Filozofii banului

Postat la 24 februarie 2006 1 afişăre

Cartea fundamentala a lui Heilbroner, "Filozofii lucrurilor pamantesti", proaspat publicata la Humanitas, este o incursiune, devenita clasica, in vietile, epocile si doctrinele marilor economisti.

Cartea fundamentala a lui Heilbroner, "Filozofii lucrurilor pamantesti", proaspat publicata la Humanitas, este o incursiune, devenita clasica, in vietile, epocile  si doctrinele marilor economisti.

Intr-o oda pe care i-a dedicat-o lui Robert L. Heilbroner dupa moartea acestuia, survenita pe 4 ianuarie 2005, Robert Kuttner spunea ca opera lui, alaturi de cea a lui John Kenneth Galbraith, Karl Polanyi si Albert Hirschman, trebuie "citita, citita si rascitita", ceea ce ar putea asigura societatii noastre o gandire educata si o evolutie intelectuala durabila. Cartea fundamentala a lui Heilbroner, "Filozofii lucrurilor pamantesti", proaspat publicata de catre Editura Humanitas, este o incursiune, devenita clasica, in vietile, epocile si doctrinele marilor economisti, un ghid esential, recomandat ca lectura obligatorie in toate marile facultati de profil economic ale lumii.

Caracterul prietenos al stilului, epurat de pretiozitati sau excese tehnice, recomanda insa cartea si unor alte categorii de cititori, mai putin educati din punct de vedere economic, dar dispusi sa priceapa mecanismele economiei si sa evolueze competent printre teoriile, de ieri si de azi, care au jalonat gandirea economica a lumii. Cum spunea insusi autorul in prefata editiei din 1986 (cea dintai data din 1953), "Filozofii lucrurilor pamantesti" va continua sa deschida perspectiva gandirii economice "atat cititorilor ce urmeaza sa devina pescuitori de homari sau editori, cat si acelora, mai temerari, care se vor incumeta sa se faca economisti". 

Ca un excelent economist ce a fost, Heilbroner a calculat atent, vreme indelungata, sansele de succes public ale cartii sale, vandabilitatea sa, si a inceput prin a-i croi un titlu atractiv.  Cum sintagma "economie politica" insemna, in mod limpede, moarte in rafturile librariilor, autorul s-a orientat, intr-o prima faza, catre formula, cam lipsita de nuante, ce-i drept, dar de un cert impact, "The Money Philosophers" (Filozofii banului). A urmat varianta mai acoperitoare "The Worldly Philosophers", care insa i-a speriat pe editorii succesivi din pricina ca termenul "worldly" (pamantesc, profan) risca sa nu fie priceput cum se cuvine de catre public sau stalcit in "wordly" (forma incorecta a lui "wordy" - care inseamna bolovanos stilistic, prolix).

Pana la urma titlul a ramas "The Worldly Philosophers", in ciuda confuziilor, uneori de-a dreptul hilariante, pe care le-a starnit (autorul raporteaza, de pilda, povestea unui student "urechist", care a cerut, inocent,  la biblioteca, lucrarea lui, dar sub numele "A World Full of Lobsters", adica "O lume plina de homari") si a impus ca best-seller o carte care cunoscut zeci de reeditari si de traduceri, pe toate meridianele, si care a devenit, asa cum o recomanda multi dintre editorii ei, cel mai citit text despre istoria economiei din intreaga lume si din toate timpurile, care nu doar ilumineaza niste opere ale trecutului ci le face veritabile comentarii ale epocii noastre. In spatiul acestei carti, Heilbroner ni-i aduce in fata ochilor facandu-ne sa le intelegem nu doar doctrina, ci si personalitatea, latura lor umana, pe marii economisti, de la Adam Smith la idilicul Fourier si funestul Malthus, de la revolutionarul Marx la Veblen sau de la "ereticul" Keynes la Schumpeter. Max Planck, unul dintre intemeietorii mecanicii cuantice, afirmase ca, in tinerete, ar fi dorit sa ajunga economist, dar ca a renuntat pentru ca economia i s-a parut imposibil de priceput. Daca l-ar fi citit pe Heilbroner si cristalina lui pledoarie pentru economie, probabil ca alta ar fi fost soarta fizicii moderne. 

Robert L. Heilbroner, Filozofii lucrurilor pamantesti,  Editura Humanitas, Bucuresti, 2005

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Filozofii banului
/arta-si-societate/filozofii-banului-976727
976727
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.