Cel mai bun sezon de pe litoralul românesc

Autor: Mirabela Tiron Postat la 08 septembrie 2012 180 afişări

Hotelierii de pe litoralul românesc şi-au majorat încasările cu un avans cuprins între 15% şi 40% în această vară, pe care unii o consideră cel mai bun sezon din 2009. Creşterea cererii a venit pe fondul vremii favorabile, al pachetelor speciale promovate, dar şi al evenimentelor care au avut loc la mare.

Cel mai bun sezon de pe litoralul românesc

"Acest sezon estival a fost cel mai bun din 2009, avem o creştere cu circa 20% atât în ceea ce priveşte gradul de ocupare, cât şi nivelul încasărilor. De la începutul anului până la 15 august avem o creştere de peste 250.000 de euro peste nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut", spune Paul Mărăşoiu, directorul general al hotelului Golden Tulip Mamaia, care funcţionează pe perioada întregului an.

Peste 368 dintre clienţii hotelului sunt turişti străini. Vânzările se derulează cu mult timp în avans prin intermediul mai multor parteneri, turoperatori interni sau externi, firme sau instituţii cu care hotelul are contracte, cât şi prin intermediul sistemelor globale de rezervări la care este afiliat hotelul.

"Condiţiile meteorologice au avut şi acestea un aport pozitiv evident, potenţând major opţiunile pentru sejururi mai lungi de vacanţă. Evadările de week-end au fost stimulate de multele evenimente organizate în Mamaia, de concerte, spectacole, dar şi de inaugurarea unor noi cluburi de ţinută internaţională şi amenajări speciale de plajă, care au generat un cert interes şi atractivitate şi în străinătate, în această vară Mamaia fiind evident o staţiune cosmopolită", a adăugat Mărăşoiu

În weekend-urile aglomerate pe litoral au fost peste 100.000 de turişti, potrivit Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT). Nu există date cu privire la numărul exact de turişti care ajung pe litoral anual, însă acesta este estimat la 1,2-1,5 milioane de persoane.

"Cifrele pentru acest sezon sunt puţin peste bugetul previzionat. Bugetul a fost făcut cu o creştere de 40% la venituri, comparativ cu 2011, şi s-a bazat pe o strategie foarte complicată, pe care a trebuit să o urmărim cu mare stricteţe pentru a atinge cifrele şi chiar a le depăşi", a spus Anca Nedea, directorul general al hotelului Iaki din staţiunea Mamaia.

Hotelul Iaki, deţinut de Gheorghe Hagi, a avut în iunie un grad de ocupare de 72%, în iulie de 93%, iar în august de 96%. În cele trei luni de sezon veniturile totale se ridică la 6,7 milioane de lei. "Ne aşteptam la o revenire a consumului în industrie, am previzionat-o şi pot să spun ca «am profitat» de ea din plin. Este clar că toţi jucătorii din piaţa de turism de litoral şi-au dorit mai mult anul acesta, făcând eforturi clare care au şi produs efectul dorit şi care s-au concretizat per total într-o atmosferă incendiară pe litoral", a adăugat Nedea.

Şi încasările hotelurilor de pe litoral ale omului de afaceri Josef Goschy au crescut cu 15% în acest sezon. Goschy, proprietarul grupului Unita Turism, este unul dintre cei mai mari hotelieri de pe litoralul românesc. El deţine 1.250 de camere deschise în trei hoteluri din Mamaia (Comandor, Amiral şi Orfeu), trei în Olimp (Amfiteatru, Belvedere, Panoramic - care este închis în prezent) şi două în Cap Aurora (Onix şi Safir). Goschy spunea că acest sezon de vară a fost mai bun decât cel de anul trecut, în Mamaia hotelurile operând la un grad de ocupare de 100%, în timp ce în Olimp au avut un grad de ocupare de 75%.
Şi agenţiile de turism şi-au majorat încasările. Andreea Nedea, directorul executiv al agenţiei de turism Creative Litoral, care vinde vacanţe doar pe litoralul românesc, spune că încasările au crescut cu 50% anul acesta faţă de anul trecut pe fondul cererii mai mari pentru pachetele de vacanţă pe litoral.

Paginatie:

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

Am mai scris despre:
litoral,
incasari,
turism,
marea neagra
/analize/turism/cel-mai-bun-sezon-de-pe-litoralul-romanesc-10034646
10034646
comments powered by Disqus
Ce afaceri mai deţin cei mai bogaţi oameni din România Ce afaceri mai deţin cei mai bogaţi oameni din România

Pentru unii oameni de afaceri businessul e şi pasiune, nu doar muncă. Pentru alţii e un mod de a face bani pentru a-şi dezvolta în paralel hobby-urile.

vezi continuarea
ZF.ro
Surpriză: Domeniul unde puteţi fi scutiţi de 50% din impozit. Surpriză: Domeniul unde puteţi fi scutiţi de 50% din impozit.
SURPRIZĂ: O nouă investiţie majoră într-un oraş din România. Va lucra la soluţii folosite în întreaga lume
ProMotor.ro
Care e principala cauză ale exploziei anvelopei. GREŞEALA pe care o fac toţi şoferii, care îi pune în pericol Care e principala cauză ale exploziei anvelopei. GREŞEALA pe care o fac toţi şoferii, care îi pune în pericol
Cu o banală SÂRMĂ hoţii i-au deschis şi furat maşina în câteva secunde. Toate maşinile care se deschid „fără cheie” pot fi furate astfel - VIDEO
Un nou examen MEDICAL pentru şoferi. Dacă nu treci testul, RĂMÂI FĂRĂ PERMIS
Descopera.ro
DESCOPERIRE incredibilă pe fundul Mării Baltice, la o adâncime de 430 de meri. Când au coborât, suprinza SCAFANDRILOR a fost şi mai mare DESCOPERIRE incredibilă pe fundul Mării Baltice, la o adâncime de 430 de meri. Când au coborât, suprinza SCAFANDRILOR a fost şi mai mare
De ce nu trebuie să te ABŢII de la SEX niciodată. Este mult mai GRAV decât ştiai
VIDEO. ''EXTRATEREŞTRII sunt chiar sub nasul nostru!'' Cel mai mare partener al NASA dezvăluie ceea ce oficialii americani ţin la SECRET
Go4it.ro
NOKIA pregăteşte o SURPRIZĂ pentru fanii telefoanelor sale. Cum reuşesc finlandezii să concureze cu Apple, Samsung şi Huawei NOKIA pregăteşte o SURPRIZĂ pentru fanii telefoanelor sale. Cum reuşesc finlandezii să concureze cu Apple, Samsung şi Huawei
TELEFONUL ANULUI a ajuns în România. Iată ce poate să facă cel mai nou SAMSUNG Note 10
O nouă INOVAŢIE de la APPLE: IPHONE 11 va „împrumuta” una dintre cele mai apreciate funcţii de pe telefoanele SAMSUNG
Csid.ro
Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime
Cum poţi ajuta o femeie care este abuzată
HOROSCOP AUGUST 2019: se anunţă noi câştiguri financiare şi multe relaţii pasagere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.