru ca in strainatate nu ratez nicio ocazie sa savurez o cafea deasupra orasului. Desi Astrodom a fost promovata dupa ideea de “terasa sub stele”, am preferat sa merg la pranz, pentru ca senzatia este speciala - la niciun kilometru distanta orasul zumzaie, in timp ce chelnerul iti serveste aici in liniste un cappuccino aburind.
Calatoria a inclus apoi si o “Calatorie spre centrul pamantului” cu tehnologie 3D la Movieplex. Filmul este mediocru, insa spectatorii au umplut salile de cinema pentru a testa senzatia oferita de celebrii ochelari. Dureaza cateva minute sa te obisnuiesti, dar merita. Iar staycation-ul meu s-a incheiat la libraria Anthony Frost, pentru ca am decis ca e momentul sa-mi sa cumpar un ghid pentru o vacanta adevarata.