Poate părea absurd ca, odată ajuns la Paris, să vrei să „evadezi” din Paris. Dar câteodată ai nevoie de un moment de respiro – şi să te retragi puţin din lumina puternică a Oraşului Luminilor. Poate pentru puţin aer sărat şi inspiraţie – şi nu de orice fel, ci una demnă de Monet, Maupassant sau chiar şi de personaje legendare, precum Arsène Lupin.

Pentru parizieni – sau pentru cei care au vizitat Parisul de suficient de multe ori încât să îşi dorească să vadă ce este şi dincolo de el – există numeroase variante de city-break, la câteva ore distanţă. Cele şase gări din capitala Franţei oferă o serie de variante de petrecere a 1-2 zile pline de „charme” în toate punctele cardinale: est - catedralele şi cramele din regiunea Champagne; sud - cramele din Burgundia; vest - castelele Văii Loarei. Se pare însă

că, de cele mai multe ori, când parizienii vor să evadeze rapid într-un weekend, se îndreaptă, de un secol încoace, spre nord, spre oraşele costale  ale Normandiei. Spun de 100 de ani încoace pentru că, după cum reiese din documentarea făcută pentru călătorie, faimoasele orăşele costale ale Normandiei au atras aici şi  celebri artişti, fie ei scriitori sau pictori, căutaţi de turişti, în general, în cafenelele de pe marginea Senei.

Étretat, de pildă, aflat la circa 200 de kilometri de Paris, a fost cândva un modest sat pescăresc în apropierea Canalului Mânecii. Începând cu mijlocul secolului al XIX-lea, aerul său boem a devenit un magnet pentru artiştii deveniţi ulterior un mijloc de propagare a informaţiei despre frumuseţea locului. Presa internaţională scrie că pictorii Eugène Delacroix şi Gustave Courbet au fost inspiraţi de interesantele formaţiuni stâncoase de aici, iar Maupassant a avut chiar şi o casă în oraş şi a scris o povestire inspirată de acest loc numită „Englishmanul din Étretat”. Totuşi, impresionistul Claude Monet a realizat cea mai cunoscută celebrare a formaţiunilor stâncoase de aici: o serie de tablouri în ulei în care acestea erau centrale.

Ce găseşti acum în Étretat?

Un mic orăşel burghez, cu arhitectură tipic normandă, din cărămidă roşie şi piatră albă, care compun casele aliniate în jurul unei plaje pietroase şi pe stâncile erodate în mod bizar.

Este un oraş turistic, dar şi cu multe ferme, cunoscut mai ales pentru stâncile calcaroase, care includ trei arce naturale şi o formaţiune în formă ascuţită. Din oraş pot fi văzute două din cele trei porturi existente aici – Porte d’Aval şi Porte d’Amont (Manneporte este al treilea şi cel mai mare, care nu poate fi văzut de aici).

O plimbare în Étretat începe de obicei pe plaja cu pietricele din marmură şi duce spre unul dintre cele mai înalte puncte de aici – în vârful stâncii care delimitează plaja. După o urcare de aproximativ 10 minute, eşti recompensat cu o privelişte demnă de Monet a Falaise D’Amont, Arcul alb de circa 90 de metri deasupra nivelului mării, cât şi asupra Aiguille (Acul), o ţepuşă care pare că sare din apă – la circa 70 de metri deasupra acesteia, ca să fim exacţi. Acesta din urmă este subiectul multor referinţe literare, printre care cea a lui Maurice Leblanc, creatorul hoţului gentleman Arsène Lupin. O parte din scenele celui de al cincilea episod din serialul Lupin au fost realizate aproape de aici, iar Maurice Leblanc, creatorul personajului Lupin – protagonistul a 17 romane şi 39 nuvele –  a trăit în Étretat. A scris mare parte dintre titlurile sale în casa sa de aici, devenită acum Muzeul Clos Lupin.

Două alte motive pentru a vizita Étretat sunt un teren de golf cu 18 găuri aflat pe una dintre stânci şi grădinile amplasate pe o alta (Jardins d'Étretat), ambele oferind o privelişte spectaculoasă asupra stâncilor şi oraşului. Un alt tip de Notre Dame – de la Garde de această dată – se află pe această stâncă sudică: unul mult mai mic, care pare să se încadreze în arhitectura naturală a locului.

Totuşi, sunt şi alte lucruri de experimentat aici în afară de plaja de pietriş şi formaţiunile din stâncă: micul oraş aflat la baza lor este plin de restaurante intime şi de magazine mici.

