Premisele sunt stravezii. A cincea aniversare a "micilor Fockeri" reuneste intregul clan Focker-Byrnes la Chicago, iar aceasta provocare este cam singura scoasa la inaintare de catre scenaristi. Mai mult, bunicul Jack (De Niro) ar fi dispus sa renunte la statutul de lider (autoales) al intregii familii, daca ginerele Greg (Stiller) s-ar dovedi demn de aceasta onoare. In rest totul este cam la fel: Jack este la fel de bagaret si paranoic, iar Greg la fel de patetic de obsedat sa se ridice la nivelul asteptarilor intregii familii. Prin cadru trec si cei mai tineri membri ai familiei, Henry si Samantha, dar contributia lor nu justifica titlul partii a treia, unul mult mai corect fiind, probabil, "The Same Fockers".

Cand miza unui intreg film este organizarea unei petreceri, stii de la inceput ca nu se va intampla mare lucru, prin urmare te poti aseza comod in scaunul de cinematograf si chicoti (in cazurile mai fericite), cu atentia la turatie minima, la cateva dintre gagurile tot mai fara perdea ale seriei. Nu poti vorbi de un scenariu in cazul acestei comedii, ci mai degraba de o succesiune de poante, mai mult sau mai putin reusite, chiar daca lipsa de inspiratie ajunge sa fie inlocuita la final cu doar putintica inspiratie.

Au trecut zece ani de la "Un socru de cosmar", film care reusea, cu un buget de 55 de milioane de dolari, sa devina al saptelea cel mai de succes film al anului 2000 la nivel mondial, cu incasari de 330 de milioane. Patru ani mai tarziu, intra in scena Barbra Streisand si Dustin Hoffman si, chiar daca criticii nu prea s-au grabit sa rada la glumele seniorilor Focker, cifrele au "obligat" studiourile sa pregateasca o a treia parte: peste 500 de milioane de dolari incasari si un onorant loc 77 in topul celor mai mari incasari ale tuturor timpurilor. Cu toata bunavointa publicului si o perioada extrem de bine aleasa pentru lansarea unei comedii de familie, sunt putine sanse ca "O familie de cosmar" sa-si intreaca predecesorii odata trecut weekendul premierei, cand fanii nabadaiosului cuplu De Niro-Stiller se vor ingramadi in cinematografe.

A treia parte a trilogiei (pentru moment, caci cu Fockerii nu-i de glumit) duce lipsa de un ingredient vital - inspiratia. Filmul iti lasa impresia unei masinarii bine unse, dar care se misca exclusiv din inertie (sau, altfel spus, unicul motor sunt cateva cecuri grase platite in speranta unor cecuri si mai grase), iar acest lucru te face sa te intorci in trecut cu cateva decenii si sa te gandesti la "Funny Girl", in care Barbra Streisand pronunta, printre cantece ca "Don't Rain on My Parade", increzatorul auto-salut atat de folosit ulterior "Hello, Gorgeous", la "Rainman", la "Vanatorul de cerbi" sau "Taxi", sau, daca tinem mortis sa ramanem pe domeniul comediei si sa-i bifam si pe Ben Stiller si regizorul Paul Weitz in enumerarea de mai sus, la "Mary cea cu vino-ncoa" si "Placinta americana", doua comedii la fel de ireverentioase, dar infinit mai proaspete decat "O familie de cosmar".