Rezerva de 8 zile si cadran portocaliu

Postat la 02 iunie 2008 176 afişări

Anul trecut, Doxa a implinit patruzeci de ani de cand a patentat cadranul portocaliu specific ceasurilor de scufundari (adoptat apoi de multe branduri), iar anul acesta marcheaza 100 ani de la inventarea ceasului de buzunar cu rezerva de functionare de 8 zile. "Anul viitor, Doxa va sarbatori 120 de ani de la infiintare, iar pentru eveniment se vor lansa cateva modele speciale, pentru cunoscatori" spune Romeo F. Jenny, presedintele companiei, aflat in vizita in Romania.

Doxa a fost infiintata in anul 1889 in Le Locle (in cantonul Neuchatel, una dintre cele mai renumite locatii pentru fabricarea ceasurilor elvetiene), iar la inceputul secolului 20 brandul a ajuns si in Romania.

"Fondatorul Doxa, George Ducommun, cunostea la inceputul secolului oameni din intreaga lume, inclusiv pe printul Geoge Valentin Bibescu din Romania. In 1902, Bibescu s-a incumetat sa stabileasca recordul de a parcurge cu masina sa (un model Buick) distanta Geneva-Bucuresti in doar 73 de ore si 45 de minute, iar acest timp a fost cronometrat cu un ceas de buzunar Doxa, daruit de Ducommun. Astfel a intrat brandul elvetian pentru prima oara in Romania, iar in 1904 se vindeau in tara deja primele modele de ceasuri de buzunar Doxa", povesteste presedintele companiei Romeo F. Jenny.

In perioada comunista, cand pe piata existau numai marci sovietice ca Pobeda si Vostok, ceasurile Doxa erau rezervate oamenilor de la putere, ca un fel de status symbol. Iar in 1997, ceasurile Doxa se daruiau studentilor de top la absolvirea Academiei Militare. In 1908, Doxa a inventat sistemul cu rezerva de functionare de 8 zile.

"In urma cu o suta de ani, era un lucru uimitor sa produci un ceas ce functiona independent timp de 8 zile, in conditiile in care un ceas mecanic de buzunar trebuia intors o data la 40 de ore.

Chiar si astazi, un asemenea mecanism costa mai mult decat cele obisnuite - un ceas mecanic clasic cu rezerva de energie de 56 de ore costa peste 3.000 de euro. Mecanismul quartz a fost inventat de-abia in anii '70", spune presedintele Doxa. Ceasurile cu rezerva de 8 zile erau folosite la inceputul secolului si de personalul de trenuri.

Tot datorita inovatiei mecanismului "de 8 zile", modelul Doxa a fost ales in 1921 de compania auto Bugatti ca si ceas de bord si astfel marca a ramas asociata in istorie cu recorduri de viteza auto, dar si ca cronometror pentru dirijabile Zeppelin, submarine sau avioane. In 1944, Doxa lansa si primul sau ceas de mana cu secundar ce se oprea la fiecare secunda, spre deosebire de ceasurile mecanice de atunci ce aveau o miscare constanta a secundarului, explica Jenny.

In 1957, Doxa a creat modelul Grafic, in stil Bauhaus, cu o forma pura, patrata, inovatoare pentru acea perioada, cand forma rotunda predomina. Ceasurile Grafic erau recunoscute dupa forma cadranului, numele Doxa in dreapta jos in loc de central si linii intersectate in loc de ore. "Companiei i-a luat 5 ani de zile sa realizeze colectia Grafic, care ramane si astazi cea mai bine vanduta colectie si cea mai graitoare pentru identitatea brandului. Recent, am lansat pe piata si colectia de ceasuri Grafic cu quartz, mai mari si in culoarea maro, o fateta mai moderna a colectiei clasice. Vom mai crea si alte 'rude' ale modelului Grafic, pastrand totusi identitatea care i-a adus notorietatea", spune Jenny.

Si la salonul de la Basel din aprilie, Doxa a fost prezenta cu un model Grafic acoperit insa cu 1.000 de diamante care costa aproximativ 56.000 RON si care va aparea si in Romania, insa spre sfarsitul anului, precum toate modelele expuse initial la targul de ceasuri din aprilie. In 1967, Doxa lansa pe piata colectia de ceasuri SUB cu cadran portocaliu, care a dus la un fel de "orangemania", iar culoarea a devenit un simbol al ceasurilor pentru scufundari.

Doxa a fost primul brand care a testat vizibilitatea in apa a mai multor culori si astfel au aparut SUB-urile portocalii, ce au ramas pana astazi neschimbate ca si aspect, insa cu actualizari ale mecanismului. "Eu de exemplu port la mana un model ceva mai vechi SUB 600T cu care te poti scufunda doar pana la 600 de metri. Acum insa avem in colectie si ceasuri profesioniste pentru scufundari cu care poti ajunge pana la 1.500 de metri (de pilda SUB 5000T care costa 7.806 RON)", spune presedintele Doxa. Recent a aparut si editia limitata Doxa Vintage SUB 1000T cu cadran galben si negru. "Negru, metalic, marimi generoase - de fapt trendurile de anul acesta in materie de design de ceasuri", spune Jenny. La implinirea a 40 de ani de la aparitia colectiei SUB, a aparut si o carte cu istoria ceasurilor cu cadrane portocalii scrisa de Peter Millar - "e o carte... portocalie, cu informatii acumulate timp de 40 de ani de la comunitatea de fani ai SUB-urilor si alimentata de pasiunea lui Millar fata de aceste ceasuri", spune Romeo Jenny.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Rezerva,
de,
8,
zile,
si,
cadran,
portocaliu
/arta-si-societate/lifestyle/rezerva-de-8-zile-si-cadran-portocaliu-4074210
4074210
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.