Fie că alegeţi restaurantul Bel Ami (inspirat de un alt roman, scris de Maupassant) sau oricare dintre celelalte restaurante-braserii de aici, senzaţia pe care o ai când intri în micile restaurante din Étretat este aceea în care vii de afară într-un loc cald, cu şemineu, iarna. Poate şi ca urmare a climei – în general mult mai rece decât în Paris (acum, în jur de 18 grade). În restaurante nu ar trebui să rataţi cidrul, băutura care pare să fie specifică oraşelor de pe ţărmurile Normandiei şi „la galette”, o clătită sărată care poate ţine loc de trei mese (mai ales dacă alegeţi să mâncaţi ca un francez...).

La întoarcerea spre Paris, nu rataţi o oprire în Honfleur. De fapt, şi drumul spre Honfleur este demn de ochii turiştilor: Podul Normandiei este o bijuterie a infrastructurii franceze, care face legătura între Le Havre şi Honfleur, deasupra râului Sena, înainte ca acesta să se reverse în Canalul Mânecii. Chiar dacă este un pod de autostradă (taxat ca atare), este prevăzut şi cu o alee pietonală şi una pentru biciclişti în ambele direcţii, permiţând celor care aleg să traverseze podul pe jos sau pe două roţi să facă acest lucru fără să plătească. Construcţia podului a început în 1988 şi a durat şapte ani. S-a deschis pe 20 ianuarie 1995, fiind la vremea respectivă cel mai lung pod cu cabluri din lume (recordul a fost în 1999 în favoarea unui pod din Japonia), cu o lungime de aproximativ 2,1 kilometri şi o înălţime de 214 metri.

Micul sat Honfleur, aflat la baza podului, este cunoscut atât pentru portul său, cât şi pentru casele cu faţade pictate de numeroşi artişti în special de Gustave Courbet, Eugène Boudin, Johan Jongkind şi, din nou, Claude Monet, care au alcătuit, de altfel, École de Honfleur (Şcoala Honfleur). Aceasta a contribuit la apariţia mişcării impresioniste. Biserica Sfânta Caterina de aici este cea mai veche biserică din lemn din Franţa.

Certificatul digital de vaccinare este obligatoriu nu doar pentru intrarea în Franţa, ci în toate spaţiile publice de aici, fie că vorbim despre săli de cinema, restaurante, hoteluri, baruri sau chiar şi magazine alimentare.

Chiar dacă semnificaţia numelui nu are nicio legătură cu florile (sunt incluse în componenţa acestuia – pare să fie mai degrabă conectat cu termenul fleur, care înseamnă linie a râului sau estuar), casele colorate din Honfleur sunt mereu înconjurate de flori.

Nu e de mirare că frumuseţea Honfleur a atras numeroşi artişti timp de secole. Portul de aici şi clădirile colorate oferă amestecul perfect pentru orice ochi, dar pentru cei în cazul cărora o simplă plimbare nu este de ajuns, există şi opţiunea de a vizita muzee, restaurante numeroase şi magazine care vând produse locale. Pasionaţii de fructe de mare nu trebuie să rateze stridiile sau midiile cu cartofi prăjiţi de la unul dintre restaurantele portului.

După Honfleur, dacă vă mai rămâne puţin timp din mica escapadă din Paris, încercaţi să vizitaţi şi Trouville-sur-Mer (termenul de Trouville este însă mai des folosit). Nu am petrecut prea mult timp aici, dar la o plimbare scurtă am văzut că oferă o promenadă care se pare că există aici din secolul al XIX-lea, un port pescăresc, încă funcţional, precum şi un cazinou care a fost construit aici în aceeaşi perioadă cu aleea pietonală şi care a apărut într-un film despre viaţa lui Coco Chanel. Oraşul este presărat cu vile (mai somptuoase decât cele din orăşelele anterioare), printre care Montebello – construită în 1866. Acum aceasta este un muzeu unde sunt expuse tablouri de Charles Mozin – care a pictat prima dată Trouville în 1852 şi a fost urmat mai târziu de mai cunoscuţii Monet şi scriitorul Alexandre Dumas.

Cum să ajungi în Étretat: 2,5 - 3 ore de condus sau trenul spre Le Havre şi o călătorie cu taxiul spre Étretat. Dacă alegeţi varianta maşinii, este important să luaţi în calcul şi numeroasele puncte de taxare de pe autostrăzi (variază între 4 şi 9 euro, în funcţie de operatorul autostrăzii şi de locul traversat).

Preţurile pentru cazare pornesc de la circa 100 de euro şi pot urca până la peste 1.000 de euro/noapte, într-unul dintre hotelurile luxoase din regiune.