Va moşteni cea mai mare afacere din Câmpina, cu sute de angajaţi şi rulaj de 50 de milioane de euro

Autor: Razvan Muresan Postat la 18 noiembrie 2014 5907 afişări  

Adina Ionescu se ocupă de la Câmpina, alături de fratele său, Adrian Rizea, de afacerile anuale de 50 de milioane de euro ale producătorului de mobilă Lemet şi ale magazinelor Lem’s.

Va moşteni cea mai mare afacere din Câmpina, cu sute de angajaţi şi rulaj de 50 de milioane de euro
Va moşteni cea mai mare afacere din Câmpina, cu sute de angajaţi şi...

Adina Ionescu, 36 de ani, este directorul departamentului de dezvoltare durabilă al Lemet şi cea care a reuşit iniţierea şi atragerea primelor fonduri europene pentru companie. Deşi a profesat iniţial ca medic, Adina Ionescu a ales să se implice în afacerea de familie care tocmai prindea contur.

„Odată cu compania s-a născut şi adultul din mine. Niciodată n-am avut altă opţiune. Şi dacă o să am, va fi ca şi cum ar trebui să rup din mine o bucată mare. Oricum, a fost foarte natural pentru că iniţial mi-am făcut meseria, adică medicină de întreprindere“, spune Adina Ionescu.

În prezent, ea este responsabilă de protecţia mediului, securitate şi sănătate în muncă, de managementul de sistem integrat, dar are în gestiune şi coordonarea activităţii de obţinere a fondurilor nerambursabile.

Deşi nu se gândeşte să îşi scoată tatăl din afacere, crede că într-o zi va fi pregătită pentru o responsabilitate mai mare: „Nu e cazul în viitorul apropiat. Însă te gândeşti să preiei afacerea când şeful dă semne că vrea să se lase şi când tu dai semne că eşti pregătit să conduci. Nu e cazul nici pentru una, nici pentru alta. El mai are multe de predat, eu multe de învăţat“.

Lemet este unul dintre marii producători de mobilă din ţară, însă operează şi o reţea de magazine sub brandul Lem’s, pe care a început să o dezvolte în 2008, în momentul în care criza începea să se facă simţită în ţară. Lemet este unul dintre puţinii producători care s-au încumetat să se extindă în ultimii ani, iar în prezent şapte dintre magazinele din reţeaua Lem’s sunt proprii, restul fiind francize.


Alexandra Copos de Prada (Ana Pan şi Ana Hotels), Roxana Cepalis (Te Rox-Prod), Theodora Bucur Popa (Transavia), Ioana Şucu (Iconic Health, Iconic Food), Isabelle Iacob (Help Net), Alina Barcaru (Farmexim), Daniela Bîzgan (Marelvi), Adina Ionescu (Lemet), Ada Georgescu (Meda şi Vincon), Adina Niculae (InterAgro), Diana Videanu (Titan Mar şi Marmosim) şi Andra Timiş (CrisTim) vor prelua în câţiva ani afacerile părinţilor, urmând să aibă pe mână businessuri care, cumulate, ajung la aproape 2 miliarde de euro şi zeci de mii de angajaţi.

Citiţi articolul integral în ediţia tipărită a revistei Business Magazin, începând de luni, 17.11.2014.

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

Am mai scris despre:
adina ionescu,
lemet,
mostenitoare

Citeşte pe Ciobanii.ro

/analize/va-mosteni-cea-mai-mare-afacere-din-campina-cu-sute-de-angajati-si-rulaj-de-50-de-milioane-de-euro-13584741
13584741
comments powered by Disqus
Definiţia expatului Definiţia expatului

Să aduci cunoştinţe noi din alte ţări, să oferi o altă perspectivă asupra pieţei în care activezi şi să nu te transformi în „localnic” sunt câteva dintre responsabilităţile unui executiv expat, potrivit cehului Ondřej Šafář. Care sunt obiectivele sale la a doua venire În România, de data aceasta în rolul de country manager al grupului CEZ?

vezi continuarea
ZF.ro
BREAKING! Anunţ FULGER de la guvern. ADIO dobânzi. Ce se întâmplă cu creditele începând se ASTĂZI BREAKING! Anunţ FULGER de la guvern. ADIO dobânzi. Ce se întâmplă cu creditele începând se ASTĂZI
CRESC TAXELE! SCHIMBĂRI MAJORE pentru români. Se modifică din nou pragul de CAS şi CASS. Ce veţi plăti de acum
ONE.ro
Alina Puşcău, adevăratul motiv pentru care s-a despărţit de Vin Diesel. ”Nu mă gândeam să mă căsătoresc, chiar dacă era vorba de Vin Diesel” Alina Puşcău, adevăratul motiv pentru care s-a despărţit de Vin Diesel. ”Nu mă gândeam să mă căsătoresc, chiar dacă era vorba de Vin Diesel”
Cum arată o zi din viaţa Anastasiei Soare, "regina sprâncenelor". Deţine o avere de 1 miliard de $
Elena Băsescu şi-a botezat fetiţa. Eba a semănat cu Albă ca Zăpada - FOTO
Descopera.ro
GENERALUL român aprig la mânie care i-a bătut măr pe TURCI. Peste ani, SULTANUL şi-a trimis cel mai de încredere om să îi aducă ceva în semn de RESPECT GENERALUL român aprig la mânie care i-a bătut măr pe TURCI. Peste ani, SULTANUL şi-a trimis cel mai de încredere om să îi aducă ceva în semn de RESPECT
Astronauţii NASA care au luat contact cu EXTRATEREŞTRI. După ce au îndrăznit să recunoască, au MURIT cu toţii: ''Ne monitorizează de o lungă perioadă de timp''
După zeci de ani, MISTERUL faimoaselor statui de pe Insula Paştelui a fost ELUCIDAT. „Acum că ştim, totul are sens”
Go4it.ro
Acesta este telefonul SAMSUNG care va da bătăi de cap noului iPhone XR Acesta este telefonul SAMSUNG care va da bătăi de cap noului iPhone XR
Telefonul NOKIA care promite DOUĂ zile de utilizare la un preţ sub 1.000 lei
RUŞII au descoperit o nouă tehnologie REVOLUŢIONARĂ pentru transferul de date
Csid.ro
Boli contagioase: de unde poţi lua uşor virusuri şi bacterii Boli contagioase: de unde poţi lua uşor virusuri şi bacterii
Soluţie bombă care te scapă de răceală
9 semne că răceala poate ascunde alte boli

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.