Arta e un hobby costisitor si extravagant, dar cercul marilor colectionari continua sa se largeasca. Au patruns in el, in ultimii ani, oameni al caror principal punct comun sunt afacerile, fie ca vorba de cazinouri, fonduri cu capital de risc, software ori productia de desene animate. Puse la un loc, colectiile lor ar detrona multe dintre marile muzee ale lumii.

 In romanul "False Dawn", Edith Wharton descrie povestea unui bogat om de afaceri care-si dezmosteneste fiul, dupa ce acesta cheltuie intreaga avere pentru arta -  si nu se margineste la valori sigure, precum Rafael, Leonardo ori Rembrandt, ci face alegeri vazute pe atunci drept obscure, ca Giotto ori Mantegna. La 50 de ani dupa ce colectionarul dezmostenit moare in mizerie, picturile ajung sa valoreze, fireste, o avere.
De altfel, "avere" e cuvantul cel mai des asociat colectionarilor de arta. E insa suficient pentru a-i defini, totusi?

Tranzactiile din lumea artei si numarul celor care cumpara lucrari de ordinul milioanelor de dolari sunt in crestere - e greu de spus exact cu cat, de vreme ce multe opere continua sa se vanda pe piata neagra. Si preturile cresc si ele. Daca in 2000 suma de 58 de milioane de dolari oferita pentru pictura "Femeie cu bratele incrucisate" a lui Picasso era catalogata de analistii pietei exagerata, chiar scandaloasa, in 2004 lumea artei a amutit de-a dreptul cand un alt tablou al lui Picasso a fost vandut cu 105 milioane.

Dar nu e suficient totusi sa ai bani si sa fii prezent la licitatii pentru a fi colectionar. E important si ce anume faci cu banii: in 1994, Bill Gates a cumparat, cu aproape 31 de milioane de dolari, colectia de scrieri ale lui Leonardo da Vinci, Codex Leicester. Acum cativa ani insa, un colectionar a dat 5,6 milioane de dolari pentru o statuie care-l reprezenta pe Michael Jackson tinandu-l in brate pe cimpanzeul Bubbles. Atat Gates cat si cel care a cumparat statuia indeplinesc criteriul financiar.

Dar sunt ei colectionari autentici? Sunt cateva criterii care definesc cercul exclusivist al marilor colectionari de arta - aceleasi ca acum cateva secole: cel care cumpara arta trebuie sa o faca pentru ca o pretuieste, pentru a invata din ea si, nu in ultimul rand, pentru a trage foloase de pe urma ei. Iar "profitul" poate fi atat financiar, cat si cultural. Ar mai fi un criteriu, ceva mai greu de definit: in principiu, un colectionar "de vita" e cel care simte valori inca nevalidate. In plus, din marile colectii ar trebui, probabil, sa lipseasca piesele de valoare artistica discutabila, supraevaluate din diverse motive - ceea ce e destul de complicat si mult mai putin sigur decat atunci cand iti alcatuiesti colectia dupa regula "cumpara doar marii clasici".

Revenind la avere: nu trebuie sa fii Bill Gates pentru a avea o colectie-reper in lumea artei. Charles Saatchi nu e miliardar, dar e un nume in lumea colectionarilor - si face figura aparte, cumparand in cantitati mari arta contemporana si sperand ca astfel va influenta piata.

De altfel, sa stii incotro se misca piata de arta contemporana, sa ai "nas" pentru lucrari care peste un deceniu sau doua vor intra in categoria "clasice" este o conditie importanta pentru a patrunde in lumea colectionarilor. De exemplu Steven A. Cohen. Director al SAC Capital, Cohen a inceput sa colectioneze abia acum cinci ani opere de arta si a inceput cu clasicii: Manet si Monet. S-a indreptat insa repede spre arta contemporana si si-a castigat reputatia de colectionar care stie cand sa cumpere, ce sa cumpere si ce pret sa ofere pe o lucrare. Chiar daca deseori plateste peste pretul la care e estimata o opera, nu plateste oricat.

Cand licitatia pentru tabloul lui Picasso, "Baiat cu pipa", a ajuns la 80 de milioane de dolari, Cohen s-a retras din licitatie, iar pictura a ajuns in posesia lui Steve Wynn, detinator a mai multe cazinouri in Las Vegas, care a platit pentru opera lui Picasso 105 milioane de dolari. In schimb, cand a auzit ca magnatul media David Geffen de la DreamWorks scoate la vanzare o pictura de Jackson Pollock - un artist american faimos pentru tehnica sa de "picurare" a vopselelor - si-a adaugat-o la colectie cu pretul a 52 de milioane de dolari. Slabiciunea pentru arta, dupa cum singur marturisea, l-a facut sa cumpere, pentru 8 milioane de dolari, o lucrare reprezentand un rechin imbalsamat a artistului contemporan Damien Hirst. O astfel de achizitie aduce in discutie si o alta tendinta. Colectionarii de azi se bat in milioane pentru piese care, in urma cu nu mai putin de jumatate de secol, ar fi fost considerate numai bune de aruncat la gunoi. De pilda, licitatiile pentru lucrarile lui Damien Hirst, un artist non-conformist, arata ca niste partide de vanatoare, artistul britanic fiind deopotriva apreciat de colectionarii excentrici si contestat de o parte a criticii de arta. Adesea, britanicul scandalizeaza: unele dintre opere infatiseaza animale disecate, acvarii cu pesti vii - in unul dintre ele fiind introdus un scaun ginecologic - ori bovine jupuite.

Sunt si azi destui colectionari pentru care nimic nu se compara cu un Rembrandt ori Vermeer, iar Paul Allen, co-fondatorul Microsoft, e unul dintre ei - iar Allen e un colectionar infocat, adunand, pe langa tablouri de Cezanne, Manet sau Gaugain si piese din lumea SF sau obiecte care au apartinut celebritatilor rock, de exemplu Jimi Hendrix. Criticii de arta considera insa ca noile reguli nu vor ramane mult timp nemodificate. La statutul de colectionar de arta, sinonim cu cel de nobil in viziunea unora, vor aspira din ce in ce mai multe personaje, care se legitimeaza doar cu un cont frumusel in banca.